Liceul Calderon, reabilitat cu fonduri europene

Sursă foto: ISJ Timiş

Primăria Timișoara anunţă că reabilitează Corpul B al Liceului “J.L. Calderon”, licitaţia pentru contractul privind creşterea eficienţei energetice prin reabilitare termică fiind încheiată.

 

Investiția vizează reabilitarea izolării termice a clădirii aflate pe str. Cornelia Sălceanu nr. 11, hidro- și termoizolarea acoperișului, recompartimentarea claselor, reabilitarea instalațiilor electrice și de apă caldă, instalarea unui sistem de management integrat al clădirii și instalarea unor surse regenerabile de energie pentru consum propriu. Contractul de finanțare este de peste 6,1 milioane de lei cu TVA inclus, iar ofertantul câștigător este Terra Invest Management SRL, având ca subcontractant pe Diagab Design SRL.

Valoarea contractului de furnizare a serviciilor de elaborare DALI (documentație de avizare a lucrărilor de intervenție), a proiectului tehnic și serviciile de asistență tehnică este de peste 190.000 lei cu TVA inclus. Termenul de realizare a proiectării este de 8 luni, la care se adaugă 12 luni pentru asistența tehnică.

Corpul de clădire de la Calderon care va intra în reabilitare datorită acestei finanțări este separat de clădirea principală și nu a beneficiat de reabilitări. Dorim ca și elevii care învață în acest corp de clădire să aibă parte de cele mai bune condiții și de o infrastructură școlară modernă. În plus, în urma lucrărilor de eficientizare energetică pe care le vom face aici, costurile pentru încălzirea clădirii se reduc cel puțin la jumătate”, declară primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În luna aprilie a acestui an, Primăria Timișoara a câștigat finanțare prin PNRR pentru mai cinci școli şi grădiniţe timișorene, printre care și Liceul “J.L Calderon”, în valoare de 80 de milioane de lei. Investițiile care au finanțarea aprobată în 2022 sunt:

  1. Creșterea eficienței energetice prin reabilitare termică construcții și instalații la Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, prin PNRR;
  2. Reabilitarea Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară – Școală Verde Inteligentă, prin  PNRR;
  3. Reabilitarea termică a Grădiniței PP nr. 6, prin POR 2014-2020;
  4. Reabilitarea și etajarea Corpului B al Școlii Gimnaziale nr. 15 și reabilitare termică a Corpului A, prin POR 2014-2020;
  5. Creşterea eficienţei energetice prin reabilitare termică construcții și instalații la Liceul Teoretic “J.L.Calderon”, prin PNRR

 

Print Friendly, PDF & Email