Medierea, facultativă în urma unei decizii a Curţii Constituţionale

Decizia ar putea duce, din nou, la supraaglomerarea instanţelor

mediereRămâne de văzut cum se va derula în perioada următoare activitatea de mediere, după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţională obligativitatea participării la şedinţe de informare privind avantajele medierii. În Timiş, opiniile legate de mediere sunt diferite, putându-se constata o “falie” între o parte dintre mediatori şi avocaţi.

 

O decizie cu implicaţii de amploare

Curtea Constituţională a admis, zilele trecute, excepţia de neconstituţionalitate privind mai multe articole din Legea privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, judecătorii CCR apreciind că participarea la şedinţa de informare privind avantajele medierii trebuie să fie facultativă sau la recomandarea instanţei. Prin urmare, la mediator vor ajunge doar cei care doresc sau cei în cazul cărora instanţa va aprecia că se impune. Până la această decizie, cei care doreau să deschidă o acţiune în instanţă erau obligaţi să se prezinte la mediere, în caz contrar acţiunea fiind anulată.

Totodată, judecătorii CCR au decis că este neconstituţional şi articolul conform căruia „instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop”. Decizia este definitivă şi general obligatorie. Aceasta urmează să fie comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti. Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, declara, referitor la faptul că obligativitatea de a participa la şedinţe de informare asupra medierii a fost declarată neconstituţională, că “degeaba încerci să reglementezi prin lege ceva, dacă oamenii nu au încredere în această instituţie”.

Conform unor estimări preliminare, decizia CCR va duce în primul rând la reducerea numărului mediatorilor, dar şi la supraaglomerarea instanţelor şi aşa sufocate cu mii de procese.

Preşedintele Consiliului de Mediere din România, Dorin Bădulescu, susţine că decizia CCR care a declarat neconstituţională obligativitatea participării la şedinţe de informare privind avantajele medierii este “distrugătoare pentru cetăţean”, adăugând că aşteaptă motivarea CCR. “Decizia se bazează pe o anumită concepţie juridică şi aşteptăm motivarea pentru a vedea ce se poate îndrepta. Medierea funcţionează, suntem un corp de 10.000 de mediatori care avem ce face. A fost o bucăţică din mediere care presupunea o gratuitate pentru cetăţean şi nu am înţeles de ce s-a ajuns în această situaţie şi să fie declarată neconstituţională, pentru că era un lucru benefic şi gratuit pentru cetăţean. Se presupune că toate legile trebuie să apere cetăţeanul. Decizia Curţii nu este una distrugătoare pentru mediatori, este una distrugătoare pentru cetăţean. Cetăţeanul a pierdut”, a declarat Dorin Bădulescu. Potrivit acestuia, în urma deciziei, cetăţeanul este privat de o informaţie care îi deschidea porţile spre a-şi rezolva singur problemele cu un minim de costuri. “Din păcate, ajungem într-o situaţie în care eram înainte de anul 2011, când medierea era mai puţin cunoscută. Poate vom găsi soluţii legislative de a scoate de pe rolurile instanţelor şi parchetelor cauze care, efectiv, le încarcă degeaba. Şedinţa de informare era fără onorariu, noi nu câştigam în bani, ca şi profesionişti, câştiga profesia ca notorietate, câştiga sistemul de justiţie prin faptul că mulţi cetăţeni rămâneau în această zonă şi nu mai accesau instanţa”, a subliniat Dorin Bădulescu.

466 de mediatori, în Timiş

În momentul de faţă, conform tabloului mediatorilor, în Timiş există 466 de mediatori. Dintre aceştia au drept de exercitare a profesiei 441 de mediatori şi 25 au activitatea suspendată.

Legiferată ca profesie în urmă cu aproape zece ani, medierea a parcurs paşi timizi până când a fost instituită ca o etapă obligatorie în rezolvarea litigiilor, în ideea de a degreva instanţele sufocate de un număr tot mai mare de dosare.

În Timiş chiar este nevoie de o astfel de degrevare. Conform ultimelor date făcute publice de către Judecătoria Timişoara, anual, pe rolul instanţei sunt înregistrate peste 39.000 de cauze, dintre care marea majoritatea cauze civile şi aproximativ 4000 de cauze penale. Acestor dosare li se adaugă un stoc de 11.000 de dosare preluate din anii precedenţi.

La Tribunalul Timiş au existat pe rol anul trecut 31.897 de dosare, existând un aport important de cauze, în special penale, în fiecare an. Comparativ cu anul 2012, la Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş s-a înregistrat o creştere a volumului de activitate.  Astfel, la Curtea de Apel Timişoara numărul de dosare a crescut cu 5.614 dosare ( 25,84%), iar la Tribunalul Timiş numărul de dosare a crescut cu 3.023 dosare ( 10,47%).

Au existat cazuri în care, pe unele instanţe, volumul de dosare a crescut şi cu 100 pe fiecare judecător. Astfel, la Curtea de Apel Timişoara, prin raportarea numărului dosarelor aflate pe rol la numărul efectiv de judecători (48), rezultă o încărcătura pe judecător de 569 de dosare. În raport cu situaţia dosarelor soluţionate în perioada de referinţă, media pe judecător este 478 de dosare soluţionate, mai mare faţă de anul precedent cu 109 dosare soluţionate pe judecător.

Medierea a fost recomandată nu o dată ca o alternativă mult mai ieftină faţă de instanţă. De exemplu, pentru un divorţ simplu, fără minori, este indicată o taxă de 300-400 de lei. Printre cei care au obţinut dreptul de a profesa ca mediator sau urmează să-l obţină se numără avocaţi şi chiar notari din Timişoara.

Medierea este promovată la fiecare instanţă, părţile putând să îşi aleagă un mediator consultând lista afişată pe panouri alături de listele cu avocaţii din Baroul Timiş.

Avantajele acestei alternative sunt că mediatorul nu forţează părţile să accepte o înţelegere, rolul acestuia fiind de a le asista la discuţii şi de a le ajuta să identifice obstacolele. Cu alte cuvinte, medierea poate să conducă spre un final agreat de ambele părţi, chiar dacă încercările premergătoare medierii de a ajunge la o înţelegere au eşuat.

Un alt avantaj al medierii este că mediatorul este o persoană neutră, care nu dă soluţii, ci doar încearcă să găsească o cale de comunicare între părţi. Apoi, atât mediatorul, cât şi părţile implicate sunt obligate să păstreze confidenţialitatea înţelegerilor făcute, medierea fiind în fapt arta prin care mediatorul reuşeşte să transforme un conflict într-o înţelegere.

Mediator: “Există reţineri din partea unor avocaţi, nu a cetăţenilor”

Constantin Coada mediator portretÎn Timiş, ca şi în alte judeţe ale ţării, s-a constatat însă, în ultima perioadă o falie între o parte dintre mediatori şi unii avocaţi. “Am constatat că reţinerile legate de mediere nu vin din partea cetăţenilor, ci mai degrabă din partea unor avocaţi, care au impresia că mediatorii le fură clienţii. Aceştia uită însă de un articol din legea care reglementează activitatea de mediere care precizează destul de clar că, la mediere, clienţii pot fi însoţiţi de către avocaţi”, spune mediatorul timişean Constantin Coadă.
În opinia sa, avocaţii, deşi, în acest caz ar lua o sumă mai mică decât cea încasată în cazul tranşării cazului în instanţă, ar trebui să fie interesaţi de rezolvarea mult mai rapidă a unui conflict, fără să fie nevoie de ani de stagnare a dosarului pe rolul instanţei, şi participarea la zeci de înfăţişări. Informaţiile vehiculate de unii avocaţi timişeni, spune Constantin Coadă, legate de faptul că medierea nu poate fi o modalitatea de tranşare definitivă a unui conflict, pentru că o parte va fi mereu nemulţumită şi se va adresa instanţei, nu sunt credibile, pentru că sunt foarte multe litigii comerciale sau civile rezolvate definitive în Timiş prin intermediul medierii, rezultatul fiind nu o hotărâre, ca în cazul instanţei, ci mai degrabă un fel de contract între părţi.

Avocat: “E posibil ca, în timp, medierea să ajungă o alternativă rapidă şi eficientă la instanţă”

Gant DumitruNu toţi avocaţii timişeni au reţineri legate de utilitatea medierii. “Eu am lucrat cu mediatori care au cunoştinţe de drept serioase, şi am constatat că medierea poate fi de real folos, scurtând soluţionarea unui caz. Am văzut cazuri în care existau pretenţii materiale serioase soluţionare rapid şi eficient prin mediere. Eu cred că este o alternativă binevenită, iar părţile pot ajunge repede la o soluţie amiabilă”, spune avocatul timişean Dumitru Ganţ.

Problema pe care acesta o vede la mediere este legată mai degrabă de calitatea unor mediatori: “Calitatea unor mediatori nu este pe măsura pretenţiilor părţilor. Mai lipseşte încrederea cetăţenilor, ca în cazul oricărui lucru nou, dar depinde doar de ei dacă se străduiesc să-şi perfecţioneze cunoştinţele în domeniu, pentru că unii mediatori încă cred că poţi fi inginer zootehnist şi, fără pregătire, poţi face mediere fără probleme.”

Print Friendly, PDF & Email