La acest sfârșit de săptămână, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, se află la Timișoara, pentru a-i fi decernat Premiul Timișoara pentru Valori Europene, acordat de Municipalitate. Despre Timișoara, Maia Sandu spune că e un oraș european atât prin diversitatea și bogăția sa culturală, cât și prin rolul său istoric în lupta românilor pentru libertate și democrație, pe care îl vrea model pentru Republica Moldova.
Vineri, 12 ianuarie, Maia Sandu s-a întâlnit cu oficialitățile locale și județene, a vizitat expoziția Brâncuși, de la Muzeul de Artă Timișoara, apoi a avut o întâlnire cu moldovenii stabiliți în Timișoara.
„A fost o bucurie să ajung aici după un an în care Timișoara a avut titlul de capitală culturală europeană, cu acest prilej, îi mulțumesc primarului Dominic Fritz pentru invitație. Am fost profund impresionată de expoziția dedicată lui Constantin Brâncuși de la Muzeul Național de Artă, unde am fost însoțită de președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica”, a menționat Maia Sandu.
Vorbind despre avantajele de a fi stat membru al UE, Maia Sandu a declarat că: „Timișoara, care a beneficiat de pe urma aderării României la Uniunea Europeană, este un bun exemplu a ceea ce reprezintă Europa: libertate și bunăstare, locuri de muncă decente, infrastructură modernă și o viață culturală bogată. Ce vedem la Timișoara, ce vedem în orașele europene, vrem și pentru Republica Moldova”.
Tot vineri seara, Maia Sandu s-a întâlnit cu cetățenii moldoveni stabiliți în Timișoara, majoritatea studenți, tineri, plecați de acasă pentru studii și oportunități profesionale. „M-am bucurat să îi aud, pe atât de mulți dintre ei, interesați și implicați în evoluțiile de acasă. I-am îndemnat să revină în țară să pună umărul la modernizarea Moldovei și aderarea noastră la Uniunea Europeană. În perioada ce va urma, va fi nevoie de entuziasmul și dedicația tuturor celor care cred că Moldova poate, că Moldova merită mai mult”, a punctat președintele Republicii Moldova.
Cu această ocazie, Maia Sandu și-a exprimat aprecierea pentru doi membri ai comunității moldovene din Timișoara, Roman Zgardan și Demian Răileanu, care joacă un rol important în dezvoltarea sportului de performanță din Republica Moldova: „Le-am mulțumit pentru valorile pe care le promovează și pentru efortul și abnegația cu care antrenează și generează campioni pentru Republica Moldova în domeniul luptelor greco-romane”.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, este prima laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene, un premiu în valoare de 30.000 de euro. „Cu mult curaj și bun simț, Maia Sandu luptă cu perseverență pentru creionarea unui drum european pentru Moldova” – este motivaţia juriului în acordarea acestui premiu. Maia Sandu se va afla la Timișoara, la invitația primarului Dominic Fritz, pentru a primi această înaltă distincție a Municipiului Timișoara.
Membrii juriului sunt: scriitorul Mircea Cărtărescu (București), Iulia Motoc, judecător al Curții Penale Internaționale, dirijorul Cristian Măcelaru, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, ambasadoarea Simona Miculescu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, regizoarea și scenarista Anca Miruna Lăzărescu, scriitoarea și criticul literar Adriana Babeți și Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
Ultimele comentarii