Primăria Municipiului Timișoara demarează modernizarea a 12 străzi din cartierul Blașcovici. În prezent, există tronsoane puternic degradate sau neasfaltate, fără trotuare sau prost delimitate, cu rețele vechi de apă și canalizare.
Lucrările de modernizare vor fi realizate etapizat de către Societatea de Drumuri Municipale. Amenajarea de șantier începe săptămâna aceasta pe trei din cele 12 străzi incluse în programul de investiții al Municipalității: Taborului, Semicerc 1 și Umbrei, pe care vor fi refăcute drumul, trotuarele și accesele. Pe străzile Umbrei și Semicerc este prevăzută şi introducerea rețelei de apă și canalizare, iar pe străzile Taborului și Semicerc vor fi amenajate piste de biciclete. Investiția necesită restricții parțiale, dar și tăieri de arbori și arbuști sau desființarea unor garduri vii, dar la finalul lucrărilor, vor fi plantați noi arbori de talie mare, transmite Primăria.
„Vrem ca Timișoara să își continue dezvoltarea echilibrată – nu doar în zona centrală, ci și în cartierele istorice sau periferice, iar modernizarea Blașcoviciului este încă un pas în această direcție. Investițiile noastre trebuie să crească, în primul rând, calitatea vieții pentru timișoreni, iar apoi să ducă la dezvoltare și atragerea de investiții private. Avem în Blașcovici străzi fără infrastructură și rețele de utilități depășite. Construim în următorul an infrastructura de care au nevoie timișorenii din Blașcovici, și nu numai”, declară viceprimarul Ruben Lațcău.
În programul de modernizare a zonei Blașcovici sunt incluse străzile: Academician Aurel Bărglăzan, Amzei, Bachus, Corina Irineu, Eugen Todoran, Madona și Alexandru Cisman, Semicerc, Ștefan Nădășan, Taborului, Tacit, Umbrei și Vidin.
Valoarea contractului de execuție este de aproape 21,5 milioane de lei (TVA inclus), iar durata lucrărilor se va întinde pe 12 luni.
Ultimele comentarii