Direcția Națională Anticorupție transmite, după moartea violentă a fostului procuror-şef al DNA Timişoara, Tamaș Schiffbeck, că nu are informaţii potrivit cărora acesta să fi fost vizat de vreo anchetă penală sau disciplinară. Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a deschis un dosar de moarte suspectă.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi Poliţia au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul fostului procuror-şef al DNA Timişoara, Tamaş Schiffbeck, după ce acesta a căzut, în această dimineaţă, de la etajul VI al clădirii instituţiei, pentru a stabili dacă este vorba despre o sinucidere au despre un accident.
Conducerea DNA transmite că nu are cunoștință ca acesta să fi fost vizat de vreo anchetă penală sau disciplinară – ipoteză luată în calcul, imediat după decesul acestuia, ca motiv al unei presupuse sinucideri – şi își exprimă profundul regret pentru încetarea din viață a lui Tamaș Schiffbeck, „un bun coleg și un profesionist desăvârșit”.
Fostul şef al DNA Timisoara, Tamaş Schiffbeck, în vârstă de 49 de ani, a fost găsit, în această dimineaţă, prăbuşit în faţa sediului DNA Timişoara.
Colegi de ai săi spun că ar fi deschis un geam al biroului său de la etajul şase, forţând însă o balama, şi că l-au văzut prăbuşindu-se în gol.
Ultimele comentarii