Manifestările de Ziua Timișoarei au început în această dimineaţă cu un ceremonial militar şi depunerea de coroane la bustul generalului Virgil Economu, din Piața Petru Maior, urmate de un ceremonial militar și religios, în Piața Unirii.
„În fiecare an, de 3 august trebuie să ne întrebăm cu ce putem contribui fiecare dintre noi la bunul mers al lucrurilor în această minunată comunitate care se numește Timișoara. Prin tot ceea ce facem acasă, la muncă, în școli, spitale, la locul de muncă, în biserica noastră sau în administrație, fiecare dintre noi construim câte o bucățică din tot ceea ce reprezintă orașul nostru. Spiritul Timișoarei care promovează deschiderea către ceilalți și unitatea în diversitate e cel care ne determină să nu așteptăm ca lucrurile să se întâmple, ci să ne implicăm pentru a le schimba în bine. Acest spirit ne unește și în 2023, când ne bucurăm împreună și de șansa extraordinară oferită de titlul de Capitală Europeană a Culturii. Acest spirit ne va duce și mai departe, către un viitor prosper, construit pe tradiția generațiilor care au luptat pentru Timișoara”, declară primarul Dominic Fritz.
Ceremoniile militare și religioase dedicate zilei orașului omagiază încă o dată generațiile care au făcut posibilă Unirea și care au făcut din Timișoara ceea ce noi am moștenit astăzi: un oraș modern, conectat la valori europene dar cu identitate proprie, unică în România.
În urmă cu 104 ani, la 3 august 1919, la Timişoara a fost instaurată administraţia românească în Timişoara, generalul Virgil Economu aflându-se atunci în fruntea trupelor române care au intrat în oraş. Tot 104 ani se împlinesc şi de la unirea Banatului cu România.
Ultimele comentarii