“Moartea lui Ion Iliescu este dureroasă nu din cauza plecării sale, ci pentru că ne lasă cu atâtea răni deschise”, a scris, într-o postare pe Facebook, Dominic Fritz, primar al Timişoarei şi preşedinte al USR.
“Da, a avut un rol important, în ultimul lui mandat, în orientarea strategică a României spre NATO și Uniunea Europeană – o direcție care ne definește și astăzi. Dar nu putem trece sub tăcere – da, nici astăzi – suferința celor care au plătit cu sânge la Revoluție și mineriade pentru dreptul la libertate și democrație. Nu putem trece sub tăcere faptul că a patronat un sistem postcomunist ale cărui tentacule ne frânează încă azi. Mulți încă așteaptă dreptatea”, afirmă Dominic Frtiz.
Potrivit acestuia, Ion Iliescu a luat cu el și răspunsuri la întrebări care frământă încă societatea: “Dumnezeu să-l ierte. Iertarea celor cărora le-a luat din speranță, din libertate și din prosperitate nu va putea veni fără dreptate și adevăr. Iar până atunci, soarta României va depinde nu doar de cei care ne conduc, ci de fiecare dintre noi. De capacitatea noastră de a confrunta și vindeca rănile trecutului. Și de curajul nostru de a genera, din această confruntare, energie pentru a construi viitorul.”
Fostul președinte al României Ion Iliescu a încetat din viață, marţi, 5 august, la vârsta de 95 de ani. Fostul șef de stat a fost internat din luna iunie la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. dr. Agrippa Ionescu”, unde fusese diagnosticat cu cancer pulmonar.
Ultimele comentarii