Alţi peste 30 de cerşetori, adunaţi de Poliţia Locală Timişoara de pe străzi

Sursă foto: Poliţia Locală Timişoara

Polițiștii locali au continuat, în aceste zile, cu efective mărite, acțiunea demarată în 26 iunie, pe linia combaterii fenomenului cerșetoriei, care a cunoscut o creștere semnificativă, în ultima perioadă, la Timişoara.

 

După ce joi, 26 iunie, 20 de persoane au fost ridicate  din marile intersecții din Timişoara, din zona centrală şi proximitatea centrelor comerciale și a piețelor agroalimentare, alte 36 de persoane au fost depistate, preluate din stradă și predate Complexului de Servicii Sociale „Sfântul Francisc”, în intervalul 28-30 iunie. Dintre acestea, cele mai multe au fost preluate din intersecții – 17 persoane, alte 11 din zona Gării de Nord, cinci din zona centrală, iar trei de lângă piețele agroalimentare și din parcuri.

Poliția Locală Timișoara reaminteşte că acționează pe această linie ca urmare a constatărilor din teren, dar și ca urmare a sesizărilor unor cetățeni care au reclamat faptul că persoanele care apelează la mila publică le creează disconfort prin faptul că sunt foarte insistente, uneori agresive ori stau printre autovehicule, în intersecții, punând în pericol participanții la trafic. Din păcate, există însă și cetățeni care continuă să le ofere bani, menținându-i astfel de străzi, încurajând lenea și lipsa de respect pentru cei care își asigură traiul zilnic din muncă cinstită, cerșetorii și oamenii străzii sfidându-i practic pe ceilalți cetățeni spunând de nenumărate ori că este mai ușor să câștigi din cerșit decât având un loc de muncă.

„Deși Centrul de Asistență Socială al DAS Timișoara le dă posibilitatea să rămână acolo până la trei ani, timp în care ar beneficia de cazare, masă și asistență medicală în mod gratuit, ar putea să se încadreze în câmpul muncii, iar banii câștigați în cei trei ani să îi pună deoparte pentru a putea începe o viață nouă, independent, ei refuză să rămână în centru și se întorc în stradă în aceeași zi. De aceea trebuie să conștientizăm cu toții că nu îi ajutăm oferindu-le bani, din contră, îi menținem pe străzi făcând rău atât lor cât și celorlalți cetățeni”, transmite Poliţia Locală Timişoara.

 

Print Friendly, PDF & Email