Europarlamentarul Cristian Buşoi, intrat în competiţie pentru un nou mandate, spune că P.N.L. va milita, în viitoarea legislatură din Parlamentul European, pentru eliminarea birocrației excesive și a poverilor fiscale, pentru susținerea acordată I.M.M-urilor și proiectelor de investiții în infrastructură, pentru aderarea României la Spațiul Schengen.
Cristian Bușoi, candidatul P.N.L. pentru alegerile europarlamentare, a apreciat că “P.N.L. are cea mai bună ofertă de candidați”, despre care a declarat că sunt înzestrați cu experiență politică și că “au dovedit mereu că susțin interesele României și nu și-au denigrat țara”.
În plus, mai spune acesta, europarlamentarii care au reprezentat P.N.L. în Parlamentul European în mandatul care se încheie acum au dovedit că au un cuvânt greu de spus în ceea ce privește decizii importante legate de legislația europeană.
Referindu-se la proiectele pe care P.N.L. intenționează să le asume în viitoarea legislatură a Parlamentului European, Cristian Bușoi a enumerat ca fiind prioritare prevederile legate de eliminarea birocrației excesive și a poverilor fiscale, susținerea acordată I.M.M-urilor și proiectelor de investiții în infrastructură, demersurile menite să combată discriminarea și acțiunile de lobby care să faciliteze aderarea României la Spațiul Schengen.
Evocând eșecul de până în acest moment în ceea ce privește aderarea țării noastre la Spațiul Schengen, Cristian Bușoi l-a pus pe seama a ceea ce a numit “inabilitatea și neperformanța în activitate” a reprezentanților României, însă a apreciat că un alt factor decisiv, implicat în amânarea aderării, a fost reprezentat de “situația politică din anumite țări europene”.
Pe lista proiectelor pe care intenționează să le asume, liberalul Cristian Bușoi, care ocupă poziția a patra pe lista candidaților P.N.L. la alegerile europarlamentare a enumerat exercitarea de lobby, în limitele atribuțiilor conferite de statutul de parlamentar european, pentru alocarea de fonduri de la bugetul U.E. în vederea construirii de spitale regionale, cabinete medicale și centre de permanență, prin identificarea proiectelor care pot fi finanțate direct de la Bruxelles și prin susținerea tuturor proiectelor care pot fi susținute direct de la nivel european.
Despre modul în care P.N.L. intenționează să își structureze campania electorală pentru alegerile europarlamentare, Cristian Bușoi a precizat că dezbaterile aplicate și oferirea de soluții concrete reprezintă variante constructive de campanie electorală.
Cristian Bușoi nu s-a ferit să lanseze atacuri directe la adresa reprezentanților celorlalte formațiuni politice înscrise în cursa electorală, apreciind că reprezentanții P.S.D. “nu au făcut mare lucru”, în vreme ce reprezentanții P.D.L. au făcut României “mai mult rău decât bine”.
Ultimele comentarii