Spațiul public timișorean este mai bogat din punct de vedere cultural: opt sculpturi continuă promisiunea celui mai amplu proiect cultural al anului 2023 când Timișoara a fost Capitală Europeană a Culturii, proiectul după Sculptură/După sculptură al Fundației Triade.
În Piața Unirii din Timișoara a fost prezentat Dulapul cu jucării al artistului Florin Magda, lucrarea câștigătoare a Premiului “Peter Jecza” pentru sculptura anului. Premiul poartă numele sculptorului Peter Jecza, membru fondator al Fundației Triade, ca omagiu adus contribuției sale semnificative la sculptura românească contemporană. Lucrarea lui Florin Magda va rămâne în zona centrală a Timişoarei pentru următoarele șase luni.
“Azi se împlinește promisiunea ce-o făceam pe când anunțam continuitatea sculpturii «după Sculptură». Premiul «Peter Jecza» pentru sculptura anului vorbește despre felul în care se leagă firul unei tradiții: memoria artistului Peter Jecza este preluată și onorată de opera altor artiști, crezul său este dus mai departe…”, spune Sorina Jecza.
În spațiul exterior al Shopping Center Timișoara, șapte lucrări ale artiștilor nominalizați în cadrul competiției au fost prezentate, de asemenea, publicului. “Mulțumesc susținătorilor noștri, pentru că avem aici o mică incintă artistică, o mica mostră de ce înseamnă profesiunea culturii și a artei, ca să îi obișnuim pe oameni că arta stă alături de noi, să se uite la ea și să o chestioneze, să trăiască cu ea în mod natural și firesc. Sunt convinsă că acest demers de înnoire a Timișoarei poate să crească și să fie un exemplu pentru creșterea orașului sub aspectul acesta”, a mai spus Sorina Jecza.
Lucrările expuse aparțin artiștilor Maria-Mădălina Brîneț, Maxim Dumitraș, Cătălin Oancea, Dragan Rajnic, Marius Rițiu și Aurel Vlad.
“Acest spațiu a prins viață prin artă și ne dorim să atragem în Timișoara cât mai multă artă, cât mai multă cultură”, declară Gabriel Durac, reprezentant al Shopping City Timișoara și al NEPI Rockcastle, parteneri ai proiectului.
Fundația Interart Triade este inițiatoare a demersului și a beneficiat de suportul UniCredit Bank.
Ultimele comentarii