Două noi ediţii ale revistei Lecturn (P)

Revista Lecturn, ajunsă la al 11-lea an de publicare, apariție editorială a Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara, propune cititorilor spre lectură două noi ediţii. Acestea consemnează cele mai importante evenimente în care instituția a fost implicată în jumătate a acestui an, de la expoziții tematice, cu scop de promovare a culturii locale, ori evenimente precum Samovarul literar, Cartea de marți, Recital muzical, la participarea ca partener în cadrul Colocviului Internațional Comunicare și Cultură în România Europeană.

 

Teme interesante se regăsesc în rubricile ultimelor două numere (45 și 46, referitoare la activitatea culturală din lunile ianuarie-iunie ale anului în curs), dintre care amintim, la rubrica Patrimoniu, subiecte precum „Bibliografia monografiilor biografice tipărite la Timișoara în intervalul 1920-1947” sau curiozități despre Carol I în relație cu reședința sa de la Weinburg. La categoria Editorial, suntem introduși în două teme de reflecție privitoare la relevanța biografiei în contextul cultural actual și la bibliotecari, ca profesioniști, în secolul XXI. Sunt aduse în atenția publicului o serie variată de Pretexte pentru lectură, cu teme precum diplomație culturală, fiscalitate, perspective asupra identității românilor, printre altele, semnate de autori locali, cu trimiteri la apariții editoriale recente.

Revista poate fi procurată în mod gratuit din săile de lectură ale bibliotecii, dar poate fi consultată și online, în format electronic, pe site-ul dedicat, www.lecturn.ro, și în baza de date CEEOL (Central and Eastern European Online Library).

Publicarea numerelor 45 și 46 ale revistei Lecturn face parte dintr-un proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Timiș, prin programul TimCultura 2024.

Print Friendly, PDF & Email