Primăria Timişoara a propus, zilele trecute, înființarea Atelierului de Proiectare Timișoara SRL, o companie cu asociat unic Municipiul Timișoara, care să poată elabora proiecte de arhitectură și urbanism mai repede și la costuri semnificativ mai mici. Consilierii locali liberali resping proiectul Primăriei Timișoara, motivând că “arhitectura este, prin definiție și conform legii, o profesie liberală. Să transformi Primăria în «angajator de arhitecți» înseamnă să negi tocmai libertatea și independența acestei profesii.”
Consilierii locali PNL anunţă că în cadrul ședinței de Consiliu Local al Municipiului Timișoara din 23 septembrie vor vota împotriva proiectului de hotărâre prin care Primăria dorește să înființeze propria societate de arhitectură, numită Atelierul de Proiectare SRL, având ca asociat unic administrația locală.
“Considerăm că o astfel de inițiativă reprezintă un pas periculos înapoi. Arhitectura este, prin definiție și conform legii, o profesie liberală. Să transformi Primăria în «angajator de arhitecți» înseamnă să negi tocmai libertatea și independența acestei profesii. Practic, se revine la logica unui singur institut de proiectare, ca în perioada socialistă de dinainte de 1989, când statul dicta tot și creativitatea era uniformizată. Partidul Național Liberal nu poate susține așa ceva. Noi am fost și rămânem apărătorii profesiilor liberale, ai pieței libere și ai concurenței loiale. În loc să stimuleze competiția și să sprijine arhitecții timișoreni care își desfășoară activitatea independent, Primăria Timișoara propune o soluție care distorsionează piața, creează concurență neloială și transformă administrația într-un actor economic cu monopol”, îşi motivează liberalii decizia de a respinge această propunere.
Aceştia mai spun că înțeleg că există probleme immediate, care trebuie rezolvate în urbanism și infrastructură, dar spun că soluția nu este reinventarea instituțiilor centralizate ale socialismului, ci apelarea în mod transparent și corect la profesioniștii din piață, prin mecanisme legale și competitive.
Marilen Pirtea, deputat și președinte PNL Timiș, declară că PNL se aliniază punctelor de vedere exprimate de Ordinul Arhitecților din România – Filiala Timiș și consideră că acestea reflectă pe deplin îngrijorările mediului profesional din domeniu: “Argumentele privind riscul de conflict de interese, concurența neloială și lipsa dialogului instituțional sunt solide și legitime. În calitate de apărători ai profesiilor liberale și ai principiilor pieței libere, susținem poziția OAR Timiș și reafirmăm faptul că administrația trebuie să colaboreze transparent cu specialiștii, nu să creeze structuri paralele care subminează mediul profesional și calitatea arhitecturii în Timișoara.”
Marilen Pirtea mai spune că PNL Timiș respinge ferm această abordare și reafirmă sprijinul pentru arhitecți și profesiile liberale: “Credem într-o administrație care facilitează, nu care acaparează.”
Primăria Municipiului Timișoara a anunţat, zilele trecute, că, pentru diminuarea cheltuielilor, ca parte a reformei administrative naționale, și pentru a demara mai rapid proiectele de investiții în cartiere, școli, spitale și spații publice, propune înființarea societății Atelierul de Proiectare Timișoara SRL. “În prezent, derularea unor investiții publice este întârziată de durata mare a procedurilor de achiziție pentru servicii de proiectare, iar noua companie cu asociat unic Municipiul Timișoara, prin Consiliul Local, va putea elabora proiecte de arhitectură și urbanism mai repede și la costuri semnificativ mai mici. Doar în acest an, Primăria Municipiului Timișoara a bugetat peste 16 milioane de lei pentru documentații și proiectare aferente investițiilor publice, excluzând infrastructura rutieră și edilitară. Printr-o companie proprie, suma ar scădea cu aproximativ 30 – 40 la sută. Economiile rezultate vor fi direcționate către investiții care îmbunătățesc viața de zi cu zi a timișorenilor”, îşi motivează Municipalitatea această propunere.
Potrivit Primăriei, Atelierul de Proiectare Timișoara SRL va putea elabora documentații pentru reabilitarea clădirilor, construcții noi, intervenții asupra imobilelor de patrimoniu sau pentru creșterea eficienței energetice. Totodată, va realiza PUZ-uri și PUD-uri, va oferi asistență tehnică pe durata execuției lucrărilor, va asigura dirigenția și urmărirea de șantier și va contribui la designul urban, prin amenajarea spațiilor publice.
Această inițiativă, mai spun oficialii Primăriei, se înscrie în pachetul mai larg de reforme care prevede reducerea numărului de posturi și diminuarea cheltuielilor de personal, fără a afecta calitatea serviciilor oferite timișorenilor: “Măsura va aduce o economie anuală de peste 7,3 milioane de lei la bugetul local. Pachetul mai include reducerea cu 10% a plafonului maxim pentru sporurile acordate pentru proiecte europene, acordarea indemnizației de hrană în funcție de nivelul salariului net, precum și desființarea unor structuri care nu au avut rezultate, cum este cazul Centrului Regional de Competențe și Dezvoltare a Furnizorilor în Sectorul Automotive”.
Proiectul de hotărâre privind înființarea companiei poate fi consultat la acest link:
Ultimele comentarii