Suntem la finalul unui an în care lupta anticorupţie a continuat să înregistreze succese şi pe linie de urmărire penală, şi în instanţe. Pe acest front al anticorupţie au fost, însă, şi minusuri, semne de întrebare generate fie de decizii, fie de modul de acţiune al DNA.

Plusuri

Suntem la finalul unui an în care lupta anticorupţie a continuat să înregistreze succese. Şi pe linie de urmărire penală, şi în instanţe.

Au fost, de exemplu, puşi sub urmărire penală, unii în libertate, alţii în stare de arest preventiv, Victor Ponta – acesta devenind astfel primul premier din UE inculpat în timpul mandatului –, Toni Greblă, fost judecător al CCR, senatorul PSD Dan Şova, deputatul MP Elena Udrea, Alina Bica, fost procuror-şef al DIICOT, Cristian David, fost ministru de Interne, senatorul PNL Tudor Chiuariu, deputatul UDMR Laszlo Borbley, fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov, senatorul PSD Marean Vanghelie, fostul vicepreşedinte al ANAF, Romeo Tiberiu, Gabriel Berca, fost ministru de Interne, Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 4 Bucureşti.

În instanţe au fost pronunţate sentinţe care au vizat nume sonore de pe scena politică – fostul vicepremier Liviu Dragnea, condamnat în primă instanţă, la un an cu suspendare, Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, Monica Iacob Ridzi, condamnată definitiv la cinci ani cu executare, pentru abuz în serviciu, Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării, condamnat la un an de închisoare cu executare – sau nume din magistratură – Veronica Cârstoiu, fost judecător la Curtea de Apel Bucureşti, condamnată la cinci ani de detenţie cu executare, pentru luare de mită, trafic de influenţă şi înşelăciune, judecătorul Stan Mustaţă, de la aceeaşi instanţă, condamnat la zece ani şi opt luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită, ori Georgeta Barbălată, judecător la Curtea Supremă, condamnată la patru ani cu executare, pentru furnizare de informaţii nedestinate publicităţii.

Într-un discurs rostit de Ziua internaţională de luptă împotriva corupţiei, ES Hans Klemm, ambasadorul la Bucureşti al SUA – care susţin de mulţi ani lupta împotriva corupţiei, în România –, a apreciat eforturile privind lupta împotriva corupţiei, în special în ceea ce priveşte urmărirea penală, subliniind că acestea au înregistrat „un succes remarcabil”. Diplomatul american a felicitat DNA şi instanţele româneşti, pentru activitatea din ultimii ani, pe care o vede „încununată de succes, într-o asemenea măsură încât România a început să fie recunoscută la nivel internaţional, şi în special în această regiune a Europei, drept modelul de urmat în ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei dusă de procurori şi judecători”, subliniind, însă, că e foarte important ca sistemul judiciar să fie independent.

Minusuri

Pe acest front al anticorupţie au fost, însă, şi minusuri. Cauzate de semne de întrebare generate fie de decizii, fie de modul de acţiune al DNA.

La începutul anului, apăreau semne de întrebare privind graba cu care s-au derulat anchetele care o vizează pe Elena Udrea: în decurs de două săptămâni, pe numele acesteia fuseseră emise opt cereri de urmărire penală şi de arestare, trei dintre ele, în doar câteva ore. Iar Parlamentul dădea dovadă, şi el, de o mobilizare şi de un respect faţă de lege exemplare când a trebuit să voteze aceste cereri de încuviinţare a arestării. Pentru una dintre ele s-a întrunit, în situaţie excepţională, într-o duminică seara, pe cealaltă încuviinţând-o după ce, cu o zi înainte, o cerere similară privindu-l pe senatorului PNL Varujan Vosganian nu a fostr votată. Semne de întrebare au ridicat şi modul de lucru în dosarul „Microsoft”, când DNA ceruse Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării Elenei Udrea, înainte ca deputaţii să fi votat pentru începerea urmăririi penale. La fel, justificarea arestării, fiind invocate denunţuri, nu probe concrete – tranzacţii bancare, înregistrări video sau audio, bani marcaţi. Apoi, în octombrie, într-un alt dosar ale Elenei Udrea, a mai fost un aspect care a atras atenţia. Şi anume, faptul că DNA a emis concomitent şi cererea de începere a urmăririi penale, şi cererea de reţinere şi arestare a acesteia. Or, este o condiţie sine qua non să fie mai întâi începută urmărirea penală pentru a cere luarea unei măsuri preventive.

Inflaţia de cereri de arestare preventivă ridică şi ea semne de întrebare. Arestarea preventivă, deşi este o măsură excepţională, dsevenise, la un moment dat, regulă în cazul persoanelor publice cu notorietate, intrate în vizorul DNA. Iar asta s-a întâmplat chiar dacă faptele sunt vechi de ani de zile şi încheiate, chiar dacă persoanele nu se mai află în funcţii din care ar putea influenţa în vreun fel ancheta, în favoarea lor, chiar dacă nu au încercat să distrugă probe ori să influenţeze martori sau chiar în cazuri de sarcină avansată, cum e situaţia Crinuţei Dumitrean, care a fost arestată deşi e gravidă în şapte luni – deci se află într-o situaţie vulnerabilă – şi deşi nici ea nu ocupă vreo funcţie din care poate influenţa ancheta şi nici anchetatorii nu au spus că ar fi încercat să distrugă probe care o incriminează.

Un alt semn de întrebare l-au ridicat unele probe depuse la dosar. De exemplu, în cauza în care este judecată Crinuţa Dumitrean, cauză referitoare la despăgubirile ANRP în favoarea patronului CSU Craiova, la dosar au fost depuse ca probe fotografii în care aceasta este surprinsă în ipostaze intime cu deputatul PNL Ioan Oltean. Or, în baza cărei legi astfel de imagini sunt probe judiciare într-un dosar de corupţie?

La capitolul minusuri intră şi anticorupţia televizată: remarcată şi în cazul descinderilor ultramatinale, şi în cel al plimbării, prin faţa camerelor de filmat, a suspecţilor de corupţie încătuşaţi. Această tehnică a vizat cu preponderenţă un aşa-numit high-life al marii corupţii. Pentru mare parte a publicului larg, purtarea în cătuşe, prin faţa presei, a unor VIP-uri politice reprezintă, cu siguranţă, un spectacol agreabil, aşteptat chiar. Dar e şi un spectacol generator de campanii mediatice care, în unele situaţii, spun avocaţii, au fost invocate de procurori DNA când au solicitat mandate de arestare. La fel, un spectacol agreabil pentru mare parte a publicului larg îl reprezintă filmarea suspecţilor, buimăciţi de somn sau, uneori, în lenjerie intimă, în timp ce în faţa lor stau mascaţii pe punctul de a le intra în locuinţă.

E posibil ca DNA să recurgă la astfel de tehnici cu iz trumfalist, în scop „terapeutic”, la nivel de societate, şi în încercarea de a transmite, la nivel de clasă politică, un mesaj subliminal de forţă şi, astfel, de a-şi exhiba puterea şi de a-şi proteja independenţa în faţa puterii politice, principalul său inamic, care i-a pus în pericol independenţa, nu o dată, în ultimii zece ani, în diferite contexte şi sub diferite forme.

Există, însă, şi riscuri pe care le implică ceea ce pare a fi acest exces de zel. Riscuri pentru DNA şi pentru anticorupţia în sine, pentru credibilitatea şi eficienţa Justiţiei, pentru echilibrul puterilor în stat şi funcţionarea statului de drept, la fel de periculos ca şi ingerinţele politice. Pentru că o Justiţie decredibilizată devine, la un moment dat, vulnerabilă. Vulnerabilă în faţa politicului.

O anticorupţie eficientă – eficientă pe termen lung – nu se face  nici cu ieşiri triumfaliste în faţa presei, nici cu exces de zel care frizează, uneori, abuzul. Pentru că, aşa, mai binele scontat poate, de fapt, face loc mai răului. Pentru a fi eficientă pe termen lung, Justiţia trebuie să fie nu doar puternică (şi nu mai puternică decât celelalte două puteri în stat, pentru că lipsa echilibrului între ele duce la abuzuri grave şi incontrolabile), ci şi credibilă. Orice abuz dovedit o poate decredibiliza şi vulnerabiliza, exact în faţa inamicilor săi. Şi e riscant să se ajungă aici, mai ales atâta vreme cât corupţia e încă foarte extinsă.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.