Pentru că în fiecare an electoral auzim la știri despre vot multiplu, turism electoral, primari care folosesc resursele publice pentru a-și face campanie sau voturi furate, Expert Forum oferă oportunitatea cetățenilor interesați să vadă cum arată și funcționează o secție de votare și să observe întreg procesul de votare, de la deschiderea secției, până la finalizarea numărării voturilor și transmiterea rezultatelor.
„Activitatea observatorilor poate identifica abuzurile din secțiile de votare și împiedica fraude electorale”, atrag atenţia reprezentanţii EFOR.
Pentru a putea deveni observator electoral EFOR cei interesați trebuie să aibă peste 18 ani și drept de vot, să nu aibă drepturile electorale interzise și să nu facă parte dintr-un partid sau formațiune politică. Iar pentru a putea fi acreditați vor semna o declarație în acest sens.
Expert Forum anunţă că va oferi asistență pe toată durata prezenței observatorilor în secția de votare: „Vom organiza un seminar de pregătire pentru observatori în săptămâna dinaintea alegerilor. Pentru cei care nu sunt din București, întâlnirea va fi organizată on-line. De asemenea, vom oferi un ghid al observatorului și o aplicație on-line pentru raportarea neregulilor.”
Reprezentanţii EFOR mai spun că activitatea de observator nu este remunerată, fiind de natură voluntară.
Înscrierile se pot face fie direct la sediul EFOR, din București (str. Semilunei nr. 7, apt 1, sector 2, Bucureşti), fie prin completarea formularului de pe pagina web EFOR, www.expertforum.ro/observator. „Odată înscriși, cei interesați vor primi toate informațiile suplimentare, inclusiv formularul care atestă drept de vot și neapartenența politică”, transmit oficialii EFOR.
Data-limită de înscriere este 24 mai 2016, inclusiv pentru sosirea formularelor (data sosirii la EFOR). Formularele trebuie trimise în original, prin poștă la adresa str. Semilunei nr. 7, apt 1, sector 2, Bucureşti, sau pot fi depuse personal la sediul organizației de luni până vineri, între orele 10 și 17.
Ultimele comentarii