Firme amendate pentru mizerie

Sursă foto: Poliţia Locală Timişoara

O societate comercială din Timişoara a fost amendată pentru mizeria din parcarea pe care o foloseşte, de pe strada. Ovidiu Balea. Poliţia Locală atrage atenţia că firmele sunt obligate să întrețină curățenia în clădirile, curțile, pe trotuare și în parcările pe care le utilizează.

 

Poliția Locală Timişoara subliniază că, printre obligațiile societăților comerciale care funcționează pe în Timișoara se află și asigurarea igienei și curățeniei în clădirile și curțile pe care le dețin sub orice formă legală, precum și menținerea curățeniei pe trotuare, partea carosabilă și parcările pe care le folosesc.

După ce săptămâna trecută Autogara Autotim a fost sancționată, pentru a treia oară anul acesta, cu 2000 de lei, pentru neefectuarea curățeniei în clădirile și curtea deținută, aspect remediat ulterior, ieri poliţiştii locali au făcut verificări la societatea Profi Room Food SRL de pe strada Ovidiu Balea. Au constatat că în parcarea pe care magazinul o are în folosință nu era curățenie, fiind aruncate resturi de tot felul, peste tot. A fost dispusă sancționarea contravențională cu 1500 de lei, conform HCL 371/2007.

Zeci de societăți comerciale cu sedii sau puncte de lucru pe străzi precum Eugeniu de Savoya, Piața Victoriei, Ardealul, Drubeta, Alba Iulia, Badea Cârțan, Eroilor de la Tisa au fost sancționate anul acesta pentru astfel de fapte, menţionează Poliţia Locală Timişoara.

 

Print Friendly, PDF & Email