Anul acesta, Universitatea Polirehnica din Timișoara sărbătorește 100 de ani de la inaugurarea primei clădiri a Școlii Politehnice timișorene, Facultatea de Mecanică, o clădire emblematică, atât prin stilul arhitectural, cât mai ales prin funcția pe care a îndeplinit-o. Data de 11 noiembrie 2023 va fi actul de naștere al Campusului Universitar Timișoara, anunță reprezentanții UPT.
Scurt istoric al înființării Campusului Universitar Timișoara
În 23 noiembrie 1917, o delegație a Primăriei Timișoara s-a aflat la Ministerul Instrucțiunii Publice de la Budapesta, pentru a discuta și elabora proiectul de înființare a Școlii Politehnice la Timișoara. Delegația timișoreană a prezentat un plan de susținere a noii instituții universitare. Primăria Timișoara se angaja să acorde gratuit, pentru construirea viitoarelor clădiri ale Politehnicii, un teren de 8 ha pe malul stâng al Begăi, să susțină financiar noua instituției, să amenajeze clădirea unei școli pentru începerea cursurilor, să cumpere cazarma „Franz Joseph” pentru nevoile Politehnicii, să asigure locuințe pentru corpul profesoral și să amenajeze un cămin pentru studenți. Promisiuni care nu au mai ajuns să fie onorate.
Ulterior, după Marea Unire și alipirea Banatului la România, primarul Timișoarei, Stan Vidrighin, a adresat un memoriu Consiliului Dirigent de la Cluj prin care susținea necesitatea înființării Politehnicii timișorene, precizând și contribuția pe care orașul o va aduce în acest sens: acordarea gratuită a unui teren de 8 hectare care va fi mărit ulterior, amenajarea drumurilor de acces la acest teren, a canalelor de scurgere, a conductelor de apă și electricitate, o subvenție bănească de două milioane de lei, amenajarea unei clădiri pentru funcționarea provizorie a cursurilor până la construirea unui edificiu propriu, totalul cheltuielilor pe care Primăria Timișoara se angaja să le acopere ridicându-se la peste 12 milioane de lei.
Primul an al Școlii Politehnice din Timișoara a început cu 117 studenți, în localul unei foste școli (aflată în prezent pe strada Bocșa nr. 6 și aparținând Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului). Cantina funcționa în vechiul club nautic „Regata” (clădire aparținând astăzi Facultății de Construcții), iar pentru cazare, administrația orașului nu a putut oferi decât o închisoare militară dezafectată, pe actuala stradă Popa Șapcă.
Rectorul Victor Vâlcovici, venit în 1921, a dificila misiune de a continua opera începută de Traian Lalescu și de a construi, practic aproape de la zero, noua școală. Prima și poate cea mai stringentă problemă a fost, în 1921, realizarea unui local propriu al Școlii Politehnice.
În 1922, Ministerul Lucrărilor Publice, care pe vremea aceea tutela Şcoala Politehnică, a hotărât să execute la Timişoara o clădire în care să se instaleze cea dintâi secţie a noii Şcoli Politehnice, anume secţia de mecanică. Lucrările vor fi realizate sub conducerea arhitectului Duiliu Marcu, într-un stil neo-românesc ce e admirat și astăzi pentru calitățile sale artistice și arhitecturale.
La 11 noiembrie 1923 a fost inaugurat „Pavilionul Mecanic”, prima clădire proprie Şcolii Politehnice, construită pe b-dul Mihai Viteazu, pe terenul atribuit de Primărie. În toamna anului 1927, noul local al căminului Politehnicii şi-a putut primi oaspeţii. Căminul a fost realizat, ca şi pavilionul Facultăţii de Mecanică, în conformitate cu planul de ansamblu conceput de arh. Duiliu Marcu, fiind singurul construit, din cele patru propuse, după planurile autorului. În 1930 a fost finalizată clădirea ce adăposteşte cantina, situată alături de cămin, în aceeaşi incintă. Ulterior, baza materială a Politehnicii timișorene se dezvoltă în ritm alert, ajungând în prezent la 100 de imobile.
Istoria Școlii Politehnice timișorene este scrisă și prin aportul renumitului grădinar Wilhelm Muhle și a fiului său, Arpad, cei care aprovizionau cu flori familile regale ale Europei din acele vremuri. Acesta avea să doneze Școlii Politehnice, la înființare, un teren ce făcea parte din parcul și grădinile din proximitatea casei sale, aflată și acum într-o formă deformată față de original, la intersecția străzilor Babeș și Mihai Viteazul. Grădinile donate erau cele aflate între curtea casei grădinarului și drumul ce mergea paralel cu malurile principalului braț al canalului Bega. Acesta este terenul prin care arhitectul Duiliu Marcu propunea, la începutul anilor 1920, un ansamblu impresionant de clădiri în stil neo-românesc cu influențe regionale, și un parc ce s-a păstrat până în zilele noastre în preajma Corpului A al Facultății de Mecanică, Căminul MNV și Cantina MV, singurele clădiri păstrate din propunerea inițială a arhitectului.
Viziunea studenților pentru campusul universitar UPT
La 100 de ani de la edificarea primei clădiri a Campusului Universitar Timișoara, studenții Facultății de Arhitectură și Urbanism a UPT vin cu o nouă viziune – Campus UPT 2045 – de dezvoltare a acestuia, în ton cu vremurile de azi.
Potrivit UPT, propunerile vizează intervenții de la nivelul întregului campus reunit, inclusiv zona căminelor, practic întregul areal între b-dul Mihai Viteazu și str. Daliei, pentru a detalia apoi intervenția pe cvartalul delimitat de străzile Mihai Viteazu, Traian Lalescu, Victor Babeș și Bd. Vasile Pârvan, cu includerea infrastructurilor UPT până la strada Petre Râmneanțu și intervenții de detaliu pentru creșterea calității spațiilor publice.
Proiectul de Peisagistică este gândit în relație cu proiectul de urbanism, în ideea de a transforma campusul într-un campus pentru sec. XXI. Aleea Studenților, acolo unde sunt realizate propunerile, este de fapt „inima” Campusului și poate cel mai potrivit loc pentru a transmite spiritul UPT.
Proiectul de restaurare vizează și Cantina MV, o clădire de patrimoniu aflată pe Lista Monumentelor Istorice. Având în vedere că, în anul 2021, Facultatea de Arhitectură și Urbanism a primit în administrarea ei o mare parte din clădire, tema de față și-a propus să studieze felul cum aceasta se poate recupera, conserva și transforma într-un centru de competențe în inovare, cercetare și promovare a facultății. Clădirea cantinei poate deveni o clădire pilot și, în același timp, model pentru procesul de transformare a campusului conform principiilor Noului Bauhaus European. La demisol este propusă o cantină/fast-food, ca spațiu de coagulare a întregului mediu universitar. La parter și mansardă fiecare echipă de studenți a propus modalități diferite de utilizare a spațiului, iar la mansardă sunt propuse spații destinate în special activităților de cercetare din programele de master și doctorat.
Ultimele comentarii