Un mare actor, îndrăgostit incurabil de oameni şi de România, un om dăruit de Dumnezeu cu har şi pentru care firescul şi naturaleţea sunt principale repere ale unui destin trăit pe scenă şi în slujba scenei şi un maestru al zâmbetului nedisimulat, care a asumat, de dragul publicului său, experienţa trăirii în vitrină. Aşa s-a înfăţişat în faţa celor care au umplut, luni dimineaţa, Aula Magna “Ioan Curea” a Universităţii de Vest din Timişoara, actorul Florin Piersic.

Aproape 60 de ani de viaţă, puşi în slujba publicului

Ceremonie atipică de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Artis, luni dimineaţa, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara. Cel căruia i-a fost conferit prestigiosul titlu academic a fost actorul Florin Piersic.

În faţa unei săli pline, în care prevalent a fost publicul tânăr, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, a rostit cutumiara „Laudatio”, în cuprinsul căreia s-a referit la câteva dintre reperele carierei artistice a actorului Florin Piersic, carieră care include 57 de ani de activitate scenică, concretizaţi în zeci de roluri jucate în piese de teatru şi în filme. „Sufletul Maestrului a fost întotdeauna actorul principal al vieţii acestuia”, spune Marilen Pirtea. Apreciind că, în pofida prezenţei sale constante în faţa publicului şi în lumina reflectoarelor, Florin Piersic şi aptitudinile sale interpretative, care i-au îngăduit să acopere registre scenice extrem de diverse, de la comedie la dramă şi de la emisiuni de divertisment la talk-show, continuă să îşi dezvăluie în faţa publicului personalitatea complexă şi inepuizabilă. „Nu ştiu câţi dintre noi ştim că actorul Florin Piersic deţine recordul de reprezentanţii teatrale cu piesa «Oameni şi şoareci», în regia maestrului Alexandru Finţi, cu rolul Lennie, jucat de 1.320 de ori, în ţară şi străinătate. Nu-i aşa că nu ştii de unde să începi să vorbeşti despre personalitatea Omului Florin Piersic?”, a întrebat, retoric, rectorul Universităţii de Vest, Marilen Pirtea.

La rândul său, prof. univ. dr. Violeta Zonte, decanul Facultăţii de Muzică şi Teatru, a prezentat succint reperele carierei acestui mare actor, enumerând piesele de teatru în care a jucat de-a lungul timpului, pe scena Naţionalului bucureştean, dintre care Din jale se întrupează Electra, Dulcea pasăre a tinereţii, Năpasta, Orfeu în infern, Apus de soare, Un fluture pe lampă, Act veneţian, Richard al III-lea, Coana Chiriţa, Zbor deasupra unui cuib de cuci, Gaiţele, Idiotul, Cartea lui Ioviţă, Străini în noapte. Pieselor de teatru pe care le-a interpretat li s-a adăugat, în decursul anilor, filmografia sa bogată, cu roluri interpretate în filme româneşti sau străine, de la debutul său cinematografic, în anul 1957, cu rolul lui Tănase, din Ciulinii Bărăganului şi continuând cu Neamul Şoimăreştilor, De-aş fi Harap Alb, Columna, Mihai Viteazul, Aventuri la Marea Neagră, Elixirul tinereţii, Eu, tu şi…Ovidiu, Drumul oaselor, Trandafirul galben, O lebădă iarna, Fix alert ori Eminescu versus Eminem.

Acestora li s-au adăugat şi rolurile interpretate în musical-uri, cum a fost rolul Zmeului, în filmul muzical Rămaşagul, realizat de regizorul Ion Popescu Gopo, cel al personajului principal masculin din musical-ul Corina, realizat de Edmond Deda, după piesa Jocul de-a vacanţa a lui Mihail Sebastian, în ambele actorul având-o ca parteneră de scenă pe cântăreaţa de muzică uşoară Angela Similea.

„Ursitoarele au avut grijă de mine. Mi-au lăsat în leagăn dragul de viaţă şi bucuria de a trăi, iar timpul nu-mi poate atinge zâmbetul, nici de pe chip, nici din suflet, în timp ce tristeţea, sosită în scurte escale în vizite de lucru, îşi ia repede tălpăşiţa, plictisită de lipsa colaborării mele. Cred că am devenit Florin Piersic datorită dragostei mele pentru oameni şi respectului pentru profesia aleasă. Lecţia iubirii şi a omeniei am învăţat-o mai întâi de acasă, de la părinţi, din familie (…)”, a citat dintr-un interviu mai vechi, creionând o parte din portretul devenirii lui Florin Piersic ca om şi ca actor, Violeta Zonte.

În cadrul ceremoniei de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa au transmis mesaje de apreciere la adresa acestuia şi a activităţii sale profesionale care se întinde pe durata a aproape 60 de ani, actorul Radu Beligan, academicianul Mugur Isărescu, guvernator al Băncii Naţionale a României, academicianul Răzvan Theodorescu, prof. univ. dr. Constantin Parascan, realizatorul de radio şi de  televiziune Cornel Udrea, directorul general Romfilatelia, Cristina Popescu, şi caricaturistul Ştefan Popa Popa’s.

Florin Piersic: “Mă regăsesc în oameni în măsura în care şi ei se regăsesc în mine”

Mesajul pe care Florin Piersic l-a rostit în faţa publicului care a umplut Aula Magna a Universităţii de Vest a fost aşezat sub semnul deplinei naturaleţi, actorul abătându-se adesea de la linia scrisă a discursului său, dinainte pregătit, anume pentru a da ascultare, aşa cum a mărturisit, sfaturilor celor care l-au îndemnat să nu se abată, într-un astfel de moment festiv, de la rigorile academice.

“Afecţiunea… dragostea stau la temelia omenirii. Pentru mine afecţiunea este importantă, pentru că mă întăreşte în faţa încercărilor, mă alintă în vremurile mai puţin dulci. Băile mele de mulţime se petrec în apa curată a sincerităţii şi a afecţiunii reciproce. Pentru mine afecţiunea înseamnă totul”, a mărturisit, emoţionat, Florin Piersic.

Actorul şi-a continuat apoi discursul, apreciind că fiecare om este dator să îşi împlinească menirea, rămânând consecvent cu sine însuşi şi cu misiunea pe care, prin harul cu care a fost dăruit, şi-a asumat-o: “Întotdeauna oamenii au crezut că disimularea, ipocrizia şi, mai ales, ascunderea sentimentelor din diferite raţiuni îi face mai puternici, mai credibili. De multe ori, adevărul este greu de crezut şi de acceptat, însă naturaleţea nu poate fi mimată. Zâmbim în primul rând în suflet, apoi veselia se citeşte pe feţele noastre. Dar mărturisesc – şi îmi face plăcere să o spun – că o dată cu trecerea timpului a trebuit să mă acomodez cu «viaţa în vitrină». N-am dorit niciodată să-mi dezamăgesc spectatorii, pe cei care mă iubesc sincer. Aşa am fost de când mă ştiu! Vesel, încrezător în tot şi în toate, dar mai ales fericit să-i văd pe cei din jurul meu cu zâmbetul pe buze. (…) Vă daţi seama ce ar fi în sufletul lor să apar cu o figură tristă, de cal trimis în agricultură după ce a stârnit emoţii şi ovaţii în concursuri hipice. Totului-tot, încerc să fiu vesel, să fiu şi pentru mine însumi o soră de caritate, atunci când sufletul se îmbolnăveşte”.

Florin Piersic: “Putem iubi în atât de multe feluri şi fiecare iubire ne încarcă şi ne slujeşte sufletul”

Acesta s-a referit şi la ceea ce a apreciat a fi ingredintele care caracterizează şi definesc umanitatea, subliniind, o dată în plus, însemnătatea iubirii, percepută ca instrument de elevare şi slujire a sufletului: “Valorile umane nu se schimbă niciodată. Doar se adaptează la situaţii, la întâmplări şi la oamenii care îţi apar în cale şi îţi marchează destinul. Sau, dimpotrivă, te întăresc în ideea că lecţia învăţată este cea mai bună şi nu trebuie schimbată. Ce deosebeşte oamenii de restul fiinţelor? Cuvintele, varietatea sentimentelor. Putem iubi în atât de multe feluri şi fiecare iubire ne încarcă şi ne slujeşte sufletul”.

Actorul s-a confesat în faţa publicului, mărturisind şi că îşi propune să scrie o carte autobiografică, al cărei titlu va fi, cel mai probabil, Fereastra sufletului meu este deschisă: „Eu am puterea să deschid fereastra sufletului, să privesc şi să ridic afecţiunea la cea mai mare putere, s-o împart celor din jur. Aşa e cel mai bine. (…) Generozitatea şi prietenia, toate acestea devin în societatea contemporană tabu-uri. Spuneţi-mi dumneavoastră, putem rămâne nepăsători? În timp, cu toţii – fiindcă tot am vorbit mai sus de o călătorie – am trecut de la zi la noapte, de la soare la întuneric. Dar ceea ce ne-a unit şi a liniştit resentimentele unor clipe a fost tocmai iubirea. Şi respectul. Fidelitatea, trădarea şi suferinţa sunt condimentele care se adaugă la hrana sufletului. Din acest punct de vedere, n-am mâncat niciodată «de post» şi nici nu mi-a plăcut să semnez în fals pe actele publice ale sentimentelor mele”.

Nu s-a sfiit să se înfăţişeze publicului, în mod onest şi asumat, cu multiplele valenţe ale personalităţii sale, surprinsă în dimensiunile de actor, părinte ori partener de viaţă: “Dragostea pentru teatru… Ea n-a intrat în viaţa mea personală ca o străină! Avea cheia casei. Şi ce a întâlnit acolo? Cealaltă dragoste! Şi nu s-au dezamăgit una pe alta. Poate eu am fost mai mult înţeles decât i-am înţeles eu pe cei cu care am împărţit binele şi mai puţin binele, în numele legăturilor de sânge. Dar până la urmă a avut loc un «armistiţiu» şi asta cu mult înainte de declanşarea vreunui «război»”.

În ceea ce priveşte cariera sa artistică şi rolurile pe care le-a interpretat, actorul a mărturisit că toate personajele cărora le-a dat viaţă i-au fost apropiate de suflet, dar că rolurile care îi sunt cel mai aproape sunt cel din adaptarea după romanul Idiotul, al lui F.M. Dostoievski, în care îl interpretează pe prinţul Lev Nicolaevici Mîşkin, rolul uriaşului Lennie, din piesa dramaturgului american John Steinbeck, Şoareci şi oameni, rolul Ioviţă, din piesa Cartea lui Ioviţă, a dramaturgului Paul Everac, şi cel al indianului surdo-mut Brandon, din piesa Zborul cucilor.

„Am mai spus-o de atâtea ori, eu nu dau nici un sfat nimănui. Îi ascult pe oameni, îi şi aud, îi privesc, îi văd, dar mă sfiesc să intru mare şi important în viaţa lor. Solidaritatea de sentimente, dragostea de semeni şi mâna întinsă într-o clipă potrivită pot să răstoarne munţi, să readucă zâmbetul şi pofta de viaţă. Nimeni nu este profet în ţara lui. Cu atât mai puţin eu. Dar ştiu un singur lucru: mă regăsesc în oameni în măsura în care şi ei se regăsesc în mine. Nu vă zgârciţi să iubiţi, să dăruiţi şi nu uitaţi unde vreţi să ajungeţi şi mai ales…cum?!”, a conchis actorul Florin Piersic, în discursul rostit după acceptarea titlului de Doctor Honoris Causa Artis al Universităţii de Vest din Timişoara.