Instalaţie de oxigen medical cu flux înalt, montată în spitalul de campanie din Timișoara

Sursă foto: Spitalul Militar Timişoara / Facebook

În contextul evoluției situației epidemiologice actuale, a numărului crescut de pacienți cu forme medii şi severe de covid-19 și al nevoii de tratament cu oxigen medical cu flux înalt, la spitalul de campanie de pe Stadionul CFR din Timișoara a fost montată o instalație de oxigen pentru 54 de paturi din cadrul Secției de Boli Infecțioase și pentru zece paturi din cadrul modulului ATI, anunţă oficialii Spitalului Militar din Timişoara.

 

Modulul ATI a fost construit din containere modulare și dotat cu aparatură medicală de specialitate specifică asigurării suportului vital pentru monitorizarea și tratamentul persoanelor internate cu forme severe/critice. În 8 martie a fost semnat contractul de execuție pentru proiectul electric și racordarea modulului ATI la branșamentul electric cu respectarea tuturor normelor de apărare împotriva incendiilor, iar termenul de execuție a proiectului electric este de şapte zile, începând cu data de 9 martie.

Întreaga investiție pentru construcția modulului ATI – care cuprinde containere modulare, 10 paturi electrice, aparatură medicală de specialitate, console de gaze medicinale, mobilier, precum și racordarea acestora la stocatorul de oxigen și la compresorul de aer medicinal – a fost suportată în întregime din bugetul Ministerului Apărării Naționale.

Salon ATI la spitalul de campanie din Tmişoara. Sursă foto: Spitalul Militar Timişoara / Facebook

Sistemul medical modular de izolare și tratament Timișoara amplasat pe Stadionul CFR, funcționează ca secție externă de boli infecțioase a Spitalului Clinic Militar de Urgență Timișoara, asigurând asistență medicală și tratament persoanelor  infectate cu virusul Sars-CoV-2.

În Timiş sunt, în acest moment, 59 de paturi ATI pentru bolnavii covid, transmit oficialii Drecţiei de Sănătate Publică Timiş. Acestea sunt repartizate la: Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara, unde sunt şase paturi, Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” Timişoara – 12 paturi, Spitalul Municipal Timişoara – 6, Casa Austria – 11 şi Spitalul Municipal Lugoj – 8.

 

Print Friendly, PDF & Email