O soluție pronunțată la peste 25 de ani de la momentul Revoluției din Decembrie 1989 tranșează o situație lăsată încă nedeslușită de către justiția din România. Avocatul timișorean care le-a reprezentat pe cele opt persoane care și-au căutat dreptatea la CEDO spune că soluția pronunțată de instanța europeană este o atenționare la adresa disfuncționalităților din sistemul românesc de justiție.

Dreptate, la CEDO, pentru victime ale Revoluției din Timișoara

Un avocat timișorean a câștigat recent, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg, un proces vizând cauze rămase nesoluționate de către justiția din România, privind cazuri ale unor persoane ucise sau ale urmașilor unor persoane ucise în timpul Revoluției din Decembrie 1989 de la Timișoara.

Informația a fost detaliată, duminică, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul Societății Timișoara, de către președintele Asociației „21 Decembrie 1989”, Teodor Mărieș, președintele Societății Timișoara, Florian Mihalcea, și avocatul timișorean Daniela Iordan.

În baza soluției pronunțate de instanța europeană anul acesta, în 17 martie, Statul român este obligat la plata unei despăgubiri de 8.000 de euro de persoană, pentru ineficiența investigațiilor efectuate în ceea ce privește situațiile petrecute în timpul Revoluției din Decembrie 1989 și pentru tergiversarea pe termen îndelungat a dosarelor.

Cauza pentru care CEDO a pronunțat cea mai recentă astfel de soluție este „Dobre și ceilalți”, care vizează opt cazuri, dintre care patru – urmași ai unor persoane ucise în zilele Revoluției și alte patru – persoane supuse unor rele tratamente în timpul Revoluției. Dosarul a inclus cauzele a opt timișoreni: Petre Dobre, Stela Ioţcovci, Victoria Balogh, Ioan Tomesc, Virgil Prodan, Daniela-Oxana Radu şi Vasile-Adrian Drăgulescu, și cea a Rădoicăi Iezdici, din Variaş. În baza deciziei CEDO, aceștia vor primi de la Statul român despăgubiri în valoare de 8.000 de euro pentru fiecare persoană, adică un total de 64.000 de euro, Curtea decizând că au fost încălcate mai multe articole din Convenția europeană a drepturilor omului, printre care și articolul 2, referitor la dreptul la viață.

Avocat Daniela Iordan: „Decizia CEDO, o victorie împotriva unui stat care nu funcționează și care încalcă mult prea des prevederile drepturilor omului”

Avocatul Daniela Iordan, cea care i-a reprezentat pe reclamanți în acest caz, spune că procesul a durat șase ani, plângerea fiind depusă în martie 2009. „Cei opt reclamanți s-au prezentat la cabinetul meu și mi-au făcut prezentarea unor povești devastatoare: persoane dragi pierdute la Revoluție, victime care au fost împușcate și ale căror trupuri nu au mai fost găsite niciodată… Nimeni nu a aflat niciodată cine a fost vinovat…”, mai spune Daniela Iordan, evocând modul în care a început să lucreze la acest dosar, despre care precizează că a fost tergiversat de către justiția din România vreme de mai bine de 18 ani.

Referindu-se la soluția pronunțată de către CEDO, avocatul Daniela Iordan a precizat că este discutabil dacă aceasta poate fi considerată o victorie sau o înfrângere a sistemului judiciar din România, atâta vreme cât decizia CEDO reprezintă „o victorie împotriva unui stat care nu funcționează, un stat care încalcă mult prea des prevederile drepturilor omului. Statul român încalcă prevederi ale unor convenții europene.(…) Nu consider că a viola dreptul european recunoscut de toate popoarele e o victorie și cu atât mai mult cu cât daunele le plătim toți, din buzunarele tuturor. Nimic nu le poate compensa oamenilor pierderea pe care au suferit-o, dar acesta este un semnal pentru toți cetățenii care simt că li se încalcă un drept ca urmare a accesării justiției din România și în momentul în care sistemul juridic nu își face datoria: să meargă să își caute dreptatea”.

Daniela Iordan mai spune și că problema de fond a acestor cauze nu este legată de primirea despăgubirii, cât cea legată de nevoia de a se afla adevărul despre ceea ce s-a întâmplat cu aceste dosare timp de 18 ani. Timp în care documentele au stat mai întâi ferecate în sertare, în intervalul 1990 – 1997, pentru ca, din 1997 până în 2004, să fie îngăduit să se lucreze la dosare, însă, a precizat avocatul, cercetările au fost supuse unor puternice influențe din partea sistemului politic. „Cei care au mers la CEDO așteaptă să se schimbe ceva în sistemul juridic, de aceea consider că scopul unei astfel de decizii favorabile, finalitatea ei, este schimbarea sistemului.(…) Cetățenii să acceseze procedura CEDO dacă apreciază că drepturile le-au fost încălcate.(…) Procedura aceasta s-a derulat pe câțiva ani pentru că periodic ni se cereau sentințe care trebuiau traduse, probe din dosarul penal al generalilor (Victor Atanasie Stănculescu și Mihai Chițac – n.red.). Ceea ce e foarte interesant și pentru noi – aceasta e victoria adevărată – e motivarea Curții. Judecătorii de la CEDO au explicitat modul în care a fost încălcat, de către instanțele din România, dreptul la proces și faptul că ancheta a fost tergiversată și Statul român nu și-a făcut datoria. De aceea, adevărata victorie și finalitate ar fi să se schimbe sistemul. Am reușit să demonstrăm că, dacă se face o cerere, aceasta e analizată corect”, a explicat avocatul Daniela Iordan, referindu-se succint la etapele procedurale, la cele ale instrumentării dosarului și la soluția oferită de către instanța europeană.

Avocatul mai spune că este regretabil intervalul de timp care s-a scurs de la Revoluție încoace, în care cei care au avut de suferit au căutat niște răspunsuri pentru ceea ce s-a petrecut atunci, iar sistemul de justiție din România s-a dovedit inert și dezinteresat de aflarea adevărului, restituind, în cei 25 de ani scurși de la Revoluție, o listă a condamnaților pe care aceasta a apreciat-o a fi „îngrozitor de scurtă”. Și, a mai subliniat Daniela Iordan, pe toată durata instrumentării cazurilor, sistemul s-a dovedit extrem de permisiv, inclusiv cu generalii cercetați Victor Atanasie Stănculescu și Mihai Chițac, îngăduindu-le să părăsească țara și acceptându-se pronunțarea unui recurs în anulare.

„S-au cerut daune statului român între trei milioane și 30 de milioane de euro. Dar nu intenția de a primi acești bani contează, ci să atragem atenția lumii că acest sistem (sistemul de justiție din România – n.red.) nu funcționează”, a conchis avocatul Daniela Iordan.

Florian Mihalcea: „Nu cumva toată această tergiversare s-a făcut special pentru a-i scăpa pe adevărații vinovați?”

Președintele Societății Timișoara, Florian Mihalcea, a relevat faptul că este important de clarificat, din perspectivă istorică, adevărul referitor la fiecare caz în parte, precum și adevărul in integrum despre cele petrecute în timpul Revoluției. Și aceasta pentru a nu îngădui scrierea unei istorii mistificate, care să răspundă nevoilor de a ascunde adevărul ale celor care se fac vinovați de faptele petrecute în timpul Revoluției. Florian Mihalcea a apreciat că este important de stabilit dacă tergiversarea s-a făcut din cauza sistemului, pentru că acesta e greoi și nu e funcțional sau din cauza unor ingerințe politice: „Nu cumva toată această tergiversare s-a făcut special pentru a-i scăpa pe adevărații vinovați?”.

Florian Mihalcea a subliniat și că, până la legea privind imprescriptibilitatea crimelor, toate aceste tergiversări veneau în ajutorul inculpaților și că, dacă nu exista acea lege, ar fi scăpat foarte multă lume și s-ar fi închis dosarele „ca și cum timpul ar putea curăța ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989. Nu poți scrie cărțile de istorie atâta vreme cât nu ai niște sentințe.(…) Dacă lași adevărul la latitudinea istoricilor (…), vom avea o istorie falsă, pe care copiii noștri o vor învăța și cu care nu vom putea fi niciodată împăcați și cu care nu vom putea fi de acord”.

„O înfrângere la vârful justiției din România”

Președintele Asociației 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieș, a apreciat că soluțiile pronunțate la CEDO reprezintă o înfrângere incontestabilă a sistemului juridic din România, care nu a asumat pronunțarea unor decizii în privința acestor dosare, din pricina, pe de o parte, a ingerințelor politicului în justiție și, pe de altă parte, a inerției sistemului.

Teodor Mărieș a subliniat, în context, faptul că sistemul juridic din România s-a pronunțat într-o primă etapă pentru neînceperea urmăririi penale, atât în aceste dosare privind Revoluția, cât și în dosare privind mineriada. În ceea ce privește perioada din timpul Revoluției care s-a îngăduit a fi cercetată la un moment dat, Teodor Mărieș a precizat că s-a permis, pe perioada regimului Constantinescu, instrumentarea situațiilor petrecute, însă numai până în data de 22 Decembrie 1989, din pricina faptului că, de la un moment dat, președintele Emil Constantinescu ar fi pactizat cu reprezentanții sistemului girat de predecesorul și de succesorul său la președinția României, Ion Iliescu.

Intruziunile brutale ale factorului politic, ingerințele acestuia în sistemul de justiție și toate tergiversările care au urmat ulterior au fost vehement sancționate de către președintele Teodor Mărieș: „Am dat jos un regim și am sperat să instaurăm unul cu adevărat democratic, dar din păcate diversiunea din 22 Decembrie ne-a dus la eșalionul doi, în loc să ne ducă la alt tip de politician”.

Preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie” mai spune că victoriile de la CEDO reprezintă înfrângeri la vârful justiției din România. Și aceasta întrucât reprezentanții sistemului românesc de justiție care au girat, în trecut, soluțiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul dosarelor referitoare la Revoluție se află și în acest moment în fruntea sistemului românesc de justiție, singura diferență fiind aceea că s-a schimbat ușor poziționarea acestora pe funcții: „Nițu (Tiberiu Nițu, actualul procuror general al României – n.red.) și Kovesi (Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA – n.red.) au dat soluții la aceste dosare. (…) Sub domnia lor, la Parchet, pe aceste dosare, au confirmat neînceperea urmăririi penale. Procurorii de caz și ei au confirmat scoaterea de sub urmărire a celor mai sonore nume din aceste dosare.(…) Din păcate, sunt tot ei, cei care au fost și sunt, doar că au schimbat puțin locurile. Iar Curtea Supremă le-a confirmat soluțiile”.

Teodor Mărieș mai spune că una dintre problemele majore ale sistemului ține și de practicarea unui dublu limbaj. Situație reflectată, potrivit aprecierii sale, prin aceea că, în multe dintre cazuri, ceea ce s-a comunicat în țară a fost cu totul diferit de ceea ce s-a comunicat în relațiile externe. În context, Teodor Mărieș s-a referit inclusiv la situația concretă generată de întârzierea deliberată a transmiterii unor documente oficiale legate de Revoluție către instanțele europene, cauzată de către un agent guvernamental român (Radu Răzvan Horațiu – n.red.) care, din calitatea sa de agent al Guvernului pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a transmis o informație eronată reprezentanților MAE român. Situația a fost atunci remediată prin intervenția ministrului de Externe de la acea vreme, Cristian Diaconescu, care a dispus respectarea deciziei CEDO și transmiterea cu celeritate către instanțele europene a tuturor documentelor solicitate de către Curtea Europeană. „Occidentul nu își imagina un agent guvernamental care să îl mintă în față pe omologul său.(…) La ei, da este da și nu este nu. Totul până la justiție! La noi, «stații degeaba» au dublu limbaj, în țară spun una și în relațiile externe spun altceva”, a declarat președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Mărieș.

Acesta a precizat, însă, că relaționarea cu reprezentanții instituțiilor europene, excluzând relaționarea extrem de dificilă cu partea română, a fost eficientă. Motiv pentru care, în prezent, există deja o experiență a instrumentării unor astfel de dosare, întreaga corespondență se finalizează în termen mult mai scurt decât în trecut.

„Sub un an se termină corespondența. S-au familiarizat cu acest tip de dosar, există suficiente probe”, a mai declarat Teodor Mărieș. Acesta îi îndeamnă pe toți cei care au avut de suferit de pe urma Revoluției și care așteaptă de mai bine de 25 de ani să afle adevărul, să își caute soluționarea situațiilor lor în instanță. Și a adăugat că este regretabilă poziția adoptată de către numeroși lideri ai asociațiilor de revoluționari care și-au îndemnat membri să nu se adreseze instanțelor, invocând diverse motive și privându-i astfel pe cei care au participat la Revoluție să își găsească dreptatea. „Mă bucur că din Timișoara un avocat a luat taurul de coarne și că le-a demonstrat celor care au fost împotriva acestor decizii că se poate”, a declarat Teodor Mărieș.

Zeci de decizii ale CEDO, în cazul dosarelor Revoluției

În cauza cunoscută drept „Dosarul Revoluției”, Statul român a mai pierdut, la CEDO, numeroase procese, fiind obligat să plătească daune morale mai multor persoane care s-au plâns de violări ale drepturilor omului și de tergiversarea dosarelor care ar fi îngăduit aflarea adevărului despre crimele comise în timpul Revoluției din Decembrie 1989.

Astfel, în 27 ianuarie 2015, România a fost condamnată să plătească suma de 832.500 de euro către 81 de persoane, victime sau titulari de drepturi ai victimelor represiunii armate a manifestaţiilor contra regimului comunist, în decembrie 1989, din Bucureşti şi din alte oraşe ale țării. Anterior, la debutul lunii noiembrie 2014, o decizie a CEDO obliga Statul român să plătească 45.900 de euro pentru 34 de foşti revoluţionari, pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil. 

În martie 2013, CEDO a decis ca Guvernul să acorde despăgubiri de aproximativ 350.000 de euro pentru alte 72 de victime ale Revoluţiei de la Timişoara din Decembrie 1989.

În luna mai 2011, Curtea Europeană a hotărât, în urma procesului intentat de către Asociaţia „21 Decembrie” şi de către alte persoane, ca Statul român să acorde despăgubiri în valoare totală de 21.000 de euro. În martie 2011, cinci persoane au câştigat la CEDO procesul deschis împotriva Statului român vizând ineficienţa autorităţilor în investigarea reprimării violente a manifestațiilor anticomuniste de la Cluj, din 1989. CEDO a decis atunci ca Guvernul de la Bucureşti să achite despăgubiri în valoare totală de peste 52.000 de euro. În 20 octombrie 2009, CEDO a condamnat Statul român la achitarea a 25.000 de euro despăgubiri către familia unui angajat al Miliției române, ucis în decembrie 1989, de către manifestanţii împotriva regimului. În 8 decembrie 2009, CEDO a decis despăgubirea a patru timișoreni (Horia Teodor Şandru, Ştefan Răducan, Silvia Benea şi Daniela Grama) cu câte 5.000 de euro, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil.

Majoritatea persoanelor care au depus plângere la CEDO au semnalat tergiversarea de către sistemul de justiție din România a soluționării dosarelor Revoluției.

În ceea ce privește Revoluția de la Timișoara, instanțele din România au operat o singură trimitere în judecată, urmată de o condamnare. În baza rechizitoriului întocmit de procurorii militari, în data de 30 decembrie 1997, au fost trimiși în judecată generalii Victor Atanasie Stănculescu și Mihai Chițac, acuzați că ar fi principalii responsabili pentru organizarea represiunii armate sângeroase împotriva manifstanților împotriva regimului comunist de la Timișoara. Cei doi generali au fost condamnați, în anul 2000, la 15 ani de închisoare. După pronunțarea soluției, în 2001, procurorul general Joița Tănase a făcut, însă, recurs în anulare, iar procesul s-a rejudecat, acuzații fiind eliberați. În 15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat din nou pe cei doi generali la câte 15 ani de închisoare pentruomor şi tentativă de omor privind organizarea şi coordonarea represiunii de la Timişoara. Curtea a dispus și ca aceștia să plătească, în solidar cu Ministerul Apărării, despăgubiri.