Institutul Naţional de Statistică anunţă că, anul trecut, fondul forestier din România ar fi crescut cu aproximativ 9.000 de hectare. Aceste date sunt însă doar scriptice şi pot să nu corespundă cu realitatea, aşa cum a dovedit situaţia “pădurii invizibile” descoperite de Curtea de Conturi la Cenad, într-o anchetă care nu a mai dus nicăieri.

Date oficiale îmbucurătoare

Conform unor informaţii date publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute de către Institutului Naţional de Statistică, fondul forestier al României are o suprafaţă de 6,54 milioane hectare, crescând anual cu 9.356 de hectare (0,14%), în condiţiile în care volumul de lemn recoltat a scăzut cu 0,1%, potrivit datelor INS. “Această creştere se datorează în principal unor reamenajări de păşuni împădurite şi introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate şi a terenurilor neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii a fi împădurite”, spun reprezentanţii INS.

Suprafaţa pădurilor reprezintă 97,6% din fondul forestier naţional, adică 6,38 milioane hectare, fiind în creştere cu 7.776 hectare comparativ cu 2012.

Distribuţia fondului forestier pe regiuni de dezvoltare indică o concentrare într-o proporţie însemnată a acestuia în regiunile de dezvoltare Centru – 19,3% şi Nord-Est – 18,2%, urmate de zonele Vest – 16%, Nord-Vest – 15,2%, Sud – Vest-Oltenia – 12,4%, Sud-Muntenia – 10,1%, Sud-Est – 8,4% şi Bucureşti-Ilfov – 0,4%.

În ceea ce priveşte masa lemnoasă recoltată în 2013, volumul acesteia a scăzut cu aproximativ 0,1% faţă de anul 2012, la 19,063 milioane metri cubi.

Suprafaţa parcursă cu tăieri de regenerare a pădurilor, efectuate în cadrul tratamentelor silvice pentru trecerea pădurii de la o generaţie la alta, a înregistrat anul trecut o scădere cu circa 1,2% faţă de anul 2012. Din această suprafaţă, tăierile rase (suprafeţe de pe care s-a recoltat în totalitate masa lemnoasă) reprezintă 4,5%.

Cel mai mare volum de masă lemnoasă s-a recoltat în regiunea de dezvoltare Nord-Est – 28,4%, urmată de regiunea de dezvoltare Centru – 22,2% şi într-o proporţie mai mică în Vest – 12,2%, Nord-Vest – 12,1%, Sud-Muntenia – 9,9%, Sud-Vest Oltenia – 7,4%, Sud-Est – 7,4% şi Bucureşti-Ilfov – 0,4%.

În 2013 s-au realizat lucrări de regenerare a pădurilor pe o suprafaţă de 26.285 hectare, cu 2,2% mai mare faţă de anul 2012. Cele mai mari suprafeţe pe care s-au realizat lucrări de regenerare a pădurilor s-au înregistrat în Nord-Vest – 22,2% şi Centru – 17,5%, urmate de regiunile de dezvoltare Sud-Est – 13,4%, Sud-Muntenia – 12,8%, Vest – 12%, Nord-Vest – 12%, Sud-Vest-Oltenia – 9,4% şi Bucureşti-Ilfov – 0,7%.

Împăduriri reale sau scriptice

Situaţia prezentată de către INS este una bazată pe date scriptice, care poate fi diferită faţă de cea reală. Acest lucru a fost constatat recent inclusiv în Timiş, unde în comuna Cenad Curtea de Conturi a descoperit o suprafaţă împădurită pe hârtie, care nu se regăsea la controlul faptic.

La începutul lunii martie, TIMPOLIS făcea publice în premieră constatările Curţii de Conturi în urma anchetei făcute la Primăria Cenad, unde inspectorii instituţiei de control financiar au constatat plantarea unei… păduri virtuale, care a costat peste un milion de lei. “Urmare a deplasării pe teren spre a efectua inspecţia lucrărilor de împădurire pe suprafaţa celor 73,14 ha, la faţa locului am constatat că, pe suprafaţa celor 73,14 ha teren împădurit, nu se regăseşte nici măcar un puiet din speciile de arbori plantaţi, întreaga suprafaţă fiind acoperită cu buruieni şi spini, lucrarea fiind compromisă 100%”, se preciza în raportul Curţii de Conturi. Documentele aferente acestei investiţii au arătat că structurile abilitate de control silvic au constatat că  350.000 de puieţi de stejar, fag, salcâm s-au uscat,  din cauza secetei.

“Din verificările întreprinse reiese că factorul vătămător care a acţionat este seceta. Din cauza acesteia au fost distruşi 70% din puieţii plantaţi. Conform recepţiilor încheiate, lucrările de împădurire şi de întreţinere a plantaţiei au fost executate corespunzător”, a fost concluzia Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Timişoara, care a propus scăderea din evidenţe a lucrărilor, “ale căror pierderi se justifică”.

Dosarul a ajuns să fie instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în urma controlului Curţii de Conturi. Procurorii au precizat că  “valoarea estimată a proiectului a fost de 1.827.698 de lei, din care s-a plătit suma de 1.035.214 lei, aceasta fiind şi valoarea estimată a prejudiciului cauzat Administraţiei pentru Fondul de Mediu.”

Cei 350.000 de puieţi de stejar, frasin, tei şi alţi arbuşti au fost plantaţi în trei etape, în primăvara lui 2012. După fiecare plantare s-au realizat recepţii. Culmea e că, la una dintre aceste recepţii, s-a constatat “un procent de prindere de 82%”. În aceste condiţii, e greu de înţeles unde au dispărut cei 300.000 de puieţi prinşi care ar fi trebuit deja să fie arbuşti dezvoltaţi.

Nicio anchetă la Inspectoratul Silvic

Nu se ştie ce finalitate va avea ancheta deschisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, ţinând cont de faptul că, în pofida neregulilor descoperite an de an, majoritatea Primăriilor din Timiş contestă cu succes în instanţă rapoartele şi măsurile dispuse de Curtea de Conturi. În plus, nici Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Timişoara nu a considerat că se impune demararea unei anchete. “Parchetul se ocupă acum de acest caz. Iar anchetă ar fi trebuit să facă instituţia plătitoare – respectiv Primăria Cenad. Primăria Cenad a făcut contractul, şi tot ea a recepţionat lucrarea. Noi am avut doar un delegat la recepţie, care a constatat că suprafaţa a fost plantată”, ne-a declarat Aristotel Vişoiu, inspectorul şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Timişoara.
Oricum, opinia reprezentanţilor Inspectoratului este că, probabil, ciobanii au intrat cu oile în acea zonă împădurită, crezând că nu e nimic plantat, şi în urma păşunatului s-a distrus plantaţia, iar “ce a mai rămas s-a distrus din cauza secetei.”

Una peste alta, suprafaţa cu “pădurea invizibilă” de la Cenad nu a fost scăzută din total suprafeţelor împădurite la nivel naţional, ceea ce înseamnă că, la nivel naţional, constatările legate de faptul că suprafaţa împădurită a crescut trebuie private cu rezervele de rigoare.

Pădurile unor privaţi nu sunt păzite pentru că… nu se pot încheia contracte cu morţii

Conform unui raport recent al Curţii de Conturi legat de gestionarea fondului forestier de stat, retrocedările, nu întotdeauna foarte clare, au făcut ca şi în Timiş, ca de altfel în majoritatea judeţelor ţării, suprafaţa împădurită să scadă dramatic.

În Timiş, prin retrocedări, Statul a cedat 22.742 de hectare de pădure unui număr foarte mare de proprietari. Practic, această suprafaţă pierdută reprezintă aproape o treime din actuala suprafaţă împădurită deţinută de Romsilva. Conform Direcţiei SIlvice, şi în Timiş suprafaţa de lemn recoltată a crescut în ultimii zece ani, de la 251.000 de metri cubi la 295.000 de metri cubi, creşterea fiind de 18%, deşi, ţinând cont de specificul judeţului, ar fi trebuit să se înregistreze o scădere, nu o creştere a exploatării lemnului.

Aristotel Vişoiu, afirmă că problemele cele mai mari, din punct de vedere al defrişărilor, sunt în zona Lugoj – Victor Vlad Delamarina.

“Dificultăţi avem şi la Criciova, unde deja ne zbatem de ani buni să combatem defrişările ilegale. Însă ar trebui mediatizate nu doar problemele legate de defrişări, ci şi faptul că am reuşit să realizăm nişte plantaţii foarte frumoase, la Uivar şi Biled”, susţine şeful Inspectoratul Silvic.

Aici s-au făcut şi cele mai multe retrocedări pe suprafeţe mici, iar noii proprietari s-au dovedit reticenţi la contractarea serviciilor de pază ale Inspectoratului Silvic. Aceasta, deşi tarifele practicate pentru aceste servicii sunt mai degrabă simbolice. Refuzul contractării serviciilor de pază a fost interesat, în majoritatea cazurilor, pentru că, fără pază, proprietarii au putut să facă defrişări ilegale şi să vândă lemnul diverşilor cărăuşi”.

Problema legată de refuzul de pază este cu atât mai complicată cu cât unii proprietari care nu sunt interesaţi de contractarea pazei, pentru a putea tăia lemn ilegal, şi nu îşi intabulează suprafeţele primite moştenire. “În aceste condiţii este foarte greu să se încheie contracte de pază, pentru că aceste contracte nu se pot încheia cu morţii care figurează în acte ca proprietari pe suprafaţa împădurită. Un astfel de contract nu se poate face decât cu o persoană în viaţă”, ne-a precizat inginerul silvic Valer Bercea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Timişoara.