Doi copii rătăciţi, ajutaţi de Poliţia Locală Timişoara să ajungă acasă

Foto: PLT

După ce, în ultimele zile, Poliţia Locală Timişoara a găsit doi copii care au spus că s-au rătăcit în drumul dinspre şcoală spre casă, face apel la părinţi să-şi instruiască copiii atunci când aceştia se deplasează singuri către sau de la școală.

 

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranța Circulației, aflați în patrulare în zona I.C. Brătianu, au identificat în cursul după-amiezii de ieri, un copil în vârstă de nouă ani care era speriat că s-a pierdut și nu știa cum să ajungă acasă. Copilul a fost preluat de polițiștii locali care au reușit să îl liniștească și să afle detalii despre identitatea sa. Aceştia au luat legătura cu părinții care l-au luat acasă pe copil.

Acesta, însă, este cel de-al doilea caz de la începerea noului an școlar, după ce vineri, 13 septembrie, un copil de opt ani a fost depistat de polițiștii locali în Piaţa Mărăști, plângând speriat că a pierdut autobuzul care îl ducea spre casă. Și în acel caz a fost chemată mama minorului care l-a preluat.

“Motivația părinților a fost aceea că nu au avut cine să le ducă micuții de la școală către casă, aceștia deplasându-se singuri, cu mijloacele de transport în comun. Pentru prevenirea unor astfel de incidente, sfătuim părinții fie să găsească soluții pentru ca aceștia să nu mai meargă singuri de la școală către casă, fie să îi instruiască în așa fel încât să le explice să nu intre în panică, să aștepte în cazul pierderii autobuzului următorul mijloc de transport, să apeleze la organele de ordine pe care le observă în apropiere și, mai ales, să aibă grijă și să nu plece cu alte persoane străine, care le pot face rău”, spun poliţiştii locali.

Poliţia  Locală Timișoara transmite că desfășoară, și în acest an şcolar, activități de prevenire la școlile la care este invitată, având totodată, în supraveghere șapte unități de învățământ din Timișoara.

 

Print Friendly, PDF & Email