Deşi populaţia îmbătrâneşte şi este nevoie de tot mai multe instituţii sociale care să-i ajute pe bătrânii care nu se mai pot îngriji singuri, Guvernul pare decis să facă economii pe acest segment pasând problema spre autorităţile locale. Astfel, inclusiv în Timiş finanţarea guvernamentală pentru aceste instituţii se reduce gradual, primăriile fiind sfătuite să se descurce, eventual în colaborare cu Consiliul Judeţean. Şi, deşi s-au închis şi două spitale în Timiş cu promisiunea că se vor face cămine de bătrâni, până acum nu s-a realizat nimic concret în acest sens.

Descentralizare originală

Căminele de bătrâni se numără printre primele instituţii „descentralizate” în Timiş, pe măsură ce finanţarea de la bugetul central s-a redus treptat, problema fiind pasată spre primării şi Consiliul Judeţean. Aşa se facă că şi la şedinţa de plen de săptămâna trecută a Consiliului Judeţean s-a oficializat, prin Hotărâre de Consiliu, că de finanţarea căminelor de bătrâni din Jimbolia şi Comloşu Mare trebuie să se ocupe primăriile respective, împreună cu Consiliul Judeţean. 

De altfel, şi în argumentarea respectivului act normativ se precizează că “Primăriile nu pot asigura singure finanţarea activităţii acestor cămine, motiv pentru care, în ultimii ani, s-au identificat diferite variante de finanţare, în funcţie de posibilităţile oferite de actele normative în vigoare.” Aşa că bani în completare, pe lângă ce oferă Primăriile, se asigură din bugetul judeţului, hotărându-se că în acest an de la Consiliul Judeţean se vor aloca un milion de lei pentru Căminul de bătrâni Comloşu Mare şi 800.000 de lei pentru Căminul de bătrâni Jimbolia.

“S-a făcut şi în acest domeniu descentralizare doar cu numele… Guvernul le-a delegat primăriilor şi Consiliului Judeţean aceste unităţi, fără să le dea şi fondurile necesare pentru funcţionare. Astfel, autorităţile locale au fost lăsate să se descurce. Aşa se înţelege la noi descentralizarea: se dau atribuţii, dar nu se asigură şi suportul necesar. Iar probleme sunt multe, pentru că la nivel european nu se mai admit modelele de centru mamut, cu sute de bătrâni în ele. Aşa se face că în Timiş, de pildă, o parte din bătrânii din Centrul Găvojdia au trebuit mutaţi într-un centru similar din Sinersig”, spune Adrian Marcu, lider zonal al Sindicatului Pro Asistenţă Socială.

Acesta mai spune că nici schemele de personal nu sunt adaptate realităţii, şi că, în ciuda angajărilor făcute, multe din aceste centre încă se confruntă cu probleme generate de criza de personal. „S-au organizat concursuri, însă tot nu se acoperă necesarul de personal. Schema de personal este sub-dimensionată, este personal puţin, cu atribuţii multe şi cerinţe mari”, precizează Adrian Marcu.

Probleme şi în Timişoara

Nici în Timişoara, la cămine de bătrâni la care trebuia să participe doar parţial cu finanţarea, Guvernul, prin structurile de resort, nu pare să fi fost mai generoas în ultima perioadă.

A fost nevoie de o interpelare a parlamentarului Ovidiu Ganţ, pentru a-i reaminti Guvernului să-şi respecte obligaţiile minime legate de finanţarea căminului Uniunii Adam Müller Guttenbrun, unde „partea germană asigură aproximativ 50%, Guvernul României, prin Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice 10%, restul fiind asigurat de către persoanele care locuiesc în cămin”.

Răspunsul Ministerului Muncii, raportat la cota sa de contribuţie la proiectul  Adam Müller Guttenbrun, este cel puţin ciudat: „Subvenţiile destinate asociaţiilor şi fundaţiilor pentru acoperirea unor cheltuieli directe de funcţionare a unităţilor de asistenţă socială pe care le înfiinţează şi le administrează se acordă în sistem concurenţial, prin organizarea de selecţii anuale şi aplicarea unor criterii de evaluare stabilite în Normele metodologice, Grila de evaluare a asociaţiilor şi fundaţiilor.  Cererea asociaţiei Uniunea Adam Müller Guttenbrun pentru solicitare de subvenţii pentru anul 2015, pentru cinci unităţi de asistenţă socială, a fost respinsă de comisia de evaluare şi selecţionare în etapa de verificare administrativă”; se menţionează în răspunsul ministerial. Aceasta, deşi exista un acord clar cu Guvernul Federal German prin care statul român se obligă să suporte o cotă minimă de cofinanţare pentru acest gen de structuri.

„Se invocă tot felul de vicii legate de formalităţi. Oricum, nu e prima oară când ministerele răspund la interpelări parlamentare în doi peri, cu aroganţă şi nesimţire. Aşa s-au obişnuit să trateze Parlamentul”, ne declară Ovidiu Ganţ. Întrebându-se retoric: „Cum ne permitem oare să-i întrebăm dacă sunt respectate Acordurile semnate de statul român cu Guvernul german?”

Construită cu fonduri ale Guver­nu­lui German, Casa Adam Müller Gut­tenbrunn a devenit un reper în ceea ce priveşte instituţiile de îngrijire a persoanelor vârstnice din vestul ţării. Chiar şi aşa, nici pe plan local instituţia nu s-a bucurat de extrem de multă susţinere, ajungând să fie implicată involuntar într-un proces pentru terenul de sub imobil, care a fost revendicat şi câştigat în instanţă de un fost proprietar deposedat de regimul comunist, deşi Primăria putea găsi soluţii pentru a-i acorda acestuia o suprafaţă de teren echivalentă în municipiu.

Casa Adam Müller Guttenbrunn a fost construită pe un teren atribuit prin concesiune de către Primăria Timişoara, în prima fază, în 1994, Forumului Democrat German, după care, în 1996, printr-o altă hotărâre de Consiliu Local, Uniunii “Adam Müller Guttenbrunn”. În momentul concesionării, terenul de pe strada Gheorghe Lazăr, în suprafaţă de 2.877 de metri pătraţi, figura ca liber de sarcini şi litigii şi fiind în proprietatea Statului român, respectiv a Consiliului Local Timişoara.

Ulterior, însă, a apărut Legea 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, şi o parte a terenului de sub Casa Adam Müller Gutenbrunn a fost revendicată de un fost proprietar care susţine că a fost deposedat abuziv de regimul comunist.

Procesul s-a derulat în toate etapele până la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a decis, prin hotărâre judecătorească definitivă, irevocabilă şi executorie, că terenul trebuie retrocedat.

Sentinţa este însă considerată controversată, în primul rând pentru că, în momentul concesionării terenului, nu se aplicau legile legate de restituire către foştii proprietari deposedaţi de regimul comunist, pentru simplul motiv că acestea nu existau, Legea 10/2001 apărând abia după cinci ani de la momentul concesionării. În plus, e greu de apreciat logica în baza căreia instanţa a decis ca restituirea să se facă în natură, fiind normal, ţinându-se cont de imobilul existent pe acel teren, să se găsească soluţii alternative de despăgubire a foştilor proprietari.

Probleme care nu se rezolvă de la sine

Accentuată de declinul demografic, problema căminelor de bătrâni nu se va rezolva cu siguranţă de la sine, cu toată pasarea către autorităţile locale, care nu au bani să construiască structuri noi de acest gen.

Deşi, în 2011, la nivel naţional, a fost decisă închiderea a 67 de spitale, propunându-se transformarea lor în cămine pentru vârstnici, acest lucru nu s-a întâmplat. În Timiş, au fost desfiinţate Spitalul Buziaş şi Centrul de Sănătate Ciacova, dar abia acum se fac demersuri, la Ciacova, pentru stabilirea unei destinaţii pentru clădirea rămasă de doi ani nefolosită, pe care Primăria o vrea spital privat, iar Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Copilului, un corp al Centrului pentru bolnavi de Alzheimer.

La nivel naţional, programul de desfiinţare a spitalelor ar fi urmat să creeze o reţea de cămine de bătrâni, a căror funcţionare să fie susţinută de autorităţile locale, cu contribuţia beneficiarilor şi a aparţinătorilor acestora. Potrivit acestui program, reţeaua de cămine pentru vârstnici ar fi trebuit să fie finalizată şi perfect funcţională până la sfârşitul anului trecut.

Situaţia de fapt – care înseamnă efectuarea de plăţi pentru 18 cămine cu o capacitate de 949 de locuri şi cheltuirea a doar 31 de milioane de lei, în perioada aprilie 2011 – decembrie 2013, din peste 200 de milioane de lei alocate programului – demonstrează eşecul acestuia.

În aceste condiţii, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a propus, iar Guvernul a aprobat deja prelungirea programului până în octombrie 2015, dar şi înjumătăţirea bugetului alocat, cu argumentul că a răspuns astfel “doleanţelor autorităţilor publice locale”. Scadenţa programului nu aduce nimic nou în Timiş, nici din punct de vedere al îngrijirilor medicale, nici al celor sociale.

De altfel, Timişul, unde au fost desfiinţate două spitale – Centrul de Sănătate Buziaş şi Spitalul Ciacova –, nici măcar nu se regăseşte pe lista de solicitanţi de finanţare pentru Programul naţional “Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”, unde s-au înscris până în prezent doar 22 de spitale, din 15 judeţe.