Nu e niciun secret că dotarea parcului auto al structurilor de ordine publică din Timiş este departe de a fi una perfectă. Cu toate acestea, şapte autoutilitare cumpărate la începutul anului 2013 de Consiliul Judeţean, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, stau şi acum nefolosite, din cauza unor probleme legate de înmatriculare şi recepţie. După ce s-a cerut rezilierea contractului încheiat de CJ Timiş, se pare că lucrurile s-au remediat în timp alert, conducerea administraţiei judeţene susţinând că joi se face recepţia finală.
Maşini cumpărate şi lăsate în parcare
Invocând starea precară a parcului auto al Poliţiei şi o anumită stare de urgenţă, la începutul anului trecut Consiliul Judeţean Timiş cumpăra, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, şapte autoutilitare, care ar fi trebuit să intre de pe atunci în dotarea Inspectoratului de Poliţie Timiş. Maşinile au fost achiziţionate, şi lăsate să se „odihnească” în parcare, şi poate că ar mai fi stat câţiva ani în aceeaşi stare dacă problema nu ar fi fost luată în discuţie la ultima şedinţă de plen, când un consilier judeţean a dorit să afle care este situaţia maşinilor ATOP „care se află de mai bine de şase luni în parcare, în afara oraşului şi nu sunt date la Poliţie”.
Conducerea CJ Timiş, interpelată pe această problemă, a precizat că „s-au făcut toate demersurile pentru achiziţionarea celor şapte autovehicule care vor fi predate Inspectoratului de Poliţie. Firma care a câştigat licitaţia a reuşit până în prezent să înmatriculeze doar patruautovehicule. Este o procedură mai greoaie, pentru că sunt autovehicule cu regim special, ele având nişte rampe speciale de iluminat. Sperăm ca până la mijlocul lunii septembrie toate cele şapte autovehicule sa fie înmatriculate, să aibă cartea de identitatea pentru a le putea recepţiona şi pentru a putea face plăţile”.
Deşi ar fi trebuit să ştie care e situaţia acestui contract, preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, a părut surprins şi enervat de situaţie, menţionând că „noi le-am licitat încă de la începutul anului trecut. Ele sunt licitate pe anul 2013, acum se încheie anul 2014 şi problema nu este rezolvată. Ori ni le dau pe toate, ori reziliem contractul. Pe bucăţi nu le luăm”.
Responsabili din CJ Timiş au răspuns că nu pot recepţiona aceste maşini pe bucăţi pentru că în contract este prevăzut că recepţia se face pentru toate cele şapte autovehicule. „Ni s-a solicitat de firma respectivă să facem recepţie parţială pentru fiecare maşină în parte, dar nu se poate face acest lucru, iar pentru că s-a depăşit termenul de livrare al maşinilor, firma care are această obligativitate va suporta penalităţile pentru depăşirea termenului.”
Una peste alta, Titu Bojin nu a părut mulţumit de aceste explicaţii: „Nu ne ajută cu nimic dacă ei plătesc penalităţile. Dacă am aprobat achiziţionarea a şapte maşini pe anul 2013 şi firma respectivă nu este în stare să le livreze până în 15 septembrie, atunci să se prezinte în plen rezilierea contractului. Dacă vin firme de doi lei care doar participă la licitaţie, fără să finalizeze achiziţia, atunci să plătească.”
Preşedintele Comisiei Economice a CJ Timiş, Gheorghe Bologa, ne-a declarat că, din punct de vedere al clauzelor contractuale, maşinile trebuie echipate pentru utilizarea pe activităţi de ordine publică. „Noi nu am văzut contractul, e o chestiune de care s-a ocupat executivul. Ori să se perceapă penalităţi, ori să se rezilieze contractul”.
A fost nevoie, se pare, de toate aceste discuţii pentru ca, în final, lucrurile să se pună în mişcare. „Joi (18 septembrie – n.r.) va avea loc recepţia finală pentru toate aceste utilitare”, ne-a declarat Călin Dobra, vicepreședintele CJ Timiş.
Site-ul ATOP, “bula timpului”
E greu de spus cât de eficientă şi funcţională este la nivelul judeţului această structură numită Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, un organism independent cu rol consultativ, care acţionează „în scopul asigurării bunei desfăşurări şi sporirii eficienţei serviciului poliţienesc din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează.”
Dacă e să judecăm după site-ul ATOP, de la nivel naţional, care are o secţiune dedicată Timişului, ultimele evenimente notabile consemnate pe pagina web în cauză sunt din anul… 2007. Nostalgicii pot vedea pe aceeaşi secţiune şi cele mai “recente” rapoarte de profil, respectiv un “Raport privind activitatea desfăşurată de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş în anul 2005” şi un raport similar din 2006. Relevant este şi faptul că, potrivit datelor publicate pe acelaşi site, făcut cu bani din cadrul unui proiect cofinanţat de Ambasada Marii Britanii, prin Global Opportunites Fund, secţiunea dedicată Timişul a avut, din noiembrie 2005 şi până în present, puţin peste o mie de vizitatori.
Ultimele comentarii