Dezinsecție împotriva căpușelor, pe 2 milioane de metri pătrați de teren din Timişoara

Sursă foto: PMT

Primăria Municipiului Timișoara a derulat o campanie de eliminare a căpușelor, în perioada 2-6 aprilie. Au fost efectuate stropiri în parcuri, locuri de joacă, pe malurile Begăi și în zona bălților, pe o suprafață cumulată de peste 2 milioane de metri pătrați.

 

Tratamentele au fost efectuate terestru, cu produse avizate de Ministerul Sănătății și cu personal calificat.

Municipalitatea transmite că efectuează aceste acțiuni de dezinsecție pe domeniul public, care reprezintă a 13-a parte din totalul suprafeței orașului, şi că proprietarilor le revine responsabilitatea de a efectua acțiuni similare de dezinsecție, pe domeniul privat care le aparține, pentru a asigura combaterea eficientă a insectelor.

În perioada 15-25 aprilie, Primăria Timișoara anunţă că va efectua tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului. Tratamentele vor fi efectuate terestru, între orele 21-6. Apicultorilor li se recomandă ca, în perioada menţionată, să ia măsuri în vederea protejării albinelor, iar locuitorilor, să evite zonele în care se acționează.

 

Print Friendly, PDF & Email