200 de artiști într-un concert, în cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Foto: Filarnonica Banatul

Două instituții muzicale de cultură din vestul țării își unesc forțele artistice în cadrul celui mai amplu eveniment din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”. Concertul vocal-simfonic din data de 17 mai reunește Orchestra simfonică și Corul Filarmonicii Banatul Timișoara și Corul Academic al Filarmonicii Arad.

 

În cadrul concertului de vineri, 17 mai, de la ora 19, organizat la Sala Capitol, publicul va putea asculta Uvertura de concert In the South, op. 50 de E. Elgar și Flos Campi, pentru violă, cor și orchestră de R. Vaughan Williams, lucrare al cărei solist va fi violistul Ryszard Groblawski. În încheierea concertului va fi o desfășurare impresionantă de forțe artistice, anunţă organizatorii: 200 de artiști din cadrul celor două filarmonici vor interpreta Cantata Belshazzar’s Feast, de William Walton. Solist va fi baritonul Bogdan Baciu.

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Goerge Jackson. Corurile Filarmonicilor din Timișoara, resprectiv Arad sunt pregătite de maeștrii Iosif Todea și Robert-Daniel Rădoiaş.

Biletele pentru concert pot fi achiziționate de pe site-ul Filarmonicii Banatul Timișoara, de la casierie și de pe myticket.ro.

https://shorturl.at/dgGHV

George Jackson este apreciat pentru amploarea activităților sale, fie în operă, repertoriu simfonic sau contemporan, construind relații puternice cu orchestrele pe care le conduce. Din septembrie 2022, este director artistic la Orchestra Simfonică din Amarillo, din Texas. Abilitatea sa de a pregăti partituri complexe a dus la o relație continuă cu Ensemble Intercontemporain. Împreună au lansat înregistrarea în premieră mondială a piesei Reich/Richter a lui Steve Reich la Nonesuch Records, în urma interpretărilor de succes ale lucrării la Roma, Paris și Luxemburg. De asemenea, a dirijat acest ansamblu pentru premierele franceze ale lucrărilor compuse de Rebecca Saunders și James Dillon la Festivalul d’Automne à Paris din 2019. Angajamentele sale recente includ colaborări cu Orchestre de Paris, RTÉ National Symphony Orchestra, BBC Symphony Orchestra, Birmingham Contemporary Music Group, Opéra Orchester National Montpellier Occitanie și orchestra Operei din Rouen. George Jackson a fost distins cu Aspen Conducting Prize, în 2015.

Robert-Daniel Rădoiaş este dirijorul Corului Academic al Filarmonicii de Stat din Arad, din 2007. Alături de ansamblu susţine o activitate concertistică intensă, inclusiv în Olanda, Austria (Festivalul de Operă Sankt Margarethen) şi Franţa. La ediţia din 2011 a Festivalului Internaţional „George Enescu”, a realizat alături de ansamblul coral prima audiţie a Simfoniei Hölderlin, de Peter Ruzicka, şi a Simfoniei nr. 3, de George Enescu. Ca urmare a obţinerii unor burse, a participat la cursurile de dirijat organizate de Bayerische Musikakademie Marktobersdorf, din Germania, sub îndrumarea profesorului Volker Hämpfling, de la „Robert-Schumann-Hochschule” din Düsseldorf, în 2003, şi la cel de al treilea Concurs Internaţional pentru Tineri Dirijori de Cor de la Viena (Austria), concurs organizat de Universität für Musik und Darstellende Kunst Wien, în 2004. Rădoiaș este doctor în muzică din 2014 și este autorul celor două volume ale cărții Sergiu Celibidache – un fenomen muzical al secolului al XX-lea. O privire monografică (2012).

Iosif Todea a fost artist liric al Corului „Ion Românu” din 1992. În 1997 a devenit dirijor al ansamblului coral, alături de care desfăşoară o bogată activitate artistică marcată prin numeroase concerte a cappella şi vocal-simfonice, efectuând turnee în Norvegia, Belgia, Olanda, Germania. O personalitate care a avut o importantă contribuţie la formarea sa ca dirijor a fost maestrul Diodor Nicoară. Ca urmare a bogatei sale activităţi, a fost distins cu Premiul „Pro Cultura” oferit de Consiliul Judeţean Timiş, în anul 2007.

Ryszard Groblewski este primul violist polonez distins cu premiul al II-lea la Concursul ARD din München, în 2004. De asemenea, este câștigătorul concursurilor internaționale de violă din Pörtschach (Austria), Essen (Germania) și Bled (Slovenia). Concertează în mod frecvent în postură solistică și susține numeroase recitaluri solo și camerale în Elveția, Germania, Austria, Cehia, SUA, Italia, Spania și Franța. A participat la festivaluri de muzică de cameră la Lockenhaus, Davos, Geneva, Montpellier, Asiago (Italia), Schloss Elamau – Berlin – München – Viena (ARD Kammermusikfest) și Ravinia (Chicago). În mai 2005, Ryszard Groblewski a realizat premiera poloneză a versiunii revizuite a Concertului pentru violă de B. Bartók, care a fost editată de fiul compozitorului, Peter. A realizat înregistrări pentru posturi de radio din Germania, Elveția, Polonia și Franța. Ryszard Groblewski a primit Bursa Ministerului Polonez al Culturii pentru realizări remarcabile (2001, 2002, 2004, 2007), precum și a Fundației de Cercetare a Universității Keimyoung în 2006.

Baritonul Bogdan Baciu a devenit membru al studioului de operă al Deutsche Oper am Rhein în Stagiunea 2011/2012. A concertat la operele din Strasbourg, Vilnius, Dresda, Hamburg, Stuttgart, Frankfurt, Veneția și la München, printre multe altele.

Print Friendly, PDF & Email