Unul dintre cele mai importante drumuri turistice din Regiunea Vest, modernizat

Sursă foto: www.cheilenereibeusnita.ro

Drumul care asigură accesul către unele dintre cele mai spectaculoase zone naturale ale Regiunii Vest, Cheile Nerei, Cascada Beușnița sau Lacul Ochiul Beiului, va fi modernizat cu finanțare europeană.

 

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de management pentru Programul Regional Vest, anunţă că a semnat luni, 8 iulie, contractul de finanțare pentru modernizarea DJ 571 – Intersecție DN57 – Moldova Nouă – Cărbunari – Sasca Montană – Ciuchici (Intersecție DN 57)”, din județul Caraș-Severin.

Potivit ADR Vest, proiectul prevede modernizarea a 46 kilometri de drum județean, inclusiv reabilitarea a nouă poduri și a peste 200 de podețe. În plus, se va interveni asupra a 52 de stații de transport public și vor fi amenajate noi locuri de parcare. Proiectul mai include lucrări de apărare şi consolidare a structurii drumului, de reparaţie la canalele de colectare şi descărcare a apelor pluviale, precum și măsuri de siguranță rutieră.

Aproape 50 de milioane de euro este valoarea totală a investiției de care va beneficia parteneriatul format din Consiliul Județean Caraș-Severin și Primăriile Moldova Nouă, Cărbunari, Ciuchici și Sasca Montană. Din această sumă, peste 48 de milioane de euro sunt bani nerambursabili.  Investiția este la faza de proiect tehnic, iar în perioada imediat următoare se va demara procedura de achiziție pentru execuția lucrărilor.

„Modernizarea drumului județean DJ 571 reprezintă un pas important pentru dezvoltarea infrastructurii și turismului în județul Caraș-Severin. Deschidem, practic, o poartă către turismul național și internațional, pentru că investiția pe care o realizăm va facilita accesul către câteva dintre obiectivele-cheie cu care se mândrește regiunea noastră. Această investiție va aduce beneficii semnificative și comunităților locale, pentru că va contribui la creșterea economică și la crearea de noi oportunități. Suntem mândri să sprijinim un proiect de asemenea anvergură, care subliniază importanța fondurilor europene în dezvoltarea regională”, declară Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Proiectul are o durată de realizare de trei ani și este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, Intervenția regională 5.1.A Drumuri județene.

 

Print Friendly, PDF & Email