O nouă ediţie a Maratonului pentru Educație Antreprenorială, la UVT (P)

Sursă foto: UVT

Universitatea de Vest din Timișoara a găzduit luni, 7 aprilie, pentru al treilea an consecutiv, Maratonul pentru Educație Antreprenorială, o competiție a curajului, inovării și creativității, devenită un reper al culturii antreprenoriale dedicat tinerilor, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin în parteneriat cu UVT.

 

Invitații și speakerii evenimentului au subliniat nevoia tot mai mare a comunităților de a se implica și a susține educația antreprenorială a tinerilor, pentru ca aceștia să-și dezvolte de timpuriu pasiunea, motivația și determinarea în spiritul antreprenorial.

Scena antreprenorială a fost reprezentată deopotrivă de invitați din administrație, educație și lideri de top din antreprenoriat, totul cu scopul de a le oferi tinerilor viitori antreprenori motivația și direcția potrivită pentru un parcurs de succes: Paula-Ana Romocean, viceprimarul municipiului Timișoara, Cristina Chiriac, președinte CONAF și fondatoarea „Flori de ie”, Flavia Barna, prorector UVT, Alexandru Iovescu, vicepreședinte CJ Timiș, Simona-Ecaterina Bejan, inspector școlar general adjunct ISJ Timiș, Loredana Chilibon, președinte sucursala CONAF Timișoara, proprietar al Vito’s Serv Prestige, Alexandru Holicov, CEO Adservio, Marius Ghenea, managing partner Catalyst România, Daniela Kasper, fondatoare Kasper Development, Tatian Diaconu, antreprenor real estate, vicepreședinte CONAF, Anca Drăghiciu, director Auchan (zona Timișoara), Iva Berghmann, antreprenor, trainer și autor, Cristian Rudic, managerul Operei Naționale Române din Timișoara, Nicoleta Munteanu, fondatoare „Kids in business”, vicepreședinte CONAF, Sean Norvis, DJ, producător muzical și proprietar de casă de discuri, Simona Rusu, artistă, personalitate media și fondatoare „Vocea Generației”, şi Călin Iepure, CEO bizz.club România, care a fost moderatorul evenimentului.

„Vă mărturisesc că sunt copleșită de emoții, pentru că mi-e foarte dragă această sală, Aula Magna UVT, cu atât mai mult cu cât o văd acum plină până la refuz. UVT este partenerul nostru de trei ani și a sprijinit cu perseverență acest proiect național. În 35 de ani de democrație am văzut multe lucruri, unele bune, altele mai puțin bune. Dar ceea ce face diferența, în acest peisaj, sunt oamenii și modul în care se implică în comunitate. Asta încercăm să facem la CONAF, o organizație care transformă ideile în proiecte viabile, care este capabilă să conecteze comunități, cu sprijinul partenerilor. Mergem prin România, într-un periplu, în 30 de județe, ne întâlnim cu sute de liceeni în fiecare județ, transformăm ideile în fapte reale. Vă mulțumesc vouă, mulțumesc CONAF Timiș, și din inimă vă spun, parte din sufletul meu este la UVT! Mulțumesc, Timișoara!”; a transmis Cristina Chiriac, președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin și inițiatoare a Maratonului pentru educație antreprenorială.

La rândul său, prof. univ. dr. Flavia Barna, prorector UVT responsabil cu parteneriatele instituţionale, managementul proiectelor europene și antreprenoriat, a spus că Maratonul de Educație Antreprenorială a luat naștere la Timișoara, mulțumindu-i Cristinei Chiriac, pentru inițiativă și parteneriatul strategic. “Ideea s-a conturat într-un context favorabil, având în vedere că la UVT sunt organizate numeroase evenimente dedicate tinerilor, menite să inspire și să arate tinerilor că este posibil să reușească în antreprenoriat, prin conexiunea directă cu mentorii. CONAF reprezintă o forță în acest demers, prin proiectele sale de amploare națională și prin angajamentul de a contribui la construirea unui viitor mai bun pentru tineri, iar la UVT, tinerii pot să își continue traseul antreprenorial început astăzi, participând la proiectele Societății Antreprenoriale Studențești și evenimentele de antreprenoriat dedicate tinerilor. Premiul oferit de UVT echipelor câștigătoare din etapa de astăzi – care vor merge mai departe în finala națională – constă în sesiuni de mentorat dedicate pregătirii pentru pitching-ul din cadrul finale”, a mai spus Flavia Barna.

Proiectul este inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, iar co-organizator este Asociația Națională a Antreprenorilor. Partenerul principal al ediției de anul acesta este Auchan, partenerilor naționali fiind: Ministerul Educației, Bizz Club, UNICEF România, Patronatul Femeilor Antreprenor, Adservio, iar parteneri locali: Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Inspectoratul Școlar al Județului Timiș, Flight Festival, Timișoara Music Awards, Vocea Generatiei, Norvis Music, SKY Rooftop Restaurant, Chantia, Cofetaria Timeea, Life Concept Clinic, Clinica Dr. Butta, One Source Technology for Business, Vito’s Serv Prestige, Blunex, Violette Boutique des Fleurs, Galinni, Momirov Cosmetics, Iceberg şi Inktastic Print.

 

 

Print Friendly, PDF & Email