În urma mai multor controale care au vizat administrarea banului public la Consiliul Judeţean Timiş s-a tot constatat că lungimea unor drumuri pe hârtie şi cea din realitate diferă, ceea ce poate genera câştiguri nejustificate în cazul unor lucrări de reabilitare. Problema este tot în curs de clarificare…
Kilometraje diferite
Chestiunea „lungimilor variabile” a unor sectoare de drum judeţean sau comunal din judeţ revine în actualitate, cu ocazia unui ultim control, ale cărui rezultate au fost publicate recent. În urma verificării activităţii Direcţiei pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene Timiş, s-a constatat că în anul 2013 au fost încadrate unele drumuri de interes local în categoria funcţională a drumurilor de interes judeţean – fiind vorba în total de 132,7 kilometri – preluaţi însă cu măsurătorile existente de la Primăriile comunale care le-au cedat. Asta, fără a exista măsurători clare în sistem GPS pe aceste drumuri noi judeţene. “În acest sens se impune inventarierea acestora prin încadrarea în acelaşi sistem de coordonate GPS ca şi reţeaua de drumuri judeţene existent”, se arată într-un recent raport de control.
Un semn că lucrurile nu sunt pe deplin clare pe acest segment este şi publicarea recentă în Monitorul Oficial a unei hotărâri de guvern care face ajustări de kilometraje ale unor drumuri asfaltate în comunele Şag şi Brestovăţ.
Or, este evident că, atâta vreme cât nu există o evidenţă clară, care să corespundă realităţii, va fi întotdeauna loc de variaţie în contractele de reabilitare sau asfaltare pe aceste drumuri.
Aceasta este o temă sensibilă la Consiliul Judeţean Timiş, după ce mai mulţi consilieri judeţeni au constatat că, în loc să se reabiliteze cu fonduri promise de Guvern, acestea se refac cu banii luaţi de administraţia judeţeană, printr-un împrumut bancar cu dobândă. “Ni s-a spus că se contractează acest credit cu precădere pentru acoperirea unor cofinanţări, pe proiecte europene importante pentru judeţ, şi pentru investiţii semnificative. Nu că se iau bani cu împrumut pentru peticirea unor drumuri”, ne-a declarat consilierul judeţean PNL (fost PDL) Marius Martinescu.
O lungime de drum pe Google Earth, alta în scriptele oficiale
Problema “drumurilor variabile” nu este nouă la CJ Timiş. În urmă cu doi an, după un audit pe această temă, se constata o contabilizare interesantă a distanţei drumurilor pe care s-au făcut lucrări de reabilitare, existând diferenţe semnificative între realitate şi situaţia scriptică, pe baza căreia, de altfel, s-a făcut plata. Din verificarea efectuată de auditorii publici externi asupra existenţei veridicităţii datelor privind distanţele măsurate şi cuprinse în dispoziţia CJ Timiş, privind încadrarea drumurilor publice deschise circulaţiei publice, s-a constatat că aceste distanţe – date de lungimea drumurilor judeţene – sunt inexacte. În plus,“urmare a măsurătorii efectuate atât la faţa locului, cât şi prin sistemul Google Earth, se constată diferenţe majore ale distanţelor, diferenţe date de aceste măsurători, cu abateri de până la trei kilometri faţă de lungimea drumului”, se menţiona în raportul de audit.
Conform aceluiaşi document, modalitatea de evidenţiere şi calcul a drumurilor judeţene ar fi nu o dată una haotică, neunitară. Auditorii au constatat ce antemăsurători se fac pe lungimi echivalente de drum (cu şase metri lăţime), au verificat licitaţiile prin care se adjudecă pe lungimi echivalente de drum şi au constatat că execuţia lucrării se decontează pe metri pătraţi de covor asfaltic, iar recepţia la terminarea lucrărilor se face potrivit obiectului contractului, “fără a identifica strict lungimea sectorului şi metrii pătraţi de covor asfaltic realizat. În acest mod de prezentare a lucrărilor se depăşesc în mod constant lungimile poziţiilor kilometrice”.
Ultimele comentarii