Ni s-a pregătit o Constituţie care, dacă nu ar fi fost întoarsă din drum de Curtea Constituţională, ar fi devenit o lege fundamentală defectă, făcută, în mare parte, din interes politic şi penal. Avem noi Coduri, Penal şi de Procedură Penală, cu mari probleme, pe care Guvernul refuză să le corijeze. Avem lupta disperată a unei părţi din clasa politică împotriva legii, a Justiţiei, o luptă cu bătălii duse constant şi pe mai multe fronturi. Dar mai avem şi oameni care luptă împotriva acestor tare. Unul dintre ei este Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, actual europarlamentar, membru al Comisiei pentru justiţie, libertăţi civile şi afaceri interne din Parlamentul European, despre care Die Welt scria, la finele anului 2006: „22 de milioane de români au de ce să-i mulţumească Monicăi Macovei că ţara lor intră alături de Bulgaria, la 1 ianuarie, în U.E.” Am întrebat-o pe Monica Macovei care, în 2012, a primit premiul „Europarlamentarul anului”, pentru justiţie şi libertăţi civile, cum vede aceste probleme?

„În toată lumea democrată se folosesc interceptări sub acoperire, altfel, nu se pot proba infracţiunile”

Au intrat în vigoare noile Coduri, cu prevederi controversate, în privinţa cărora au fost solicitate modificări din partea D.N.A., a D.I.I.C.O.T., a Curţii Supreme, a societăţii civile, dar pentru care Guvernul a refuzat să emită vreo ordonanţă pentru a le corija sau măcar pentru a întârzia intrarea în vigoare a noilor Coduri. Ce urmează?

Micşorarea pedepselor şi, implicit, a termenelor de prescripţie, în Codul Penal, presupune că o parte dintre cei condamnaţi vor ieşi din peniteniare mai repede, o parte din cei care sunt în curs de judecată nu vor mai ajunge la faza finală de condamnare, pentru că va interveni prescripţia şi, în acel moment, niciun judecător nu mai poate continua procesul, iar alţii, care sunt în curs de anchetă, nu vor mai fi trimişi în judecată. Era în regulă ca pedepsele să fie micşorate. Problema este, însă, că se schimbă termenul de prescripţie, iar anchetatorii nu mai apucă să-i cerceteze.

În U.E. sunt două sisteme, apropo de prescripţie. Un sistem prevede ca, o dată ce eşti trimis în judecată, să nu mai beneficiezi de prescripţie, indiferent de cât durează procesul. Al doilea sistem prevede că nu mai există prescripţie după prima decizie în fondul primei instanţe. Un astfel de sistem aş fi adoptat şi eu în România. Deci, este bine să micşorăm pedepsele – deşi trebuiau puse şi amenzi penale foarte mari, combinate cu pedeaspa cu închisoarea –, dar trebuiau modificate termenele de prescripţie. Mă gândesc acum să facem un proiect pentru modificarea regulilor prescripţiei.

În privinţa Codului de Procedură Penală, s-a ivit o altă discuţie: cum şi când foloseşti mijloacele tehnice de supraveghere secretă? Unde intră interceptări, filmări sau infiltrări ale unor ofiţeri sub acoperire în rândul traficanţilor, de exemplu. Aş vrea să fac un comentariu clar aici, pentru că se manipulează informaţia de către U.S.L.: în toată lumea democrată se folosesc interceptări, filmări sub acoperire, pentru că, altfel, nu se pot proba infracţiunile de crimă organizată, de evaziune, de spălare de bani, de corupţie, de abuz în serviciu, de abuz de putere. Cei care încalcă legea apelează la tehnici tot mai sofisticate, iar autorităţile trebuie să ţină pasul cu ei. O societate unde există multă criminalitate e o societate bolnavă şi săracă. Atunci când se fură din banul public, se fură de fapt din buzunarul nostru.

Revenind la interceptări – folosite, cum spuneam, în toată lumea –, nu suntem interceptaţi, aşa cum spune U.S.L., toţi oamenii din România. Ci doar cei în privinţa cărora există suspiciuni întemeiate, susţinute de nişte probe, că ar fi comis fapte penale sau că urmează să comită. Haideţi să ne gândim de ce şi-ar risca un judecător şi profesia, şi libertatea ca să dea un mandat de interceptare pentru cineva care nu a făcut nimic? Sunt şi excepţii în care unii au fost anunţaţi, ulterior: „Aţi fost urmărit, interceptat o anumită perioadă, dar s-a constatat că nu a fost nimic. Ne cerem scuze”.

Discuţia a vizat momentul în care poate dispune judecătorul interceptarea. Aici e o problemă în noul Cod de Procedură Penală. Interceptarea trebuie să fie făcută – aşa e în toată lumea – atunci când persoana nu ştie că este cercetată. Ceea ce face U.S.L. – şi o face prin nenumărate încercări – este să mute această autorizare a judecătorului, de interceptare sau filmare a persoanei x, după ce persoana x este informată că este cercetată şi filmată. Ceea ce face interceptarea sau filmarea inutilă. Au făcut, însă, această modificare în Codul de Procedură Penală – şi reamintesc că Victor Ponta a fost preşedintele Comisiei de discutare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală şi ministru pentru relaţia cu Parlamentul în Guvernul P.D.L.-P.S.D., înainte ca Guvernul Boc să-şi asume răspunderea. La finalul comisiei, spunea: „Vreau să vă asigur că nu am dat rasol, l-am lucrat serios, pe fiecare articol, cu sprijinul membrilor comisiei de la toate partidele”. Acum tace, nu mai e de vină…

Vă reamintesc că în „marţea neagră”, parlamentarii U.S.L. au făcut acelaşi lucru: au zis, printre altele, că nu pot fi interceptaţi şi filmaţi decât după ce se începe urmărirea penală. După cazul Remeş, în 2007, care a fost filmat şi interceptat, prima reacţie a politicienilor români a fost să modifice Codul de Procedură Penală, şi în Camera Deputaţilor a fost adoptată aceeaşi modificare. Pe scurt, U.S.L. ar vrea să poată continua să fure, să practice corupţia fără să fie pedepsiţi niciodată. Îmi aduc aminte şi de o declaraţie recentă a baronului de Constanţa, Nicuşor Constantinescu. După ce fusese chemat la D.N.A., replica sa a fost: „Să se desfiinţeze D.N.A.-ul”.

„Au dat cu mătura prin Constituţie”

Ni s-a pregătit şi o nouă Constituţie, din fericire retrimisă de Curtea Constituţională în Parlament, din cauza multelor şi gravelor defecţiuni…

În primul rând, nu poţi adopta o Constituţie făcută în trei zile. Domnul Antonescu anunţase că de luni până miercuri adună sutele de propuneri făcute de Consiliul Legislativ, Comisia de la Veneţia, de membrii de partid, de organizaţiile guvernamentale. După trei zile, a anunţat că a terminat proiectul şi l-a trimis la C.C.R. Niciun om normal nu-şi poate imagina că, în trei zile, cineva a apucat să citească sute de comentarii şi să le mai şi treacă printr-un filtru al gândirii, să le coroboreze cu celelalte texte din Constituţie. E o treabă făcută ca şi cum ai da cu mătura prin legea fundamentală, nu e o lege făcută pentru ţară. Şi-au păstrat acele modificări care îi interesează.

În al doilea rând, după ce analizezi aceste sute de comentarii şi observaţii, trebuie să le discuţi cu cetăţenii României, să faci apoi o dezbatere publică, de câteva luni, cu caravana prin ţară, să le explici oamenilor cei ai modificat şi de ce ai modificat, să faci programe televizate, să faci broşuri. E Constituţia României, a românilor, nu a unora care sunt, vremelnic, la putere. După această consultare publică, trebuia făcută varianta finală a acestui text, care trebuia trimisă la Comisia de la Veneţia – cu propunerile înglobate, apoi, analizate observaţii ale acesteia, dacă ni se potrivesc şi le vrem, şi iarăşi dezbătută public – şi abia apoi trebuia trimis proiectul constituţional al C.C.R. Aşa, au omis şi poporul, şi Comisia de la Veneţia, care este specializată pe Drept constituţional. 

Una dintre recomandările Comisiei de la Veneţia priveşte ordonanţele de urgenţă şi spune că pot fi adoptate aceste ordonanţe de urgenţă numai în situaţii de urgenţă, dar că nu intră în vigoare decât după ce Parlamentul le aprobă, având la dispoziţie, în acest sens, un termen maximum cinci zile. Dacă e ceva foarte urgent, Parlamentul poate aproba ordonanţa şi în trei ore. La noi, însă, de ani de zile se întâmplă următorul lucru: Guvernul adoptă o ordonanţă de urgenţă, o publică în Monitorul Oficial, ea intră în vigoare, îşi produce efectele, apoi, după un an, doi, trei, poate fi respinsă de Parlament sau modificată, şi astfel devine inutil acest act al Parlamentului, pentru că ordonanţa şi-a produs deja efectul. Practic, la noi, Guvernul se substituie Parlamentului.

Aţi făcut şi o serie de propuneri pe care le-aţi trimis aceleiaşi Comisii de Revizuire a Constituţiei…

Da, am trimis de două ori propunerile mele la Comisia de revizuire, prima dată în mai 2013, apoi în iunie, şi nu au fost luate în considerare. Am propus eliminarea prezumţiei de dobândire licită a averii din art. 44 alin. 8, pentru a face posibilă aplicarea legislaţiei europene în materia confiscării în domeniul crimei organizate şi terorismului. Nu există astfel de prevederi în Constituţiile altor state din U.E., SUA sau Canada, excepţia fiind Republica Moldova care a preluat prevederea din Constituţia României.

Am mai propus, de asemenea, ca Parlamentul să fie format dintr-o singură Cameră şi din 300 de parlamentari. O lege de revizuire a Constituţiei care nu conţine şi prevederile de revizuire validate anterior printr-un referendum e încalcă art. 2 alin. 1 din legea fundamentală, potrivit căruia suveranitatea este exercitată de popor şi prin referendum. E defectă. Or, dacă acel referendum, prin care poporul şi-a exprimat dorinţa pentru Parlament unicameral şi pentru un număr de 300 de parlamentari, nu are nicio putere juridică şi nu obligă pe nimeni (juridic, nu moral), aceasta înseamnă că exercitarea suveranităţii prin referendum este iluzorie, fără conţinut.

Alte propuneri pe care le-am făcut au vizat introducerea unei proceduri de încetare a mandatului premierului (în oglindă cu procedura de numire), am cerut apoi ca suspendarea preşedintelui să fie iniţiată de Parlament, însă stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – care este o recomandare a Comisiei de la Veneţia  – , eliminarea imunităţii parlamentarilor în materie penală, competenţa de judecare a parlamentarilor să ramână la Î.C.C.J., chiar dacă cel trimis in judecată îşi pierde calitatea de parlamentar în timpul mandatului, între două mandate sau nu mai devine parlamentar.

De asemenea, am mai cerut introducerea incompatibilităţii pentru senatori şi deputaţi de a exercita în timpul mandatului profesia de avocat, pentru a se elimina posibilitatea acestora de a încheia contracte cu instituţii publice pe bază de clientelism sau de a influenţa procesul legislativ în favoarea unui client.

O altă propunere a vizat menţionarea principiilor de bază ale statutului Avocatului Poporului – inclusiv condiţiile pentru demitere – şi a competenţelor în Constituţie, în vederea asigurării statutului independent al Avocatului Poporului, care este tot o recomandare a Comisiei de la Veneţia.

„O graţiere colectivă, acum, va fi în detrimentul tuturor. Ne vom trezi cu o explozie a criminalităţii”

E posibil să ne fie readusă în atenţie şi problema amnistiei şi graţierii, un proiect blocat după „marţea neagră”. Se impun, însă, amnistia şi graţierea?

Nu. Şi ştim clar că, atunci când le-au luat în discuţie, nu le-a păsat de oamenii de rând. Eu cred, însă, că nu o vor mai face-o pentru că unii sau alţii vor ieşi prin prescripţie. Să vedem…

Dar nici una, nici alta nu se impun în acest moment. De câte ori faci o graţiere colectivă – care se distinge de graţierea individuală, care vizează un bătrân, un părinte cu copii acasă şi care se face ca formă de compasiune faţă de o astfel de situaţie specială –, se presupune că îi eliberezi pe toţi cei condamnaţi până la cinci ani de închisoare. Din când în când se poate întâmpla lucrul acesta, o dată la mulţi ani, dar momentul este pregătit: trebuie să te asiguri că oamenii ăştia puşi în libertate sunt calificaţi profesional, că le poţi asigura locuri de muncă. Acum nu e pregătit nimic. Ies mii de oameni, locuri de muncă nu sunt, nu sunt pregătiţi profesional, nu vor avea bani şi or să se apuce să fure, să dea în cap, să spargă locuinţe, să omoare. O graţiere colectivă, acum, va fi în detrimentul tuturor. Ne vom trezi cu o explozie a criminalităţii. Dar oamenii ar trebui să iasă în stradă pentru asemenea lucruri, pentru că, dacă vor fi aplicate, ei vor avea de suferit.

Nu ne-ar ajuta nici amnistia, nu văd de ce ar da-o.

„Nu se mai poate merge doar cu această confiscare bazată pe condamnarea penală”

Sunteţi unul dintre promotorii confiscării extinse a averii, în Parlamentul European. De ce e nevoie de ea?

Prezumţia de la care plecăm, dovedită de realitate de altfel, este următoarea: confiscarea în procese penale, şi numai după o condamnare penală sau confiscarea doar a obiectului pentru care persoana a fost condamnată penal, este total insuficientă pentru a lupta cu criminalitatea organizată sau cu alt tip de criminalitate. În Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei se recunoaşte că nu se mai poate merge doar cu această confiscare bazată pe condamnarea penală şi se recomandă statelor membre O.N.U. să adopte o confiscare care să nu se bazeze pe condamnare penală, care poate fi în proceduri penale sau în proceduri civile.

E important se reglementeze această directivă pentru că, în felul acesta, autorităţile se duc şi iau banii care circulă, împiedică investirea banilor în noi reţele de crimă organizată. Acesta este scopul final. După ani şi ani în care toată lumea a mers pe partea penală, ne-am dat seama că a trimite pe cineva la închisoare  doi, trei, cinci, zece ani de zile nu rezolvă problema banilor proveniţi din astfel de infracţiuni. Şi mă refer la reţelele mari de infracţiuni. În Parlamentul European, această directivă va intra la vot în luna martie. Statele membre au la dispoziţie să o transpună maximum trei ani. Aici, fiecare stat cu onoarea lui. Unii or s-o transpună imediat, alţii… Dacă nu va fi transpusă, există o procedură împotriva ţării, se pot suspenda şi drepturi.

„Şi Victor Ponta trebuia să demisioneze. Coordonează comitetul interministerial pentru situaţii de urgenţă”

O vreme aţi fost membru al C.S.A.T., în calitate de ministru al Justiţiei. E legală solicitarea premierului, de după tragedia aviatică din Apuseni, de a trece S.T.S. în subordinea M.A.I., date fiind prerogativele acestei instituţii?

Categoric, nu. Dar aceasta a fost o altă minciună pe care Victor Ponta şi cu U.S.L.-ul a propagat-o zi de zi. S.T.S.-ul nu are nicio legătură cu accidentul. Pentru fiecare aeronavă trebuie să există un aparat care să transmită prin satelit localizarea exactă a acesteia. Iar dacă nu avea, de vină este Ministerul Transporturilor. Pe lângă demisia lui Radu Stroe – şi nu de onoare, ci pentru că trebuia –, era absolut necesară şi demisia ministrului Transporturilor, care văd că nu şi-o dă. Ministerul Transporturilor este cel vinovat că oamenii aceia au murit cu zile. Şi Victor Ponta trebuia să-şi dea demisia pentru că el coordonează – sau ar fi trebuit să coordoneze – comitetul interministerial pentru situaţii de urgenţă.