Scrisoare deschisă a candidatului PMP la Consiliul Județean Timiș, Roxana Iliescu

„La fel ca voi, am cerut în stradă reformarea clasei politice”

Roxana Iliescu (o)Dragi timișeni,

 

Acum, în ultima zi a campaniei electorale, vreau să mă adresez, încă o dată, vouă. Vouă, tuturor celor pe care v-am întâlnit în județ, și vouă, celor pe care nu v-am întâlnit, dar care citiți aceste rânduri. Peste două zile veți putea alege o nouă administrație locală, fiecare în comunitatea voastră, și o nouă administrație județeană.

În primul rând, este extrem de important ca fiecare dintre dumneavoastră să vă prezentaţi la vot. Fac un apel la voi să analizaţi serios opţiunile şi să daţi un vot responsabil.

La fel ca voi, am fost în stradă în noiembrie 2015, după incendiul de la Colectiv. La fel ca voi, am cerut în stradă reformarea clasei politice. Oameni noi în politică, oameni noi în administraţiile locale şi judeţene.

La fel ca voi, m-am săturat să văd în administraţiile locale şi centrale politruci care nu au realizat nimic în viaţa lor, fără educaţie, fără o profesie sau o pregătire temeinică să-i recomande pentru funcţiile pe care le ocupă, dar care s-au priceput în schimb atât de bine să se huzurească pe banul public… atât ei, familiile, cât şi prietenii lor. M-am săturat să văd aceiași oameni cum ne râd în față, cum ne sfidează cu fiecare ocazie. Sunt convinsă că și dumneavoastră simțiți la fel. Mi-ați spus-o în nenumărate rânduri. Revoltată de faptul că în loc să progresăm, stagnăm de ani de zile, sau chiar mai rău, am ajuns să trăim în condiţii mai rele decât în trecut, am ales să intru în politică, să mă implic.

Sunt tânără și vreau, alături de echipa mea, să susţin proiecte pentru timişeni, în folosul şi spre binele lor. Am o serioasă pregătire juridică. Sunt avocat și am absolvit Facultatea de Drept din București. Fără o asemenea pregătire, este destul de greu să faci față în administrație.

Spre deosebire de ceilalți candidați, nu sunt nici anchetată, nici nu am fost în posturi în care să nu fi făcut nimic din ce am promis. Nu am firme cu care să fi făcut afaceri cu Statul, așadar nu depind de nimeni, nu pot fi șantajată, nu datorez nimic nimănui, nici politicienilor, nici altor oameni influenți. Îmi doresc ca în acest an să nu fie votaţi politicienii cu probleme de ordin penal şi mincinoșii dovediți!

Îmi doresc ca în acest an să primesc votul timişenilor eu şi cei ca mine, care vor să ajungă în Consiliul Judeţean şi în administraţiile locale pentru şi în reprezentarea timişenilor. În Consiliul Județean mă voi apleca asupra tuturor proiectelor care sunt în folosul timişenilor, voi deschide ușa fiecărui primar care va avea nevoie de sprijinul meu și, alături de echipa mea, voi ajuta la creșterea prosperității județului nostru. Împreună cu buni profesionişti, mizăm pe proiecte perfect realizabile. Am evidenţiat în această campanie interesul nostru pentru realizarea de depozite frigorifice pentru producătorii agricoli, pentru consilierea timişenilor în teritoriu pentru absorbţia de fonduri europene și pentru construirea de centre medicale de permanență și creșe în mediul rural. Pentru toate aceste proiecte avem specialiști și le putem pune în aplicare.

Vă mulțumesc pentru toate vorbele de încurajare, pentru toate discuţiile constructive purtate în toate localitățile din județ și pentru respectul acordat. Vă asigur că respectul și aprecierea sunt reciproce.

 

Cu multă considerație,

Roxana Iliescu, candidat PMP la Consiliul Județean Timiș

Print Friendly, PDF & Email