Nume de răsunet ale chitarei clasice, în concert la Timişoara

Nume de răsunet ale chitarei clasice actuale vor susține recitaluri solistice și camerale, în atmosfera primăvăratecă a unei săptămâni ce se dorește a fi o sărbătoare a chitarei în orașul de pe Bega

 

Ediția a doua a Festivalului Internațional de Chitară Timișoara va debuta luni, 6 martie, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara. Cele 5 zile de festival le aduc timişorenilor recitaluri, cursuri de măiestrie, conferințe cu invitați din țară și străinătate.

Vineri 10 martie, în aceeași locație, va avea loc concertul orchestrei simfonice a Filarmonicii Banatul, avându-l la pupitru pe maestrul Gheorghe Costin, iar principali protagoniști, pe chitariștii Costin Soare și Marco Tamayo, interpretând lucrări de Joaquin Rodrigo.

Nume de răsunet ale chitarei clasice actuale – Anabel Montesinos, Marco Tamayo şi Gabriel Bianco – vor susține recitaluri solistice și camerale, în atmosfera primăvăratecă a unei săptămâni ce se dorește a fi o sărbătoare a chitarei în orașul de pe Bega.

Anabel Montesinos, cea mai tânără câștigătoare a concursului Franciso Tarrega Guitar Competition, din Spania, la doar 17 ani, este o figură a chitarei clasice recunoscută în întreaga lume. Câștigătoare a numeroase concursuri importante, precum Michele Pittaluga, din Alessandria, Italia, și Andres Segovia, în Spania, Anabel Montesinos a susținut concerte în întreaga lume, făcându-și debutul la Carnegie Hall, în anul 2011. A avut apariții multiple la Sala „Ceaikovski”, din Moscova, și a interpretat alături de orchestre filarmonice importante precum cea din Torino-Italia, Oulu-Finlanda, Havana-Cuba, Moscova-Rusia. A înregistrat pentru casa de discuri Naxos, iar primul său CD a fost ales ca și parte a programului muzical al zborurilor intercontinentale de către British Airways. A fost desemnată cetățean de onoare al orașului Solero-Italia.

Marco Tamayo, chitarist cubanez cu cetățenie austriacă, supranumit de către cotidianul de știri italian La Stampa „Regele chitarei”, este câștigătorul unor impunătoare competiții. A susținut concerte alături de orchestre și dirijori de renume din întreaga lume.

Marco Tamayo este profesor la Universitatea de Arte „Mozarteum”, din Salzburg, Austria, și la Landeskonservatorium, din Klagenfurt, Germania. Este, de asemenea, profesor invitat la Academia de Muzică din Gdansk, Polonia, și a fost profesor la Universitatea din Sydney, Australia. Mulți dintre studenții săi au în prezent deja importante cariere musicale internaționale. Pe lângă acestea, Marco Tamayo este director artistic la Michele Pittaluga International Competition, în Alessandria, Italia.

 

Anabel Montesinos şi Marco Tamayo interpretând Rondo Alla Turca, de  W. A. Mozart

 

Duo-ul classic Tamayo-Montesinos a luat naștere având la bază iubirea și muzica. Amândoi renumiți soloiști, se bucură să cânte împreună, întrupând pe scenă vorbele lui Friedrich Chopin: “Chitara este cel mai frumos instrument. Poate mai frumos decât o chitară: două chitare!”.

Gabriel Bianco este recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni chitariști internaționali. A susținut recitaluri în multe dintre cele mai renumite festivaluri și săli de concerte: Festivalul Pablo Casals, în Prades, Estivales du Médoc, Jeudis Musicaux de Royan, Franța, Festivalul Internacional de Música y Danza de Granada, Sala „Ceaikovski”, de la Moscova, Teatrul „Herbst”, din San Francisco, Biblioteca „Luis de Angel Arango”, din Bogotá, Festivalul Cervantino, din Mexic și Conservatorul Central din Beijing. Gabriel Bianco a câștigat, în 2007, Concursul Internațional de Chitară „Hubert Kappel”, din Koblenz, și în 2008, Concurs Internațional organizat de “Guitar Foundation of America” în San Francisco.

 

Gabriel Bianco interpretând Violin Sonata No. 2, de J.S. Bach

 

Gabriel Bianco a susținut concerte în Rusia (ca tribut adus marelui chitarist compositor Nikita Koshkin), în Mexic, România, Italia, Germania sau chiar Ucraina, Kosovo și Bulgaria. Încă de la începutul carierei sale, el a performat în mai mult de 36 de țări precum Anglia, Spania, Portugalia, Elveția, Olanda, Norvegia, Polonia, Austria, Croația, Serbia, Muntenegru, Grecia, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, România, Statele Unite ale Americii, Canada, Columbia, Peru, Brazilia, Iordania, Algeria, Tailanda, China, India, Bhutan, Indonezia, Vietnam, Malaezia, Timorul de Est și desigur în Franța.

Print Friendly, PDF & Email