Copiii cu autism vor putea beneficia, din 1 iunie, în premieră în România, de unele servicii psihologice decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Proiectul de norme la contractul-cadru de servicii medicale, publicat recent pe site-ul CNAS, prevede, pentru prima dată, că pot fi decontate servicii psihologice de sănătate conexe actului medical. „Este pentru prima dată când în normele la contractul-cadru se reglementează posibilitatea încheierii de contracte cu medici din specialităţi medicale diverse. În acest fel, un număr mult mai mare de pacienţi vor avea acces la servicii psihologice decontate. Pentru prima dată, reprezentanţii CNAS au înţeles importanţa serviciilor psihologice”, declară preşedintele Colegiului Psihologilor din România, Mihai Aniţei, citat de Mediafax. Colegiul Psihologilor din România, mai spune acesta, va desfăşura o campanie de informare a psihologilor, medicilor şi publicului larg asupra acestor schimbări.
Acesta a mai anunţat că, din luna iunie, copiii cu autism vor putea beneficia de anumite servicii psihologice decontate de catre CNAS, – psihodiagnostic, consiliere psihologică, psihoterapie şi psihopedagogie specială – acest fapt reprezentând o premiera pentru Romania.
Potrivit contractului-cadru, pacienţii pot beneficia de terapii psihiatrice, consiliere psihiatrică nespecifică individuală şi familială, psihoterapie de grup (psihoze, tulburări obsesiv-compulsive, tulburări fobice, tulburări de anxietate, distimii, adicţii), psihoterapie individuală (psihoze, tulburări obsesiv-compulsive, tulburări fobice, tulburări de anxietate, distimii, adicţii, tulburări din spectrul autist), psihoterapie cognitiv-comportamentală.
Serviciile de sănătate conexe actului medical sunt furnizate de psihologi în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie şi psihopedagogie specială – logopezi şi kinetoterapeuţi – şi pot face obiectul contractelor încheiate de casele de asigurări de sănătate cu medicii de specialitate, cu următoarele specialităţi clinice: neurologie şi neurologie pediatrică; psihiatrie pediatrică.
Mihai Aniţei a mai vorbit de „situaţia nefavorabilă” de la Ministerul Transporturilor, unde, a arătat el, în continuare, furnizorii neautorizaţi şi neavizaţi pentru servicii psihologice sunt agreaţi de către Ministerul Transporturilor, în timp ce psihologii autorizaţi nu au acces la serviciile psihologice pentru siguranţa transporturilor. „Prin acceptarea avizelor psihologice fără timbru profesional, autorităţile statului pun în pericol sănătatea şi siguranţa transporturilor şi a cetăţenilor”, avertizează Mihai Aniţei.
Ultimele comentarii