Cea mai nouă clădire de birouri clasa A din Timişoara, United Business Center 0 (UBC 0), a fost desemnată „Proiectul office al anului” de către publicația Real Estate Magazine. UBC 0 va fi finalizată în trimestrul al doilea al anului viitor şi se află în proces de certificare LEED pentru clădiri verzi.
Cu o suprafaţă de 30.000 de mp închiriabili, UBC 0 este cea de-a patra clădire de birouri clasa A care se dezvoltă în ansamblul mixed-use Iulius Town şi cea mai nouă din Timişoara. Aceasta este dispusă pe 15 etaje, la care se adaugă două niveluri subterane, demisol, parter și două niveluri tehnice.
UBC 0 va găzdui companii din industriile IT&C și automotive, printre chiriaşi numărându-se Cognizant Softvision, Endava şi divizia de inginerie Porsche.
Recent, clădirea de birouri a fost desemnată „Proiectul office al anului” de către publicația de business Real Estate Magazine, în cadrul unui eveniment care acordă recunoaştere excelenţei din sectorul imobiliar.
Una dintre direcțiile din strategia de sustenabilitate a companiei – IULIUS în comunitate – este certificarea verde a întregului portofoliu, inclusiv a proiectelor aflate în dezvoltare. Astfel, UBC 0 este proiectată și construită după principiile internaționale pentru clădiri verzi, fiind în curs de certificare LEED, standard dezvoltat de US Green Building Council, care măsoară implementarea criteriilor de sustenabilitate.
Finalizarea UBC 0 este programată pentru al doilea trimestru din anul 2022. Pe lângă componenta office, în clădire vor fi integrate spaţii de retail şi servicii.
În prezent, lucrările de amenajare sunt într-un stadiu avansat: pe exterior se montează faţada, iar în interior se realizează lucrările la instalații, compartimentări și finisaje, lifturile de mare viteză şi scările rulante, iar pe spațiile comune au fost amenajate plăci de granit.
United Business Center Timișoara este parte din cel mai amplu proiect de regenerare urbană din România, Iulius Town. Cu trei clădiri de birouri premium, a căror suprafață totală este de 50.000 mp închiriabili, UBC Timișoara reprezintă o comunitate de business cu peste 30 de companii multinaționale și mai mult de 5.000 de angajați, formată în decurs de doar trei ani.
Iulius Town, dezvoltat de companiile Iulius și Atterbury Europe, este cea mai mare investiţie din vestul țării, în valoare totală de 442 milioane de euro. Proiectul mixt include: cea mai mare suprafaţă de retail din afara Capitalei (105.000 mp, 450 de magazine), un nou concept Cinema City, cel mai mare centru de sănătate şi fitness din România, trei săli de evenimente, restaurante şi cafenele tematice, un parc, carusel pentru copii şi aproximativ 4.070 de locuri de parcare.
Compania Iulius este singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 20 de ani în real estate. Portofoliul este compus din două proiecte mixte (Palas Iaşi şi Iulius Town Timişoara), reţeaua naţională Iulius Mall (Iaşi, Cluj-Napoca, Suceava) şi 13 clădiri de birouri clasa A (7 la Iaşi şi câte 3 la Cluj-Napoca şi Timişoara).
Ultimele comentarii