De-a lungul timpului, specialişti cu un nume în domeniul agriculturii au condamnat felul în care valoroasele staţiuni de cercetare agricolă din vestul ţării au fost deposedate de terenurile deţinute. Cum nicio anchetă nu a elucidat legalitatea acestor demersuri de expropriere, ele sunt folosite pe plan legislativ ca precedent şi exemplu pentru alte deposedări similare iniţiate la nivel naţional.

Deposedări forţate extinse

Nu o dată, foşti miniştri ai Agriculturi sau profesori universitari de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului au solicitat elucidarea modalităţii prin care Statul a deposedat de-a lungul ultimilor 15 ani majoritatea instituţiilor de cercetare din domeniul agricol din vestul ţării.

Cu toate acestea, o anchetă în acest sens nu numai că nu a fost finalizată, dar nici măcar nu a fost iniţiată. Şi, cum lucrurile au rămas nelămurite, ele sunt preluate acum ca exemplu pozitiv. Recent, Biroul Permanent al Senatului a făcut public un aviz legislativ pentru un act normativ care oficializează noi deposedări de acest gen, de această dată în judeţul Braşov, la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de zahăr, motivând justeţea unui astfel de demers cu… deposedările făcute în vestul ţării. Astfel, modalitatea prin care Staţiunea de Pajişti Timişoara, dar şi Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Bovinelor din judeţul Arad au fost deposedate de teren (staţiunea arădeană pentru exproprierile aferente sinuoasei autostrăzi Arad – Timişoara) au fost invocate ca exemplu şi precedent pentru realizarea unor demersuri similare şi în judeţul Braşov.

Practic, o operaţiune considerată la limita legii a ajuns acum să fie invocată ca o bază sau un argument pentru alte deposedări similare, care vin să ia noi suprafeţe din terenurile instituţiilor de cercetare din domeniul agricol, deşi lipsa cercetării se vede din plin în sectorul agricol, cu producţii slabe la hectar şi soiuri îmbătrânite şi neperformante.

Un contra-exemplu

Pentru a se rezolva problemele locale legate de fond funciar, create de împroprietăriri mai mult sau mai puţin legale, în ultimii ani, prin hotărâri de guvern succesive, în Timiş s-a tot luat teren de la institutele de cercetare în domeniul agricol. Aşa a rămas fără teren Staţiunea de Pajişti Timişoara, deşi o astfel de structură nu-şi are sensul fără teren pe care să facă experimente.

Staţiunea de Cercetări pentru Pajişti Timişoara, care dispunea în 1990 de o suprafaţă de circa 1.380 de hectare, o mare parte irigată, a fost afectată de diminuări ale acestor suprafeţe, ajungând la circa două hectare, fiind practic desfiinţată. Terenul luat în runde succesive a fost atribuit revoluţionarilor, în baza Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptători care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989. Aceasta deşi re­pre­zentanţi ai institutului spuneau că, de fapt, terenurile sunt de mult amanetate unor speculanţi imobiliari. Conform declaraţiilor aceloraşi repre­zentanţi ai Staţiunii, o parte dintre revoluţionarii timişoreni au contribuit nemijlocit la înflorirea speculei cu terenuri în zona Timişoarei. Aşa a ajuns Staţiunea de Pajişti Timişoara să nu mai aibă aproape de­loc teren în administrare, deşi, în acest domeniu, munca de cercetare nu se poate face fără terenuri pe care să se experimenteze.

Pe lângă staţiunile de cercetare, şi terenul folosit pentru experimente şi cercetare de către Universităţile de Ştiinţe Agricole a fost ţinta unor acţiuni de deposedare sistematică, iniţiate de autorităţi centrale şi locale.

În 2011, de pildă, Consiliul Judeţean Timiş a solicitat realizarea unei hotărâri de guvern prin care să se ia teren de la Universitatea de Ştiinţe Agricole “Banatul”, pentru a se repartiza respectiva parcelă Parcului Industrial Timişoara. Pentru iniţierea unui proiect de hotărâre de guvern era însă necesară adop­tarea unei hotărâri a CJ Timiş prin care se solicită transmiterea terenului. Potrivit acestui act normativ, supra­faţa pentru care se solicita transmite­rea este de 26.827 de metri pătraţi. Din fericire, demersul nu a mai fost ur­mat de o hotărâre de guvern care să oficia­lizeze transferul.

Şi Staţiunea de Cercetări Lovrin a fost luată în vizorul unor autorităţi locale, care au încercat să-i ia pămân­turile pentru rezolvarea proble­melor legate de retrocedare. Repre­zentanţii Staţiunii spun că s-a încercat să se ia teren şi încă se mai încearcă, însă nu prea s-a reuşit, pentru că pă­mântul acesta este un bun de drept al staţiunii, care l-a avut în posesie şi în perioada interbelică.

“Au mai fost de-a lungul timpului încercări de preluare a unor suprafeţe. Însă pe noi ne-a ajutat un statut special al pământului, o parte, 1.079 de hectare, se află în proprietatea Academiei Românie, şi alte 2.334 de hectare sunt proprietate publică a Statului, care nu poate fi înstrăinată. Ne-am luptat ca staţiunea să-şi păstreze pământul, deşi inclusiv în zona Gottlob – Lovrin au existat probleme cu punerea în posesie. Însă nu era normal să se tot ia pământ de la cercetare, care a tot fost o Cenuşăreasă, din punct de vedere al fondurilor şi priorităţilor guvernamentale. Nu se înţelege că fătă cercetare nu putem evolua”, ne-a declarat Marinel Horablaga, directorul Staţiunii de Cercetare Lovrin.