Camera focului care încălzea băile turceşti şi 14 fragmente de pipe ceramice, vechi de peste 400 de ani, au fost descoperite de arheologii care fac săpături în Piaţa Libertăţii din Timişoara, în cadrul unuiproiect de reabilitare a centrului istoric al oraşului.
Arheologul Dorel Micle, care coordonează şantierul arheologic din Piaţa Libertăţii din Timişoara, unde se fac lucrări de reamenajare a centrului municipiului, declară că a fost descoperită camera focului, cea prin care erau încălzite băile turceşti. „În latura de nord a băilor turceşti, la o adâncime de peste un metru, au ieşit urmele unei camere, a unei pivniţe de fapt, a unui prefurnium, în denumirea latină. Este camera focului. Acolo se făcea focul, acolo erau cuptoarele care încălzeau băile, fumul circula pe dedesubt. Acolo se punea lemnul, care se ardea mai apoi. Acum săpăm, peste o săptămână vom finaliza săpăturile la această cameră a focului”, spune, citat de Mediafax, Dorel Micle.
Arheologii au mai descoperit, tot în Piaţa Libertăţii din Timişoara, 14 fragmente de pipe turceşti, vechi de peste 400 de ani, una dintre acestea având înscrisuri arabe. Acestea, spun ei, sunt pipe din ceramică. „E interesant că s-au concentrat toate în aceeaşi zonă. Probabil au fost aruncate cu bună intenţie într-o groapă la un moment dat. Le-am găsit în afara băilor, dar foarte aproape de acestea. Sunt 14 fragmente de pipe, una dintre ele are o inscripţie arabă, va trebui să consultăm un specialist să vedem despre ce este vorba”, afirmă Dorel Micle.
Pe lângă pipe, au mai fost descoperite două ghiulele întregi şi o bucată dintr-o ghiulea mai mare. De asemenea, a mai fost găsită o bilă de sticlă despre care nu se cunosc însă prea multe date.
În Piaţa Libertăţii din Timişoara s-au descoperit, până acum, pereţii unei băi turceşti, un sistem de canalizare, postamentul unei statui, dar şi obiecte din perioada ocupaţiei otomane.
Lucrările de reabilitare a centrului istoric au început la sfârşitul lunii octombrie 2013 şi sunt realizate de firma Romprest, care execută lucrări de arhitectură, lucrări rutiere, lucrări de alimentare cu apă şi canalizare, reţele de alimentare cu energie electrică, instalaţii electrice pentru iluminatul public şi telecomunicaţii.
La finalul lucrărilor, programat pentru iulie 2015, zece străzi vor deveni pietonale. În plus, vor fi schimbate aproape în întregime pieţele Sfântul Gheorghe, Libertăţii şi Ţarcului, excepţie făcând Piaţa Unirii, unde se vor face doar lucrări pentru înlocuirea reţelelor subterane şi a pavajului.
Totodată, proiectul prevede şi schimbarea mobilierului urban din zonă, iar subsolurile clădirilor istorice ar urma să fie transformate în spaţii comerciale.
Durata de execuţie a lucrărilor este de 21 de luni, iar valoarea totală a proiectului este de 53.005.711,38 lei + TVA. Din acest total, contribuţia eligibilă a Uniunii Europene este de 42.013.145,55 lei, adică 80,35%, cea a bugetului de stat este de 9.228.774,35 lei, adica 17,65%, iar cea a Primăriei Timişoara este de 1.936.120,60 lei.
Ultimele comentarii