Universitatea de Vest din Timişoara lansează aşa-numitul Bulevard al copiilor la UVT. Un eveniment conceput pentru a încuraja adoptarea unor obiceiuri sănătoase și pentru a stimula participarea activă a copiilor în activități sportive, de învățare și experimentare.
Ateliere interactive și activități educative pe teme de mediu, un campionat de handbal, dar și alte întreceri sportive se află pe agenda zilei de 1 iunie la Universitatea de Vest din Timişoara. Bulevardul Copiilor la UVT va include o varietate de activități captivante și educative pentru copii, organizate de facultățile UVT în seria „Mediu ca la carte”. Detalii despre aceste activități și programul desfășurării lor pot fi citite la acest link, unde se află şi un formular de înscriere pentru concurenţi.
Programul zilei de 1 iunie la UVT va cuprinde turnee de minihandbal, turneul „Handbal ca la carte”, aflat la ediția a III-a, dar și turnee de baschet, minivolei și șah, oferind celor peste 700 de copii ce sunt așteptați să participe oportunități excelente de a se bucura de sport și de a-și dezvolta abilitățile fizice și sociale. De asemenea, participanții vor avea la dispoziție terenuri pe bulevardul Vasile Pârvan, pentru a juca badminton.
Pentru desfășurarea în condiții optime a evenimentului, se vor impune următoarele restricții auto: bulevardul Vasile Pârvan, pasajul Michelangelo și strada Traian Lalescu vor fi închise circulației rutiere pe data de 1 iunie, în intervalul orar 04-17.
Evenimentul, desfăşurat în cadrul agendei de evenimente „Luna Verde la UVT”, este organizat de Clubul Sportiv Universitar UVT și Universitatea de Vest din Timișoara şi este cofinanțat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.
Ultimele comentarii