Raportat la volumul de mărfuri de contrabandă confiscate – în proporție de peste 90 la sută ţigări, dar și alcool, produse cosmetice şi electrocasnice –, Inspectoratul Timiş ocupă locul 7 în clasamentul Inspectoratelor Județene de Jandarmi.
În urma celor 20 de acţiuni de prevenire a contrabandei, pe care le-au avut anul trecut, jandarmii timişeni au confiscat apropae 1200 de pachete de ţigări şi au întocmit 20 dosare penale.
Datele prezentate provin dintr-un studiu realizat de către Asociația InfoCons și susținut de British American Tobacco, în cadrul campaniei Stop Contrabanda! Ia atitudine. Studiul evaluează rezultatele din 2016 ale acțiunilor desfăşurate de principalele autorități implicate în combaterea fenomenului de contrabandă.
Campania Stop Contrabanda! Ia atitudine are ca scop informarea publicului atât în legătură cu dimensiunea fenomenului contrabandei, cât și referitor la eforturile autorităților pentru stoparea acestui fenomen.
Contrabanda are profunde efecte economice şi sociale, prejudiciind bugetul de stat și limitând capacitatea de dezvoltare a României. Totodată, acest fenomen reprezintă un risc pentru siguranţa naţională, contrabanda fiind adesea asociată și altor activități infracționale, putând reprezenta chiar și o sursă de finanţare pentru activităţi teroriste.
Ultimele comentarii