În 2011, două spitale de stat dispăreau în Timiş, cu argumentul necesităţii restructurării sistemului medical şi al nevoii amenajării unor noi case de bătrâni. După mai bine de cinci ani, nicio promisiune guvernamentală legată de redeschiderea acestora sau amenajarea în ele a unor cămine pentru vârstnici nu s-a concretizat.

O promisiune uitată

În anul 2011, în urma unei decizii guvernamentale, peste 12.000 de oameni din oraşele Ciacova şi Buziaş au rămas fără spitalele orăşeneşti, fiind nevoiţi să meargă în oraşele mai apropiate sau chiar la Timişoara, pentru a se trata.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că închide unităţile sanitare din cele două localităţi, pentru a le transforma în centre pentru bătrâni. Acum, imobilele stau parţial nefolosite şi se degradează, transformându-se într-o povară pentru autorităţile locale care nu au fonduri pentru refacerea unităţilor sanitare.

În Ciacova, încă din 2013 Primăria a adoptat o hotărâre prin care unitatea sanitară intră în administrarea Consiliului Judeţean Timiş. Însă protocolul de primire nu a fost semnat de administraţiajudeţeană, nici în present. Argumentul era acela că nu poate prelua clădirea fostului spital pentru că în ea mai există aparatură medicală şi arhiva de documente. Pentru mutarea lor era nevoie de un serviciu de specialitate şi nimeni nu pare să şi-l asume. Între timp, imobilul s-a degradat, iar despre refacerea sa din bugetul local nici nu se poate vorbi.

De menţionat că, înainte de închidere, s-au făcut investiţii. S-au pus geamuri termopan, s-a zugrăvit, s-au amenajat cabinete. S-a cumpărat şi aparatură de radiologie de peste 250.000 de euro, care a rămas ca suport pentru praf şi pânze de păianjen.

Este greu de analizat motivul în baza căruia Ministerul Sănătăţii a aprobat investiţii într-o unitate medicală pe care plănuia să o desfiinţeze.

În momentul de faţă, cei peste 5000 de locuitorii din Ciacova şi din satele aparţinătoare simt lipsa unui spital. La Ciacova a rămas un centru medical de permanenţă care funcţionează însă numai după ora 20, în timpul săptămânii, şi de la ora 8 la 20, în weekend. Câţiva medici vin aici să-I ajute pe oameni, însă nu pot face prea multe. Cei care au probleme de sănătate pe care medicii de familie nu le pot rezolva, vin tot la Timişoara pentru îngrijiri.

Spitalul din Ciacova a fost construit chiar de localnici şi a funcţionat 76 de ani. Din 2011, clădirea se tot degradează, iar Guvernul şi Ministerul Sănătăţii par să fi uitat de orice promisiune făcută în momentul desfiinţării.

Cu mult mai bine nu stau lucrurile nici în Buziaş. Aici, desfiinţarea spitalului orăşenesc a fost cu atât mai mult cu cât Buziaşul este staţiune, aici vin să se trateze prin balneologie mulţi oameni cu probleme medicale complexe, foarte mulţi pensionari.

Într-un mod lipsit de logică, orice pacient cu o situaţie medicală mai complexă trebuie transportat la un spital din apropiere. În momentul de faţă cea mai mare parte din clădire a fost ocupată de o clinică privată care asigură servicii medicale populaţiei, însă respectiva clinică putea fi amenajată oriunde altundeva, şi nu nu se poate pune semnul egal între serviciile oferite în regim de stat cu cele în sistem privat.

Liderul sindicatului Sanitas Timiş, medicul Liviu Cârstea, spune că la Buziaş mai funcţionează acea secţie exterioară a Spitalului Judeţean, dar până la urmă, şi în cazul de la Ciacova, şi în cel de la Buziaş nu s-a respectat ceea ce s-a promis. “S-a spus atunci că este nevoie urgentă de case de bătrâni, şi se poate constata acum, după cinci ani, că totul a fost doar o cacealma. Nu doar în Timiş, ci la nivel naţional nu ştiu dacă s-a făcut vreun cămin de bătrâni în urma desfiinţării acelor spitale, în 2011. La Buziaş, de exemplu, spitalul în regim de zi era extraordinar, şi era imperios necesar într-o staţiune balneară, de tratament. Nu mai vorbesc despre faptul că spitalul era foarte bine dotat la momentul închiderii şi că s-au făcut eforturi extraordinare de către conducerea de atunci a acestei unităţi medicale să existe aparatură modernă şi toate dotările necesare unui spital bun”, mai spune liderul sindicatului Sanitas Timiş.

În opinia sa, desfiinţarea s-a făcut fără să se ţină cont de situaţia de fapt, şi, mai grav, fără consultarea populaţiei afectate.

Ideea reînfiinţării, după trei ani de la dispariţie

Ca într-o comedie a absurdului, în urmă cu doi ani se venea cu ideea reînfiinţării acestor spitale, deşi în marea majoritate a cazurilor, acest lucru era imposibil, pentru că nu mai exista nici aparatura, nici personalul necesar.

În 2014 ministrul Sănătăţii de atunci, Nicolae Bănicioiu, susţinea că ministerul pe care îl conduce va redeschide spitalele închise acum cinci ani: “Vom continua să redeschidem spitalele închise în 2011. Vom continua şi cu o serie de unităţi sanitare noi. Partea de maternităţi este o prioritate, vorbim de prematuri şi de faptul că nu există locuri în maternităţi, de fiecare dată în România este o problemă din acest punct de vedere”.

67 de spitale, închise în 2011

67 de spitale au fost închise la 1 aprilie 2011, multe dintre acestea fiind, în prezent, centre de permanenţă, cu medici de familie, dar sunt şi situaţii în care se aşteaptă încă avizele. De asemenea, câteva dintre fostele spitale sunt acum cămine de bătrâni, iar altele, puţine, au rămas funcţionale prin decizii în instanţă.

În 2012, la un an de la decizia Ministerului Sănătăţii de a închide zeci de spitale din ţară, decizie care, în unele localităţi, a generat proteste în rândul populaţiei, ce s-a văzut nevoită să facă naveta în municipiile reşedinţă de judeţ, multe dintre aceste spitale s-au transformat în centre de permanenţă cu medici de familie. Sunt, însă, şi oraşe unde vechile spitale sunt cu lacătul pe uşă, iar autorităţile le ţin în conservare, suportând costurile aferente în aşteptarea unor avize pentru a le transforma în centre de permanenţă sau cămine de bătrâni. Există şi câteva cazuri în care spitalele au devenit substaţii de Ambulanţă, dar şi situaţii în care unităţile medicale care ar fi trebuit închise sunt încă funcţionale.

La nivel naţional, programul de desfiinţare a spitalelor ar fi urmat să creeze o reţea de cămine de bătrâni, a căror funcţionare să fie susţinută de autorităţile locale, cu contribuţia beneficiarilor şi a aparţinătorilor acestora. Potrivit acestui program, reţeaua de cămine pentru vârstnici ar fi trebuit să fie finalizată şi perfect funcţională până la sfârşitul anului trecut.

Situaţia de fapt – care înseamnă, în prezent, efectuarea de plăţi pentru 18 cămine cu o capacitate de 949 de locuri şi cheltuirea a doar 31 de milioane de lei din peste 200 de milioane alocate programului – demonstrează însă eşecul acestuia.

În aceste condiţii, Ministerul Muncii a propus, iar Guvernul a aprobat prelungirea programului, dar şi înjumătăţirea bugetului alocat, cu argumentul că a răspuns astfel doleanţelor autorităţilor publice locale. Scadenţa programului nu a adus nimic nou în Timiş, nici din punct de vedere al îngrijirilor medicale, nici al celor sociale. De altfel, Timişul nici măcar nu s-a regăsit pe lista de solicitanţi de finanţare pentru Programul naţional “Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, unde s-au înscris aproximativ 30 de spitale, din 15 judeţe.  

“Nimeni nu contestă faptul că este nevoie de centre de îngrijire pentru persoane de vârsta a treia. Sunt mulţi care nu pot avea grijă de părinţi sau bunici. Pe de altă parte, este regretabil faptul că Timişul a pierdut două spitale de stat, fără să se facă nimic în schimb pe partea de sănătate sau asistenţă socială”, crede Liviu Cârstea.

Cât despre ideea fantezistă a Ministerului Sănătăţii de a redeschide reprezentanţii Federaţiei Sanitas Timiş sunt de părere că în judeţ, şi dacă s-ar dori, există şanse minime de revenire a celor două unităţi desfiinţate la statutul iniţial. La desfiinţare, personalul a plecat pe unde a găsit posibilitate de angajare, o parte au fost preluaţi de Spitalul Judeţean, iar acum, dacă ar fi să se redeschidă, ar fi necesare costuri mari pentru reamenajare, şi nu mai există nici personalul necesar.