„Candidatura mea vi se datorează și, dacă nu aș fi fost convins că o să vă am alături, nu aș fi decis să candidez”

Spune, într-o scrisoare deschisă, Alin Popoviciu, candidatul PNL la conducerea Consiliului Judeţean Timiş

Alin PopoviciuDragi timișeni,

 

După opt ani în Parlament ca deputat de Timiş, m-am prezentat în această perioadă, în faţa dumneavoastră, în discuții directe, cu conştiinţa lucrului bine făcut.

Nu am fugit niciodată de răspunderea faptelor mele, mulți dintre voi nu mă cunoașteți și nu știți despre mine decât ceea ce ați citit prin ziare sau ați văzut la televizor, dar, de fapt, acestea sunt doar frânturi din ceea ce sunt. Sunt conştient că odată cu popularitatea, oamenii mă pot judeca, apostrofa sau chiar jigni pentru opiniile mele. Loviturile fac şi ele parte din joc și, în această campanie, am încercat să ignor toate mizeriile aruncate în spațiul public de către ceilalți competitori electorali. Este dureros să vezi că un partid ca PSD-ul, un partid care se pretinde a fi reformat, duce doar campanii agresive, atât la adresa mea cât și la adresa d-lui primar Nicolae Robu, uitând că oamenii au nevoie de soluții, de proiecte, de discuții constructive pentru comunitățile lor.

Eu am dus o campanie corectă, curată, în care am putut spune, cu fruntea sus, că mi-am îndeplinit promisiunile făcute în 2008 şi, mai mult decât atât, am contribuit la realizarea unor obiective absolut necesare, după ce am stat de vorbă cu cetăţenii în toţi aceşti opt ani în care am fost deputat pe Colegiul 5. Pentru că, în zona pe care am păstorit-o vreme de opt ani, oamenii mă cunosc, la jumătate dintre ei le-am călcat pragul în toți acești  ani, nu doar în campanie, iar acest lucru i-a făcut să aibă încredere în mine și să mă  încurajeze să mă implic la nivel județean.

Nu am realizat singur aceste obiective, ci împreună cu o echipă, cu primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni. Am făcut echipă bună împreună şi am reuşit să ducem la bun sfârşit tot ceea ce ne-am propus. Am reuşit ca în aceşti opt ani să atrag investiţii de peste 200 de milioane de euro, în Colegiul 5. Sunt mândru că după opt ani de mandat în Parlamentul României, Colegiul 5 arată altfel decât celelalte Colegii din judeţul Timiş. Mulţi oameni care au intrat în ţară prin Vama Cenad mi-au spus că după ce au trecut prin Sânnicolau Mare, Șandra sau Lovrin şi-au dat seama că aceste localităţi arată altfel decât cele din restul judeţului.

Eu mi-am pus toate întrebările necesare și am luat decizia de a candida pentru o funcție importantă pentru mine, dar la fel de importantă pentru voi. Candidatura mea vi se datorează și, dacă nu aș fi fost convins că o să vă am alături, nu aș fi decis să candidez. Daca nu aș fi fost convins că am o echipă capabilă alături de mine, oameni cu expertiză în spate, oameni care au demonstrat în viață că sunt capabili,  nu mi-aș fi asumat aceasta responsabilitate! 

Am fost onorat ca în această perioadă, în care am încercat să ajung în fiecare localitate din Timiș, să mă primiți cu atâta deschidere. Am fost onorat  să fiu în mijlocul vostru, printre voi, alături de voi, pentru că voi sunteți echipa mea!

De la voi am curajul de a face pasul înainte și de a-mi asuma aceasta luptă. Cei care mă cunosc, care au lucrat cu mine, știu că sunt un om care nu lasă lucrurile neterminate. Să gestionezi zi de zi, oră de oră și minut de minut destinul unui județ  nu este o glumă, și cei care nu pricep  acest lucru nu merită nici măcar să candideze, ce să mai discutăm de pretenția de a fi votat.

Alin Popoviciu si echipa PNL TimisAm mers, eu și echipa mea, din casă în casă, și v-am expus proiectele și planurile mele pe termen scurt, mediu și lung. Vreau să știți că nu deţin niciun adevăr. Nu vreau să dau lecţii nimănui. Din când în când împărtăşesc doar opinii, în speranţa că dezbaterea lor ar putea ajuta la o schimbare în bine. Nu exclud sub nicio o formă ca schimbarea trebuie să mă privească și să înceapă  în primul rând cu  mine.

A venit acum vremea unui nou început. Candidez la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, cu intenţia de a face în tot judeţul ceea ce am făcut în ultimii opt ani în Colegiul 5. Am alături de mine o echipă puternică, formată din oameni competenţi în domeniul lor de activitate. Vom construi împreună și vom face în aşa fel încât aşteptările voastre fie răsplătite. Îl avem alături de noi pe primarul Timişoarei, Nicolae Robu, un om care a dovedit că se poate. A făcut în Timişoara mai mult decât credea cineva că este posibil. Judeţul Timiș are nevoie de oameni noi, de lideri  tineri și dinamici, oameni de dreapta care sunt obişnuiţi să muncească și să găsească soluţii la problemele oamenilor.

De aceea vă propun un program liberal eficient pentru următorii patru ani. Nu voi face ca alţii care se lansează în tot felul de promisiuni fără acoperire. Sunt obișnuit să fac tot ceea ce spun și nu am de gând să renunţ la acest principiu.

Aș vrea să vă mulțumesc pentru încrederea și sprijinul pe care l-am primit de la voi de-a lungul anilor. Am muncit împreună și am construit împreună și sunt convins că vom reuși  să transformăm Timișul în acel ”acasă” cu care să ne mândrim cu toții.

                           

Alin Popoviciu

 

Print Friendly, PDF & Email