La solicitarea Aquatim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara a aprobat închiderea și, pe unele porțiuni, restricționarea traficului rutier, începând cu 7 august, în câteva zone din Timișoara. Restricțiile sunt cauzate de lucrările de execuție a rețelor de apă și canalizare.
Astfel, circulația rutieră va fi închisă pe următoarele trasee și tronsoane, după cum urmează:
În perioada 7 august-10 septembrie, pe strada Traian Lalescu, etapizat: etapa I – tronsonul cuprins între bulevardul Vasile Pârvan și strada Ioan Curea, cu devierea traficului rutier pe strada Victor Babeș, iar etapa II – închiderea parcajelor existente pe tronsonul cuprins între strada Ioan Curea și strada Victor Babeș.
În perioada 7 august – 30 septembrie, pe strada Muncii, se închide sensul de mers dinspre strada Nicolae Andreescu spre strada Ardealului și se deviază circulația rutieră pe strada Martir Gogu Opre, respectiv în zona verde existentă pe strada Ardealul, tronsonul cuprins între strada Martir Gogu Opre și strada Muncii.
În perioada 12 august – 7 septembrie, se restricționează etapizat circulația rutieră pe strada Gheorghe Adam, în zona intersecției cu strada Lorena, pe timpul nopții, în intervalul orar 20- 06. Se închide traficul rutier pe strada Lorena, pe tronsonul cuprins între strada Gheorghe Adam – strada Pădurea Verde, în aceeași perioadă. Va fi permis accesul riveranilor.
Șoferilor le este recomandat să folosească rute alternative pe perioada desfășurării lucrărilor.
Ultimele comentarii