Peste 1100 de locuri de parcare de pe domeniul public eliberate, anul acesta, de autovehicule abandonate, ca urmare a acțiunilor Poliţiei Locale Timişoara.
Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Ridicări și Eliberare Domeniu Public, care funcționează în cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, acționează pentru luarea măsurilor legale în ceea ce privește autovehiculele abandonate pe raza municipiului Timișoara.
Anul acesta au fost înregistrate 1461 de sesizări de la cetățeni, dar și din oficiu ale polițiștilor locali care patrulează în teren, sesizări care au vizat 1954 autovehicule care se aflau în diverse stadii de degradare, ocupând locurile de parcare amenajate între blocuri, pe străzi din zone de case, parcări ale unor societăți comerciale sau lăsate în paragină pe spațiile verzi.
În urma verificărilor efectuate în teren, a rezultat că 524 dintre aceste autovehicule nu se încadrau în această categorie, având taxele plătite la zi. De asemenea, 1159 de autovehicule au fost ridicate, fie de către societatea Timpark, fie de către proprietari, care urmare a demersurilor, respectiv a somațiilor aplicate de polițiștii locali. Totodată, în jur de 400 de autovehicule sunt în diferite stadii ale procedurii, fie de somare, fie de declarare a abandonului ori de emitere a dispozițiilor de trecere în proprietatea unității administrativ-teritoriale.
Poliţia Locală reaminteşte că potrivit Legii 421/2002, pentru a fi considerat abandonat un autovehicul trebuie să se afle în același loc de cel puţin şase luni.
Cetățenii care doresc să facă sesizări pe această linie, pot apela la numerele de telefon ale Poliției Locale 0256.968 sau 0256.246.112 ori pe adresa de email contact@politialoctm.ro.
Ultimele comentarii