“Jurnalul de la Păltiniş”, de Gabriel Liiceanu, povestea celei mai spectaculoase evadări dintr-o închisoare a istoriei, împlineşte 30 de ani de la apariţie. Evenimentul a fost marcat printr-o întâlnire a autorului cu publicul bucureştean, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Dan C. Mihăilescu şi Gabriel Liiceanu au invitat, sâmbătă după-amiază, publicul bucureştean la întâl­nirea cu o carte pe care Constantin Noica însuşi a numit-o “cel mai extra­ordinar act de iubire”.

Prima ediţie a Jurnalului de la Păl­tiniş – jurnalul momentelor petrecute de Gabriel Liiceanu în preajma lui Constantin Noica – a apărut la Car­tea Românească în 1983. A doua, re­văzută şi adăugită cu paginile cenzu­rate în 1983, a fost publicată de Huma­nitas, în 1991. Celei de-a treia ediţii i-au fost adăugate două texte tulburătoare de dată recentă, 1996, despre aresta­rea şi moartea lui Noica.

Împreună cu Epistolarul, aflat la rândul său la o noua ediţie, Jurnalul de la Păltiniş reconstituie în beneficiul tinerei generaţii de astăzi premisele mitului de ordin cultural născut, în anii ’80, în jurul personalităţii lui Noica.

“Această carte e în realitate un document de epocă, mărturia patetică a unor aspiraţii şi neputinţe care ar putea deveni sensul şi justificarea acestor ani de take-off, hărăziţi gene­raţiei noastre”, spune Andrei Pleşu.

Gabriel Liiceanu este una dintre figurile marcante ale Şcolii de la Păl­tiniş, personalitate civică şi academică, filosof, eseist şi scriitor. Jurnalul de la Păltiniş este un bestseller al anilor ’80, mijlocind pentru public întâlnirea cu modelul cultural construit de Constan­tin Noica. Din aceeaşi perioadă datea­ză traducerile din Platon şi primele traduceri din Heidegger, la a cărui cunoaştere în România va contribui esenţial. Apel către lichele devine un manifest al conştiinţei civice româ­neşti. După 1990, seria volumelor de filosofie iniţiată de Tragicul continuă cu Cearta cu filosofia şi Despre limită. În seria Despre minciună, Despre ură, Despre seducţie, filosofia se deschide spre un discurs mai eseistic şi implicat în viaţa cetăţii. Uşa interzisă, Scrisori către fiul meu şi Întâlnire cu un necu­noscut îl impun ca pe unul dintre cei mai importanţi şi citiţi autori de “lite­ratură personală” din România.