Cea de-a patra ediţie a celui mai mare eveniment de alergare în scop caritabil din vestul ţării a surprins organizatorii cu implicarea publicului prin participare şi donaţiile făcute.
Faţă de ediţia din 2017, anul acesta numărul participanţilor la Timotion a crescut cu 36%, s-a dublat numărul copiilor care au participat la cursele pe distanţe scurte, iar donaţiile pentru proiecte au crescut cu 27%, afirmă organizatorii.
Cristina Potra Mureşan, coordonatoarea Timotion, spune că îi bucură că Timotion continuă să crească şi sub aspectul filantropiei, cu companii şi persoane fizice care au făcut donaţii consistente. „Donaţiile suplimentare, faţă de taxele de înscriere, reprezintă aproape 50% din totalul sumei colectate pentru cele 18 proiecte înscrise anul acesta pentru finanţare. Numărul persoanelor şi companiilor care au susţinut proiectele Timotion atât prin intermediul taxelor de participare, cât şi al donaţiilor suplimentare a crescut proporţional cu întregul eveniment, adică circa 30%. Numărul donatorilor care, deşi nu au participat la curse, au ales să susţină un proiect (direct sau prin intermediul unui campion al proiectului) a crescut cu 50%”, mai spune Cristina Potra Mureşan.
Donatorii Timotion pot afla despre evoluţia proiectelor pe site-ul Fundaţiei Comunitare Timişoara şi pe pagina de Facebook Timotion.
Următoarea ediţie Timotion – eveniment organizat de Asociaţia Club Sportiv Alergotura şi Fundaţia Comunitară Timişoara – va avea loc în 14 aprilie 2019.
Ultimele comentarii