La aniversarea a doi ani de la deschiderea oficială a librăriei independente La Două Bufnițe din Timișoara, iubitorii de literatură sunt invitați la o întâlnire cu unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani islandezi, Jón Kalman Stefánsson.
Întâlnirea cu Jón Kalman Stefánsson, ale cărui cărți sunt traduse în limba română la editura Polirom, va avea loc duminică, 2 decembrie, la ora 17, la librăria La Două Bufnițe, din Timișoara.
Discuția se va desfășura în limba engleză, va fi moderată de Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Biblioteca Polirom care public volumele lui Stefánsson, și va fi urmată de o sesiune de autografe. „Spunem poveşti pentru că ne binedispune, dar spunem poveşti şi pentru a nu uita. Cuvintele vor avea întotdeauna şi puterea de a vindeca, puse în proză sau în poezie, la fel ca muzica. Ăsta este unul dintre principalele motive pentru care literatura, arta în general, este atât de importantă în vieţile noastre”, afirmă Jón Kalman Stefánsson.
Jón Kalman Stefánsson, unul dintre cei mai importanţi scriitori contemporani islandezi, s-a născut la Reykjavík, în 1963. A debutat în 1988 cu un volum de poeme. Unul dintre romanele sale, Lumina de vară, apoi se lasă noaptea, a primit în 2005 Premiul Literar Islandez pentru ficţiune. Patru dintre volumele sale au fost nominalizate la Premiul pentru Literatură acordat de Consiliul Nordic, printre ai cărui laureaţi se numără Tomas Tranströmer, Sofi Oksanen şi Kim Leine. În 2011, Jón Kalman Stefánsson a primit prestigiosul P.O. Enquist Award, iar romanul său apărut în 2013, Peştii n-au picioare, a fost nominalizat la Man Booker International Prize şi a primit premiul revistei Lire pentru cel mai bun roman străin.
Jón Kalman Stefánsson a obținut recunoașterea internațională odată cu Trilogia fiordurilor, incluzând volumele Între cer și pământ (Polirom, 2014), Tristeţea îngerilor (Polirom, 2016) și Inima omului (Polirom, 2018), în urma căreia a câștigat numeroase premii și i s-a propus, de către Spellbound Productions & Cap Horn Film, producția unui film de lung metraj. Cel mai recent roman al său, Povestea lui Ásta, publicat în 2017, a devenit un imediat una dintre cele mai bine vândute cărți de ficțiune în Islanda.
Ultimele comentarii