În ciuda promisiunilor, legate de resuscitarea învăţământului profesional din Timiş, acesta rămâne plafonat la un nivel destul de redus. Deocamdată, este greu de spus dacă vor fi suplimentate cele 18 clase de învăţământ profesional existente la nivelul judeţului. Conform unor surse din sistemul educaţional, deşi există cerere de muncitori calificaţi din partea patronatelor, extrem de puţine companii private, mari angajatoare, se implică sau acordă bani sau stadii de practică în sprijinirea învăţământului profesional.

Suplimentarea claselor profesionale, sub semnul întrebării

Deşi reprezentanţii Inspec­toratului Şcolar Judeţean Timiş se declară convinşi de faptul că piaţa muncii solicită meseriaşi calificaţi, pregătiţi de învăţă­mântul profesional, este greu de prognozat în momentul de faţă dacă formele de învăţă­mânt de acest fel vor fi supli­mentate la nivelul judeţului, totul depinzând de decizia sau acordul autorităţilor de la Bucu­reşti. În prezent, în judeţ sunt numai 18 clase de învăţământ profesional, în care învaţă puţin peste 500 de tineri. Este vorba despre şapte clase de meca­ni­că, câte trei de construcţii, res­pectiv turism şi alimentaţie, do­uă pe domeniul electric şi câte una de electromecanică, indus­trie alimentară şi pielărie.

„Clasele profesionale sunt din ce în mai căutate, pentru că piaţa muncii cere meseriaşi pe care, deocamdată, nu îi are. Ministerul Educaţiei spune că va fi modificată prevederea le­gislativă care îi aduce pe copii în şcoala profesională abia după clasa a IX-a. În Timiş, cele mai căutate profiluri sunt cele de me­­canică, pentru că nu mai avem meseriaşi. Nu trebuie să ne mi­re faptul că tinerii se orien­tea­ză spre mecanică sau construc­ţii, asta se cere pe piaţa muncii acum”, declară inspectorul şco­lar general Cornel Petroman.

În Timiş a existat în acest an şcolar şi o propunere de în­fiinţare a unor clase de estetică şi îngrijire a corpului, dar s-a renunţat la idee, pentru că nu s-a înscris nimeni. „Totul depinde şi de interesul manifestat de că­tre elevi. Degeaba înfiinţăm forme de învăţământ profe­sio­nal la care nu se înscrie nimeni. Oricum, în momentul de faţă nu se poate spune cu exactitate dacă numărul de clase de învă­ţă­mânt profesional va fi supli­mentat în Timiş din anul şcolar viitor. Abia în cursul lunii noiem­brie se vor stabili primele pla­nuri de şcolarizare”, declară Halasz Francisc, inspector general adjunct al Inspectora­tului Şcolar Judeţean Timiş.

„Susţinerea mediului de afaceri e mai mult teoretică”

Profesorul Ştefan Vlas­ton, preşedintele Asociaţiei EduCer, spune că, din păcate, mediul privat, deşi susţine că are nevoie de forţă de muncă bine pregătită, se implică foarte puţin sau deloc în sprijinirea învăţământului profesional. „În general, în actualul sistem, sunt mulţi copii care, după termina­rea clasei a opta, abandonează şcoala, şi nici învăţământul pro­fesional, nici cel liceal nu mai este o alternativă pentru ei. Constatăm însă că nici patrona­tele nu se implică suficient în susţinerea învăţământului pro­fe­sional, aşa cum se întâmplă în vestul Europei. Mediul de afaceri din România se plânge că nu are muncitori pregătiţi, dar nu face nimic pentru a ajuta şcolarizarea de specialitate. Aşteaptă ca Statul să-i instru­iască gratuit pe viitorii lor anga­jaţi. Am constatat că mai degra­bă multinaţionalele, franceze sau germane, se implică în par­te­neriate cu unităţile şcola­re, absolvenţii având şi un loc de muncă sigur”, susţine repre­zen­tantul EduCer.

Acesta mai spune că în Fran­­ţa sau în Austria a vizitat peste 50 de campusuri şcolare profesionale finanţate de către patronate, care organizează învăţământul într-un mod prac­tic: şase luni de şcoală şi şase luni de practică, pentru ca elevii să poată dobândi şi cunoştin­ţe­le, dar şi deprinderile practice necesare viitorului loc de muncă.

În România, în schimb, pe lângă lipsa unui astfel de spri­jin, planurile de regionalizare a învăţământului profesional nu sunt în niciun caz de natură să stimuleze această formă de şcolarizare, dimpotrivă. „Acum s-a stabilit că şi aceste şcoli vor trece în subordinea Consiliilor Judeţene, în condiţiile în care reprezentanţii mai multor admi­nistraţii judeţene au declarat că nu ştiu ce să facă cu aceste uni­tăţi. Nu au specialişti pe aceste segment, nu au competenţe şi cunoştinţe necesare pentru rea­lizarea curriculelor. De aceea, nu cred că învăţământul profe­sional se va dezvolta în Româ­nia următorilor ani”, estimează Ştefan Vlaston.

Acesta mai spune că, în mod normal, Statul ar trebui să stimuleze, prin subvenţionări sau reduceri de taxe şi impozi­te, implicarea mediului privat în învăţământul profesional: „Şi autorităţile, şi patronatele se plâng că lipsesc meseriaşii, lip­sesc muncitorii bine pregătiţi. Dar, de fapt, nimeni nu face ni­mic concret în acest sens. Nu este greu de înţeles că nu poate să apară forţă de muncă bine pregătită fără niciun fel de investiţii. Este un cerc vicios din care se pare că încă nu exis­tă capa­citatea să se iasă”.

Şcolile profesionale, desfiinţate inexplicabil în 2009

La începutul acestui an, când era în fruntea Ministeru­lui Educaţiei, fostul ministru, Ecaterina Andronescu, de­clara că printre priorităţile aflate în discuţii la stabilirea bugetului pe 2013 se numără obţinerea fondurilor pentru atelierele şi şcolile profesio­nale. Această precizare este surprinzătoare în contextul în care, în 2009, chiar Ministerul Educaţiei, pe atunci condus tot de Ecaterina Andronescu, a decis, peste noapte, desfiinţa­rea şcolilor de artă şi meserii, începând cu anul şcolar 2009 – 2010. Decizia a fost ţinută o vreme la secret, noua cifră de şcolarizare fiind anunţată cu doar câteva săptămâni înainte de începerea noului an şcolar 2009 – 2010. Aceasta, însă, nu mai prevedea locuri pentru şcolile de arte şi meserii, alo­când doar locuri pentru învă­ţă­mântul liceal cu cele trei pro­filuri ale sale: teoretic, voca­ţional, respectiv profesional şi tehnic.

În momentul în care a luat unilateral decizia desfiin­ţării acestui tip de învăţământ, Ministerul Educaţiei nici nu a oferit o explicaţie plauzibilă. În noua variantă, care prevedea exclusiv învăţământ liceal, elevii de la liceele tehnice nu aveau posibilitatea dobândirii unor cunoştinţe tehnice solide, întrucât numărul de ore alocat instruirii practice era mult prea mic. În plus, nu s-a ţinut cont de faptul că acumularea simultană a disciplinelor teo­retice, de specialitate şi a in­struirii practice depăşeşte cu mult puterea de asimilare a multor elevi.

Până la acel moment, erau alocate locuri în planul de şcolarizare şi şcolilor de arte şi meserii. Când s-a decis desfiin­ţarea acestora, în Timiş func­ţio­nau 25 de astfel de unităţi, majoritatea, pe lângă grupurile şcolare tehnice, deşi una sin­gură avea statutul declarat de şcoală de arte şi meserii. Nici­una nu a rezistat “curentului reformist” promovat atunci în sistemul educaţional. În vara anului 2011, influenţat în mare măsură şi de rezultatele ex­trem de slabe ale examenului de bacalaureat din acel an, Ministerul Educaţiei anunţa că pregăteşte, începând din anul şcolar 2011 – 2012, reînfiinţa­rea şcolilor profesionale.

Şi în opinia unor repre­zentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, desfiinţarea şcolilor profesionale a fost o iniţiativă nefericită, care nu a ţinut cont de realităţile de pe piaţa muncii şi de cerinţele angajatorilor. Aceştia au pre­cizat că pe piaţa muncii este nevoie de oameni pregătiţi în diverse meserii pentru care nu trebuie neapărat să fi promo­vat un examen de bacalau­reat şi, în plus, trebuie să se ac­cepte că sunt şi tineri cărora intelectul nu le permite să promoveze examenul de baca­laureat, şi atunci prin aceste şcoli profesionale li se oferă posibilitatea de a se realiza în viaţă, prin învăţarea unor me­se­rii şi acumularea unor de­prin­deri tehnice, care le oferă şansa de a avea calificarea necesară pentru dobândirea unui loc de muncă bine plătit.

Reprezentanţii I.S.J. con­firmă şi ei că pe piaţa locală a muncii este mare nevoie  şi de meseriaşi. Este un lucru afir­mat inclusiv în urma întâl­ni­rilor avute periodice, la Pre­fectură, în cadrul Comisiei de Dialog Social, cu oamenii de afaceri – nu doar cu cei români, ci şi cu investitori francezi şi germani care activează în Ti­miş. În opinia I.S.J, nu doar multinaţionalele ar trebui să fie interesate de învăţământul profesional, ci şi întreprin­derile mici şi mijlocii din Ti­mişoara, pentru că şi aceste I.M.M.-uri  pot absorbi o bună parte din absolvenţii acestor şcoli profesionale reînfiinţate.

Potrivit Legii Educaţiei, procesul educaţional în şcolile profesionale durează doi ani. În primul an, elevii fac 40% teo­rie (525 de ore) şi 60% prac­tică (740 de ore), iar în anul al doilea, fac 25% teorie (315 ore) şi 75% practică (885 de ore), practica obligatorie la anga­jator fiind de cinci săptămâni. Practica se poate organiza şi la şcoală, dacă unitatea de învă­ţământ are toate capacităţile necesare şi dacă contractul dintre firmele angajatoare şi şcoală prevede acest lucru.

Înainte de 1990, şcolile profesionale erau ţinta pre­dilectă a elevilor. După clasa a X-a, între 16 – 19 ani, pe baza unor contracte de şcolarizare între şcoli şi unităţi economice şi între acestea şi elevi, co­piilor le erau asigurate locuri de muncă, după terminarea şcolii.