Cazurile noi de covid, în scădere în ultimele 24 de ore, în Timiş

Foto: Clinica Regina Maria

În ultimele 24 de ore, în Timiş au fost depistate 376 de noi cazuri covid, rezultate în urma a 2.752 de teste covid, anunţă Prefectura Timiş, în scădere faţă de ziua precedentă când au fost 411. Pe lista noilor cazuri de covid sunt şi cinci cadre medicale.

 

Cele 376 de persoane confirmate pozitiv la testul covid-19, în ultimele 24 de ore, sunt, mai mult de jumătate, din Timişoara, unde au fost înregistrate 236 de noi cazuri, Lugoj – 16, Moşniţa Nouă – 14, Dumbrăviţa – 8, Săcălaz – 7, Recaş – 6, Buziaş şi Şag – câte 5, Dudeştii Vechi, Gătaia, Pişchia, Sânandrei şi Jebel – câte 4, Giroc, Ciacova, Făget, Remetea Mare, Sânmihaiu Român şi Giulvăz – câte 3, Bucovăţ, Checea, Giera, Giarmata, Sânnicolau Mare, Orţişoara, Periam, Sacoşu Turcesc şi Coşteiu – câte 2, iar câte un caz s-a înregistrat la Balinţ, Cenad, Comloşu Mare, Foeni, Ghizela, Lenauheim, Lovrin, Deta, Jimbolia, Satchinez, Teremia Mare, Tomnatic, Topolovăţu Mare, Valcani şi Variaş.

În această dimineață, anunţă autorităţile, în Timiş numărul total de persoane internate confirmate covid-19 este de 491, dintre acestea 46 fiind la Terapie Intensivă. Paturi ATI libere mai sunt doar la Maternitatea Bega, la Spitalul pentru Copii „Louis Ţurcanu” și la Institutul de Cardiologie. În ultimele 24 de ore s-au înregistrat patru decese, de la declanşarea pandemiei numărul total al victimelor fiind de 936.

Direcţia de Sănătate Publică Timiş anunţă că, în judeţ, ieri au fost carantinate 338 de persoane, iar 411 au intrat în izolare.

Print Friendly, PDF & Email