După 30 de ani, la Memoriile Cetății

Memoriile Cetății, proiectul Asociației Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii cu tema Revoluția din 1989, continuă cu o serie de evenimente dedicate filmului, teatrului, muzicii și poeziei: După 30 de ani.

 

„Timp de patru săptămâni, vom rememora acele vremuri și ne vom bucura împreună de libertatea de exprimare pe care o avem acum.  În spațiul din colţ de la Bastion (lângă Galeria Calpe, la Corner Space) vor fi organizate spectacole de teatru, concerte, expoziții, proiecții de film și lansări de carte”, spun organizatoriii seriei de evenimente dedicate Revoluţiei din Decembrie 1989.

Vineri, 15 noiembrie, de la ora 19, va avea loc spectacolul Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi, adaptare după romanul omonim al Hertei Müller – scritoarea română de origine germană care a obținut în 2009 Premiul Nobel pentru Literatură. Piesa de teatru e un spectacol susținut de Simona Măicănescu, produs de Fundația Doina Levința și a fost jucată în premieră mondială, anul acesta, la New York. Un spectacol care scoate în evidență universul sufocant, dus la absurd, din ultimii ani ai comunismului din România. Gândită și interpretată de către actrița Simona Măicănescu, piesa de teatru este centrată pe povestea unei femei care își dorește să iasă din coșmarul pe care îl trăiește, ascunzând în hainele pe care le coase pentru export, bilete disperate prin care cere ajutorul. Aceste mesaje ajung însă în mâna Securității de atunci și este acuzată de trădare. Din echipa care semnează spectacolul mai fac parte scenografa Doina Levintza, coregrafa Silvia Călin și artistul vizual Radu Barbu. Piesa de teatru este un monolog interior al personajului principal, care introduce publicul în acea epocă, cu multă spaimă și teroare.

Seara de 15 noiembrie se va încheia cu un concert Grimus (Bogdan Mezofi și Lehel Kiss).

Ziua de sâmbătă, 16 noiembrie, va fi dedicată poeziei și poveștilor. Începând cu ora 20, Bogdan Șerban, de la Radio Guerilla va vorbi publicului despre Revoluțiile în media. Seara, de la ora 21, pe muzica celor de la Paperjam va începe Spoken Word, o seară de poezie pe muzică, cu Daniela Rațiu, Alexandra Bodnaru și Tudor Crețu.

Proiectul Memoriile Cetății este realizat de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local, prin intermediul programului cultural prioritar Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021, parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.”

Print Friendly, PDF & Email