Consilier local USR Timiș, exclus din partid

Sursă foto: Facebook / Andrei Meșter

După ce în urmă cu două luni Biroul Județean USR Timiș a decis suspendarea din partidul, pentru un an, a consilierului local Andrei Meșter, pentru blocarea adoptării a două proiecte de lege, acum a decis excluderea sa din partid.

 

USR Timiș transmite că și după prima sancțiune pe care a primit-o și care a constat în susăendarea calității de membru USR pentru un an, Andrei Meștera continuat să acționeze în calitatea sa de consilier local USR Timișoara împotriva obiectivelor politice ale partidului, subminând eforturile administrației și ale grupului de consilieri USR. Totodată, el a escaladat situația prin declarații publice denigratoare față de colegii săi”.

Biroul Județean USR Timiș a decis, în ședința convocată pe 23 iunie, excluderea sa din partid. „Domnul Andrei Meșter, prin acțiunile sale publice pe care le-a întreprins în calitatea de consilier local al USR Timișoara, a încălcat prevederile statutului USR, mai precis alineatele b, c și g ale articolului 13 din statut. Mai exact, a întreprins acţiuni în contradicţie cu obiectivele politice ale USR, prin luări de poziţie publice a prejudiciat interesele legitime ale USR şi ale membrilor săi și a avut un comportament injurios sau calomniator la adresa unui alt membru USR.

Urmare a deciziei luate de Biroul Județean al USR Timiș, Andrei Meșter va fi înlocuit în Consiliul Local Timișoara de unul dintre candidații următori de pe lista cu care USR Timișoara s-a prezentat la alegerile locale din septembrie 2020.

Prima sancțiune i-a fost aplicată în primăvara acestui an, transmitea USR Timiș, după ce a blocar adoptarea a două proiecte esențiale: proiectul de hotărâre pentru înființarea Administrației pentru Educație și Sănătate și proiectul noii organigrame a Primăriei Municipiului Timișoara.

Andrei Meșter a făcut acest lucru fără să ridice în prealabil obiecții la proiect sau să semnaleze că va vota altcumva decât cum a stabilit grupul de consilieri USR în urma ședinței interne de aliniere, ședință premergătoare celei de Consiliu Local. Blocarea acestor proiecte esențiale reprezintă o piedică pentru buna funcționare a administrației și pentru ducerea la îndeplinire a misiunii publice pe care USR și-a asumat-o în fața timișorenilor”, își argumenta atunci USR Timiș decizia suspendării.

Hotărârea, mai spuneau oficialii partidului, a fost luată după ce acestuia i-au fost oferite condițiile necesare pentru a-și exprima punctul de vedere și a-și explica acțiunile, dar refuzat în repetate rânduri să o facă.

Print Friendly, PDF & Email