Universitatea de Vest din Timișoara și Asociația „Orizonturi Universitare” aniversează 50 de ani de la înființarea revistei „Forum studențesc”.
Comunitatea academică din Universitatea de Vest din Timișoara este implicată permanent în consacrarea principiului prin care educația și cercetarea se află în nucleul care dinamizează dezvoltarea viitoare a comunității noastre, militând pentru promovarea valorilor academice care țin de esența continuității centrului nostru universitar.
Universitatea de Vest din Timișoara a pregătit un proiect prin care vor fi aniversați 50 de ani de la înființarea revistei timișorene Forum studențesc, în ansamblul marcării celor 55 de ani de presă studențească la Timișoara.
La conferința de lansare a acestui proiect, care va avea loc în amfiteatrul A01, luni, 9 octombrie, de la ora 15, vor participa rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, și reprezentanți ai Asociației „Orizonturi Universitare”, președintele acesteia, prof. univ. dr. Ioan Talpoș, și prof. Gheorghe Crișan, reprezentanți ai instituțiilor partenere, studenți, cadre didactice și invitați.
Ultimele comentarii