În premieră la Timișoara, pacienţii post-covid, evaluaţi imagistic pentru monitorizarea riscului de tromboză

Medicul Antonio Fabian, în timpul unei ecografii Doppler. Foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara

Specialiștii Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara au inițiat un proiect, în premieră, prin care pacienții care au trecut prin covid sunt investigați imagistic cu ajutorul unei ecografii Doppler. Permiţând evaluarea fluxului de sânge în timp real, aceasta poate scădea riscul de tromboză.

 

Ultrasonografia sau ecografia sistemului venos, îndeosebi la venele inferioare, este importantă în cazul pacienților imobilizați o perioadă lungă la pat, care au factori de risc vascular ce implică stază venoasă sau tare asociate. În cazul lor există riscul de a dezvolta tromboză venoasă profundă, adică înfundarea venei respective cu cheaguri de sânge. În cazul pacienților covid-19 am depistat numeroase situații de embolism pulmonar și unul dintre factorii de risc înalt pentru producerea embolismului este tromboza venoasă profundă”, explică dr. Antonio Fabian, medic radiolog la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara.

O ecografie Doppler, mai spune el, poate determina cât de rapid curge sângele, prin măsurarea vitezei de modificare a nivelului său. Cu ajutorul acestui tip de investigație imagistică se monitorizează fluxul sangvin la nivelul arterelor și venelor, atât în cazul membrelor inferioare și superioare, cât și la nivelul arterelor cervicale sau cerebrale.

Ecografia de tip Doppler este noninvazivă, noniradiantă și poate fi executată la patul bolnavului. O asemenea investigație imagistică durează între 20 și 30 de minute și poate fi efectuată de mai multe ori fără ca sănătatea pacientului să fie afectată.

Medic Diana Manolescu. Foto: Spitalul „Victor Babeş” Timişoara

Directorul medical al Spitalului „Victor Babeș” Timișoara, medicul Diana Manolescu, spune că această tehnică de ecografie vasculară este folosită pentru două categorii de pacienți. Prima o reprezintă cei internați în spital și imobilizați la pat, pacienții aflaţi în Terapie Intensivă sau în saloane, și cei în reevaluare după ce au fost infectaţi cu covid. „Acești pacienți au un risc major de a dezvolta tromboză vasculară periferică. Această tehnică ne permite să monitorizăm constant bolnavul pentru a observa, de fapt, momentul în care el produce un cheag de sânge sau un tromb la nivelul vaselor. În această situație, tratamentul acestor pacienți se schimbă, este un tratament mai dur, mai agresiv, care are rolul de a dizolva acest cheag de sânge”, explică Diana Manolescu. Cea de-a doua categorie este a pacienților care se prezintă în spital având deja această patologie instalată, prin această tehnică, medicii putând observa tromboza vasculară și gradul ei de extindere.

Acest aparat vine să completeze spectrul de investigații imagistice ce sunt realizate în Centrul de Radiologie de Performanță al Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” Timișoara.

Print Friendly, PDF & Email